Prefectul Ovidiu Frenţ: Am pierdut un primar foarte bun, dar am câştigat un investitor foarte bun în Bistriţa-Năsăud
Oportunităţile oferite de mediul de afaceri trebuie transpuse în zona administrativă şi invers. Acum trei ani, o delegaţie a judeţului nostru, formată din prefectul Ovidiu Frenţ şi fostul primar Daniel Moldovan (Cetate), se întâlnea cu autorităţile din Montale, o comună din Regiunea Toscana (Provincia Pistoia) din Italia. Era o oportunitate oferită de invitaţia lui Fiorenzo Tempestini, unul din primii investitori italieni de la noi din judeţ. S-au pus atunci bazele asocierii dintre cele două comune, dar tot atunci s-a născut şi o idee de afaceri. Despre vin...
„Pritocul de februarie. Vizita de acum trei ani din Italia nu a avut drept rezultat doar înfrățirea Cetate - Montale, ci a însemnat și începutul unui proiect extrem de ambițios al fraților Ovidiu și Daniel Moldovan, acela de a deveni producători de vin la fel de buni ca și cei italieni.
Recunosc faptul că atunci mi s-a părut un proiect foarte greu de realizat.
Acum însă, după "verificarea" în teren, împreună cu celălalt co-artizan al înfrățirii, Fiorenzo Tempestini, sunt convins că vinurile care se pregătesc să iasă în curând la lumină din tancurile de inox vor fi de cea mai bună calitate. Felicitări fraților Moldovan pentru ambiție și pentru că au demonstrat că în spațiul rural românesc, dacă investești inteligent, te implici personal și ai răbdare, poți dezvolta afaceri de succes!
Am pierdut un primar foarte bun, dar iată că am câștigat un investitor foarte bun în Bistrița-Năsăud! Da, e adevărat că omul sfințeste locul, fie chiar și cu vin!”, a scris prefectul Ovidiu Frenţ.
***
La acea vreme, prefectul Ovidiu Frenţ preciza că îşi doreşte ca înfrăţirile dintre comune să aibă o finalitate economică, nu doar formule culturale sau educaţionale. Din fericire s-a şi întâmplat.
Daniel Moldovan a fost declarat incompatibil, nu a map putut candida la alegerile trecute. Astfel, energia din administraţşie a fost transferată spre o afacere de familie care va da roade în curând.
Citiţi şi:
- Subprefectul Ovidiu Frenţ: Înfrăţirile dintre judeţe, comune trebuie să aibă un fundament şi o finalitate economică
- Festivalul „Laleaua Pestriţă” a adus înfrăţirea comunei Cetate cu localitatea Montale – Italia
- Prefectul Ovidiu Frenţ, către directorii de deconcentrate: Guvernele vin şi pleacă şi este foarte bine că este aşa. Vă mulțumesc pentru buna colaborare
- Vasile Bar (CCI BN), pe tema creşterilor salariale ale bugetarilor: Dacă domnul Dragnea vrea să devină un al doilea Ceauşescu, poate deveni, e foarte uşor
- Președintele Radu Moldovan: Sunt foarte convins că Bogdan Ivan va fi un președinte de Consiliul Județean cu mult mai bun decât sunt sau am fost eu!
Adaugă comentariu nou