Prefectul Stelian Dolha: Ziua de 6 decembrie trebuie să fie exemplară pentru noi toţi!
Prefectul Stelian Dolha le-a transmis alegătorilor din judeţul Bistriţa-Năsăud ca în ziua alegerilor parlamentare să fie disciplinaţi, atenţi, în sensul de a respecta măsurile de protecţie. „responsabililor de secţii de vot le-am spus că ceea ce Instituţia Prefectului le pune la dispoziţie, adică materialele de igienă, să fie la loc vizibil, oamenii să le poată folosi. Organelor de ordine le voi transmite să fie vigilente”, a declarat Stelian Dolha.
Acesta a prezentat cazul de la Nimigea, de la alegerile locale când era candidat, dar a fost nevoie de suplimentarea efectivelor de jandarmi.
„Ceea ce s-a întâmplat la Nimigea eu nu mai vreau să se repete în Bistriţa-Năsăud. Incindente ca acolo, în care oamenii se înjură unii pe alţii, şi să trimitem echipe suplimentare ale jandarmeriei care să facă faţă, asta nu e o cinste pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru că ne duce undeva în evul mediu. Pe Nimigea vom avea forţe suplimentare la aceste alegeri.
I-am rugat pe preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de vot să fie foarte atenţi. Ziua de 6 decembrie trebuie să fie o zi exemplară pentru noi toţi. Adică nu am luat măsurile de carantină în municipiul Bistriţa şi măsuri care s-au transmis şi în judeţul Bistriţa-Năsăud, ca să ne trezim pe data de 6 decembrie că aceste măsuri nu sunt respectate. Am încredere. În 6 decembrie voi fi pe teren de dimineaţa până seara şi voi verifica personal secţiile de vot”, a adăugat prefectul judeţului, Stelian Dolha.
Citiţi şi:
- Prefectul Stelian Dolha: Bistriţa, singurul oraş unde carantina a durat două săptămâni! Le mulţumesc bistriţenilor pentru maturitate şi înţelepciune!
- Prefect Stelian Dolha: De 1 mai, prevenirea rămâne o prioritate pentru noi toți!
- Prefectul Stelian Dolha: Voi face controale în instituţii. Cine nu este compatibil cu măsurile Guvernului Orban, să plece!
- Prefectul Stelian Dolha: Voi fi un prefect implicat, şi nu unul de decor. Avem nevoie de un judeţ care să facă performanţă
- Deputatul Bogdan Ivan către prefect: Dacă e lege, să fie lege pentru toţi! Sunt amendaţi doar primari PSD!
Adaugă comentariu nou