Prefectul Ioan Ţintean: Suntem mândri de Armata Română. Mândria noastră e cu atât mai mare cu cât noi, la Bistriţa, ne bucurăm de prezenţa unei unităţi de elită, Brigada 81 Mecanizată
MESAJUL PREFECTULUI
JUDEŢULUI BISTRIŢA – NĂSĂUD CU OCAZIA ZILEI ARMATEI ROMÂNE
Sunt onorat să transmit salutul meu tuturor cadrelor militare care serbează, în data de 25 octombrie, "Ziua Armatei Române".
Această sărbătoare este întipărită în conştiinţa noastră ca o zi specială, în care avem prilejul să ne exprimăm recunoştinţa faţă de armată şi eroii săi, în care putem să-i cinstim pe cei care, în numele valorilor noastre naţionale, îşi fac datoria, precum şi pe aceia care, de-a lungul istoriei noastre, prin eroism şi jertfă, au servit, cu credinţă şi onoare, patria şi poporul român, îndeplinind nobila misiune de a apăra unitatea naţională şi integritatea statală.
Suntem mândri de Armata Română, cea care a fost de-a lungul istoriei noastre zbuciumate, dar şi de cea de astăzi care, în cei 12 ani de asociere strategică cu forţele aliate ale NATO, şi-a consolidat poziţia de partener de nădejde, implicându-se activ în acţiuni de menţinere a păcii şi de apărare a statelor care fac parte din această alianţă.
Mândria noastră e cu atât mai mare cu cât noi, la Bistriţa, ne bucurăm de prezenţa unei unităţi de elită, Brigada 81 Mecanizată, ce face cinste Armatei Române prin militarii săi care au fost prezenţi în toate teatrele de operaţii, alături de militarii americani: Kosovo, Irak, Afganistan.
De aceea, astăzi, adresez tuturor militarilor români care se află departe de ţară, personalului unităţilor militare din judeţul Bistriţa-Năsăud, tuturor veteranilor de război şi cadrelor militare în rezervă şi în retragere, sincere felicitări, dorindu-le succes în activitatea viitoare, multă sănătate, putere de muncă şi fericire, alături de cei dragi!
Vă asigur de toată stima noastră şi aprecierea pentru curajul, profesionalismul şi abnegaţia cu care vă puneţi în slujba ţării.
IOAN ŢINTEAN,
PREFECTUL JUDEŢULUI BISTRIŢA-NĂSĂUD
Citiţi şi:
- Prefectul Ioan Ţintean: Judeţul nostru se poate mândri cu o Brigadă de elită, ce face cinste Armatei Române
- Batalionul 812 Infanterie „Bistriţa” şi 817 Artilerie „Petru Rareş”, la 15 ani de experienţă, performanţă şi profesionalism
- „Bunt venit acasă, pentru militarii de elită, din cadrul Batalioanelor „Şoimii Carpaţilor” şi „Dragonii transilvani””
- Felicitări Detaşamentului Army Institutional Advisary Team (AIAT) repatriat din Afganistan
- Deschiderea noului an de instrucţie- 2010
Adaugă comentariu nou