Prefectul Teofil Cioarbă, la ceremonia de învestire: Jurământul şi încrederea Guvernului sunt un angajament și o onoare de a-i reprezenta cu bună credință și onestitate pe toți cetățenii județului

Palatul Administrativ a găzduit ceremonia de învestire a prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud, Teofil Iulian Cioarbă, instalarea acestuia fiind girată, în sistem de videoconferinţă, de secretarul de stat Aneta Matei de la Ministerul Afacerilor Interne. După citirea HG 84/2023 privind numirea în funcţia de prefect a ec. Teofil Cioarbă, a fost depus jurământul de credinţă.

          „Doresc să vă felicit pentru învestirea în noua funcţie. Am convingerea că veţi putea aborda rapid problematica complexă a activităţii Instituţiei Prefectului şi că veţi realiza în cele mai bune condiţii responsabilităţile ce vă revin, potrivit legii. Obiectivul principal care trebuie să vizeze activitatea dumneavoastră, dar ale întregului aparat din subordine, este satisfacerea intereselor comunităţilor şi ale cetăţenilor prin asumarea deplină a rolului constituţional ce vă revine. Prin depunerea acestui jurământ deveniţi garanţii implementării, la nivel local, a politicilor guvernamentale şi a respectării ordinii publice, aceste atribuţii date de lege conferind Instituţiei Prefectului o importanţă deosebită la nivel teritorial. Totodată, fac un apel la promptitudine şi profesionalism în gestionarea tuturor situaţiilor care pot pune în pericol siguranţa cetăţenilor”, a transmis secretarul de stat Aneta Matei.

„Jurământul pe care l-am depus astăzi și încrederea pe care Guvernul României mi-a acordat-o numindu-mă în funcția de prefect al județului Bistrița-Năsăud sunt un angajament și o onoare de a-i reprezenta cu bună credință și onestitate pe toți cetățenii județului nostru. Voi fi un partener de dialog și de colaborare cu toate structurile deconcentrate, cu Președintele CJ BN, primarii județului Bistrița-Năsăud, cu instituțiile militarizate, cu reprezentanții județului în parlamentul României, presa și cu cetățenii pe care îi voi pune în centrul preocupărilor Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud. Îmi doresc o colaborare bună cu reprezentanții presei care sunt întotdeauna vigilenți la acțiunile și activitățile desfășurate de Instituția Prefectului. Cu ajutorul dumneavoastră, oamenii județului vor cunoaște informații importante din partea Instituției Prefectului. Sunt convins că împreună cu domnii subprefecți și cu aparatul administrativ al instituției pe care o reprezint începând de astăzi vom construi un parteneriat puternic al cărui rezultate pot fi materializate în scurt timp. Mă bucură faptul că ați dat curs invitației de a participa la evenimentul de învestire. Văd aici foarte multe persoane care mi-au fost alături până în prezent și țin să vă mulțumesc pentru acest lucru. Nu în ultimul rând, doresc să mulțumesc familiei pentru susținere și sper să fiu sprijinit și în continuare. Mulțumesc Președintelui și colegilor din Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pentru cei 9 ani în care am muncit împreună la dezvoltarea județului și mă bazez pe sprijinul noilor colegi din cadrul Instituției Prefectului pentru a ne îndeplini cu succes îndatoririle față de cetățenii acestui județ, căci aceștia sunt cei mai importanți. Vă mulțumesc tuturor și vă aștept ca începând de azi, să construim un parteneriat al colaborării, soluțiilor și bunei înțelegeri”, a declarat prefectul Teofil Cioarbă.

          Subprefectul Ioan Zăgrean a menţionat că venirea noului prefect va aduce plus valoare Instituţiei Prefectului. „Dacă până acum această unitate a fost uneori blamată, alteori aplaudată, eu cred că cu prezenţa dumneavoastră şi împreună cu noi, cei care vom fi alături de dumneavoastră, pentru că toţi vom fi, să putem aduce această instituţie acolo unde ea ar trebui să fie, adică instituţia etalon a judeţului, fiind mâna Guvernului în teritoriu. În ceea ce mă priveşte, vă asigur de toată colaborarea. Vă felicit încă o dată şi vă doresc mult succes”, a precizat subprefectul Zăgrean.

