Festivalul „Laleaua Pestriţă” a adus înfrăţirea comunei Cetate cu localitatea Montale – Italia
A XIII-a ediţie a Festivalului „Laleaua Pestriţă” s-a desfăşurat, conform tradiţiei, în pădurea cu stejari care ocroteşte floarea care dă numele manifestării. Ansamblul profesionist „Dor Românesc”, prin soliştii Mirela Petruş, Domnica Dologa, Mărioara Dragotă, Cristina Retegan, Anuţa Motofelea, Nicu Cioancă, Adina Băieştiu, Ioachim Spân, Paul Ban şi Lenuţa Filipoi, alături de ansamblul „Baladele Bistriţei” au adus în faţa sutelor de spectatori cântec, joc şi voie bună de pe meleaguri bistriţene. Sărbătoarea a fost întregită de invitaţii speciali ai primarului Daniel Moldovan - Văru Săndel, Puiu Codreanu şi Ghiţă Munteanu.
Evenimentul a consemnat şi un moment care va rămâne în istoria comunei Cetate – înfrăţirea cu localitatea Montale din Italia -, documentele fiind semnate de primarul Daniel Moldovan şi primarul din Montale – David Collateli. La demersurile înfrăţirii au contribuit subprefectul Ovidiu Frenţ şi omul de afaceri care a investit pe meleagurile noastre, Fiorenzo Tempestini. La semnarea documentului oficial au fost prezenţi şi secretarul de stat în Ministerul Culturii – Alexandru Oprean, precum şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Alexandru Pugna.
La sărbătoarea comunei Cetate au fost prezenţi şi preşedintele Consiliului Judeţean – Radu Moldovan, ministrul Adriana Pană, senatorul Ioan Deneş, primarul comunei Lechinţa – Romeo Florian, administratorul judeţului – Florin Moldovan.
Citiţi şi:
- Lume multă, alături de primarul Daniel Moldovan, la Festivalul „Laleaua Pestriţă” de la Orheiul Bistriţei
- Subprefectul Ovidiu Frenţ: Înfrăţirile dintre judeţe, comune trebuie să aibă un fundament şi o finalitate economică
- Muzică bună la "Laleaua Pestriță”
- Duminică vă aşteptăm la Festivalul "Laleaua pestriţă"
- Prefectul Ovidiu Frenţ: Am pierdut un primar foarte bun, dar am câştigat un investitor foarte bun în Bistriţa-Năsăud
Adaugă comentariu nou