Premierul Sorin Grindeanu, după vizita la Colibiţa: Voi reveni în iulie în Bistriţa-Năsăud!

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a precizat că va reveni în judeţul Bistriţa-Năsăud, în luna iulie, asta dacă lucrările de modernizare de pe DJ 172D, Mureşenii Bârgăului – Colibiţa, vor fi finalizate, aşa cum a promis constructorul.
Premierul României, ministrul Transporturilor - Răzvan Cuc, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere- Ştefan Ioniţă, alături de preşedintele Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan au vizitat lucrările de pe lotul I, tronsonul I al DJ 172, de pe ruta Mureşenii Bârgăului – Colibiţa. Este vorba despre Drumul Blajului, cu o lungime de aproximativ 5,5 km, investiţia fiind estimată la 14 milioane lei.
Primarul Vasile Şut (Tiha Bârgăului) i-a explicat premierului că acest drum este important atât prin prisma faptului că localitatea Colibiţa este staţiune turistică de interes local, dar şi pentru oamenii locului. În context, preşedintele CJ, Emil Radu Moldovan a subliniat faptul că Programul Naţional de Dezvoltare Locală, prin care este finanţată şi această investiţie, „ este un program revoluţionar”. „Lucrările au început în urmă cu o lună de zile şi avem promisiunea constructorului, chiar dacă avem un contract de 18 luni, că până în vara acestui an lucrarea va fi finalizată şi oamenii vor ajunge într-o zonă mirifică a judeţului nostru, în zona lacului de acumulare Colibiţa, pentru prima dată după Revoluţie, pe un drum modernizat”, a menţionat preşedintele Moldovan, menţionând că şi accesul dinspre Prundu Bârgăului spre Colibiţa (lotul II) va fi modernizat, cu fonduri europene. De asemenea, şeful administraţiei judeţene a evidenţiat includerea zonei Colibiţa în etapa a II-a a Masterplanului de apă şi apă uzată, mai precis introducerea reţelelor de canalizare la Colibiţa, asta pentru că lacul de acumulare reprezintă sursă de apă pentru 80% din judeţ.
„Să ştii că o să vin la vară să văd dacă ceea ce te-ai angajat vă şi ţineţi de cuvânt. Domnule primar, să ştiţi că PNDL-ul ăsta, şi eu sper că aţi depus şi pe PNDL II, să ştiţi că-s depuse peste 12.000 în toată ţara, e un program naţional care a avut succes. (...) Prin acest program s-a redus foarte mult decalajul dintre sat şi oraş, s-a investit în drumuri, în apă, în canal, în şcoli. Îmi doresc să putem finanţa cât mai multe proiecte şi-mi doresc ca la vară să vin, deşi scrie 18 luni, eu nu vreau să fac presiuni, dar din ce a zis, domnul preşedinte puteţi să le faceţi mai repede, să vin să le văd lucrările finalizate”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5