          Subprefectul Decsei Atilla a punctat faptul că noul prefect este „un om al faptelor şi mai puţin al cuvintelor”. „Nici eu nu am să vorbesc mult pentru că, aşa cum aţi precizat, suntem aici cu toţii, am depus un jurământ şi suntem pentru toţi cetăţenii judeţului Bistriţa-Năsăud. Vă felicit şi aveţi toată susţinerea noastră”, a adăugat subprefectul Decsei Atilla.

          Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc,  a punctat faptul că este nevoie de foarte mult echilibru în Instituţia Prefectului, de claritate, de un climat corect de muncă. „Veniţi din administraţie, sunteţi obişnuit cu rigorile administraţiei, cred că sunteţi un om cât se poate de onest şi îmi exprim încrederea că Instituţia Prefectului va avea tot ce are ea mai bun. În ceea ce priveşte conlucrarea dintre Primăria Bistriţa şi Instrituţia Prefectului, aşa cum şi până acum s-a întâmplat şi-i mulţumesc domnişoarei Mica Oprea, sunt convins că vom colabora şi în continuare”, a spus primarul Ioan Turc.

          Nu în ultimul rând, preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a mărturisit că trăieşte atât un sentiment de bucurie, cât şi unul de tristeţe, asta după nouă ani de colaborare cu noul prefect Teofil Cioarbă. În mesajul său, preşedintele Moldovan a mulţumit fostului prefect Mica Oprea pentru activitatea sa, lăsând o amprentă importantă în dezvoltarea judeţului, peste tot pe unde a ocupat anumite funcţii administrative. „Pierd un om foarte important şi lucrurile se vor complica pentru că va trebuie să-mi dedic mult timp până altcineva se va forma în locul domnului prefect, să poată să conducă partea economică, financiară, să poată să reprezinte preşedintele în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean,  al Aquabis, al Clubului Gloria şi în multe alte locuri. Un ochi îmi râde, pentru că judeţul Bistriţa-Năsăud a câştigat un om foarte valoros, un om care are foarte multă experienţă. Chiar dacă este un om tânăr are suficientă experienţă pentru a gestiona problemele judeţului care sunt în atribuţiile Instituţiei Prefectului şi care nu sunt puţine. Atât eu, cât şi colegii primari, indiferent de culoarea politică, avem o singură variantă, să punem toţi umărul şi să ducem proiectele de dezvoltare ale judeţului, împreună cu Instituţia Prefectului şi cei care au responsabilităţi publice”, a spus preşedintele Radu Moldovan. Acesta a ţinut să remarce faptul că „nu le conduc pe toate în judeţ” şi că ajunge foarte rar la etajul unu al Palatului Administrativ. „Domnul prefect Teofil Iulian Cioarbă este omul care are curajul să-şi asume lucruri. (...) Sunt încrezător că va face faţă cu cinste acestei poziţii şi vă asigur că va fi la dispoziţia tuturor cetăţenilor judeţului, e un om care ştie ce înseamnă sacrificiu, efort, disponibilitate, 24/24, 7/7”, a concluzionat preşedintele Radu Moldovan.

          La eveniment au fost prezenţi vicepreşedinţii Consiliuşui Judeţean – Camelia Tabără şi Ciprian Kecskes-Simionca, primarul Becleanului – Nicolae Moldovan, primarul Cătălin Bota de la Sângeorz-Băi, primari din comunele judeţului, managerul SJU Bistriţa - ec. Gabriel Lazany,  şefii instituţiilor deconcentrate, inspectorii şefi ai instituţiilor miltarizate din subordinea MAI, col. Cristinel-Dumitru Colibaba – comandantul Brigăzii 81 Mecanizată "General Grigore Bălan", protopopul ortodox de Beclean – pr. Dragoş Cristian, preotul reformat Andras Peter, secretarul Protopopiatului Bistriţa – pr. Emanuel Vidican. De asemenea, au participat angajaţi ai Instituţiei Prefectului, în frunte cu secretarul general Carmen Toderaşc, şefii de la Permise, Paşapoarte – servicii aflate în coordonarea Instituţiei Prefectului.  

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5