Pr. Vasile Beni: Pocăința este părerea de rău, odată cu făgăduinţa de îndreptare pentru greşelile şi păcatele săvârşite

             Pocăința este părerea de rău, odată cu făgăduinţa de îndreptare pentru greşelile şi păcatele săvârşite   

          Pocăinţa trebuie să fie o constantă a vieţii creştine, o permanentă curăţire de păcatele săvârşite cu gândul, cuvântul şi fapta, pentru a dobândi mântuirea şi sfinţenia ca daruri ale lui Dumnezeu

         Părintele Constantin Galeriu mărturisea mereu că îi sunt mai dragi creştinii păcătoşi decât cei plini de virtuţi. Și argumenta acest lucru: „Pentru că sunt mai smeriţi!”

            Textul evangheliei la Duminica după Botezul Domnului: „În vremea aceea, auzind că Ioan a fost pus la închisoare, Iisus s-a dus în Galileea; şi părăsind Nazaretul a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftalim, ca să se împlinească ce s-a scris prin Isaia proorocul, care zice: pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftalim, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor care şedeau în ţinutul şi în umbra morţii, lumină le-a răsărit. De atunci a început Iisus să propovăduiască: pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 4,12-17).

               Dragii noştri credincioşi!

       Cuvintele ,,Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor" (Matei 4, 17) sunt cuvintele prin care Hristos Domnul începe propovăduirea Evangheliei Sale. 

      Evanghelia de astăzi ne face atenţi asupra legăturii care există între Taina Botezului şi Taina Pocăinţei ca porţi de intrare a oamenilor în Împărăţia cerurilor.

      În Taina Sfântului Botez, omul primeşte iertarea păcatelor, harul înfierii şi puterea de a se lupta cu păcatul. Prin Botez se iartă păcatele care au fost săvârşite până în acel moment şi se dăruieşte o putere a lui Dumnezeu ca omul să poată birui ispitele.

      Pocăinţa aduce pace sfântă şi bucurie binecuvântată în sufletul omului iertat de păcate, dar şi în ceruri. În acest sens, Hristos-Domnul spune că ,,în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă" (Luca 15, 7) sau "se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte" (Luca 15, 10).

            Părintele Constantin Galeriu mărturisea mereu că îi sunt mai dragi creştinii păcătoşi decât cei plini de virtuţi. Și argumenta acest lucru: „Pentru că sunt mai smeriţi!”

             Câteva exemple de adevărată pocăință. Înainte de a ne opri la aceste exemple, ar fi bine să ne reamintim că ,,Pocăința este părerea de rău, odată cu făgăduinţa de îndreptare pentru greşelile şi păcatele săvârşite”. În limba greacă – Metanoia – înseamnă transformarea gândirii, a sufletului, în sens de reînnoire, întoarcerea de la păcat la Dumnezeu.

       1. Împăratul, proorocul și psalmistul David a săvârșit două păcate mari. A poruncit ca unul dintre generalii săi să fie lăsat să fie omorât pe câmpul de luptă pentru ca el să o ia de soție pe Batșeba. Când proorocul Natan îl mustră, acesta rostește frumoasa rugăciune de pocăință psalmul 50: ,,Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea…. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea… Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

       2. Dacă m-a ţinut Dumnezeu cu zile până acum oare ce vrea El de la mine? Sigur vrea mântuirea mea. Este un fragment din rugăciunea regelui Manase, care ajuns rege la vârsta de 12 ani, s-a lepădat de Dumnezeu, iar în templul din Ierusalim a așezat idoli. Iar în această rătăcire a dus poporul peste 52 de ani. Văzând Dumnezeu necredinţa lui Manase, a hotărât să-l aducă la pocăinţă, ajungând captiv în Babilon. Acolo l-au pus într-o cuşcă în care nu putea sta în picioare, fiind legat cu capul la picioare, cu 2 lanţuri de aramă, iar hrană primea numai tărâţe şi apă de două ori pe săptămână. A trăit în aceste condiţii peste 7 ani.

       Dar în acest chin şi-a adus aminte de Dumnezeu zicându-şi: Dumnezeu m-a lăsat în acest chin pentru că l-am mâniat şi m-am îndepărtat de la El şi am silit poporul să se închine la idoli. Dacă m-a ţinut Dumnezeu cu zile până acum oare ce vrea El de la mine? Sigur vrea mântuirea mea.

        Și începe să se roage: „Multe sunt fărădelegile mele şi nu sunt vrednic a căuta şi a privi la înălţimea cerului, din pricina mulţimii nedreptăţilor mele, strâns sunt eu cu multe cătuşe de fier… Te-am mâniat şi am făcut rău înaintea Ta… dar acum îmi plec genunchii inimii rugându-mă – am păcătuit Doamne, am păcătuit şi fărădelegile mele eu le cunosc – însă cer, rugându-te, iartă-mă. Doamne iartă-mă şi nu mă pierde în fărădelegile mele”. Și Manase a venit iar ca rege în Ierusalim şi a întors poporul la credinţa în Dumnezeu.             

     3. "Tată am greșit la cer și înainta ta, primește-mă ca pe una dintre slugile tale”, sunt cuvintele rostite de fiul risipitor, care atunci când s-a întors acasă a primit iertare. Amin!

       Pr. Vasile Beni