Preotul prof. Nicolae Feier în vol. XL –„Personalităţi române şi faptele lor-1950-2000”

Am în faţă volumul XL (al patruzecilea), un volum masiv al unei lucrări unice în cultura românească. Unică prin anvergură, unică prin vastitatea cuprinderii, unică prin scop, prin perspectiva fascinantă de ansamblu pe care o oferă. Ai crede că o persoană extrem de generoasă ştie că mâine ar fi ultima zi a lumii şi vrea să închidă într-o capsulă, pentru veacurile viitoare un segment temporal căreia i-a fost contemporan, recte o jumătate de veac tulburat -1950-2000. Ce operă urieşească întreprinde acest român ieşean, dl. Dârţu, nu-şi poate afla comparaţie decât în marile enciclopedii străine, apusene îndeosebi. Nu cunoaştem criteriile de selecţie şi este cert că s-a dorit exhaustivitatea. Nu ne îndoim însă că viitoarele volume pot şi vor avea şi sens reparatoriu, fiindcă mai există omişi meritorii. Aflăm în cele patruzeci de volume apărute, documente despre ierarhi ai Bisericii, ingineri, medici, gânditori, profesori (în volumul I şi despre iubitul meu profesor Iosif Bâtiu), arhitecţi, agronomi, pictori etc.

Nu-i pot afla comparaţie decât cu firmamentul pe care ard făcliile veşnice ale stelelor, felurite ca mărime şi scânteiere, fiindcă gândul dintâi al acestui demers a fost ca nimic din ce este exemplar, meritoriu să nu se piardă. Remarcabil pentru noi bistriţenii apare faptul că volumul XL se deschide cu prezentarea unei personalităţi marcante a vieţii noastre cultural-religioase -preotul profesor Nicolae Feier şi se încheie cu cea a distinsului scriitor şi publicist Menuţ Maximinian. Ai spune că prezentul pluriform şi rodnic se încheie cu viitorul promiţător şi tineresc. Alte volume mai includ şi alţi bistriţeni -dr.Vasile Filip, Melania Cuc, Virginia Brănescu. Azi am dorit să mă opresc asupra personalităţii excepţionale a preotului profesor Nicolae Feier, concitadinul nostru. Mi-am închipuit că îl cunosc suficient de bine pe vajnicul părinte profesor, dar prezentul volum mi-a dezvăluit alte laturi, inedite, admirabile ale domniei sale, radiind fie din vremea copilăriei, fie din proximitatea temporală în care ne aflăm, toate însă în aceeaşi parametri de „nec plus ultra” care-i sunt definitorii dintotdeauna

Dinspre bunici (Nicolae Feier-Averescu şi Aurelia Averescu) venea un nume al unei familii de rezonanţă, a Avereştilor, care irita pe comunişti ca mirosul de tămâie pe atei. Era însă doar coincidenţă, îndestulă pentru a genera suferinţe, stresul şi lacrimile copilului confruntat cu maşinile negre ce puteau fi mereu ale securităţii.

Dificilă misiune de închis într-un articol de presă activităţile multiforme ale părintelui profesor Nicolae! Vom releva măcar câteva vârfuri himalayene, între care cel de fondator al Muzeului Protopopiatului Bistriţa, unde a adunat peste o mie de cărţi de mare preţ, incunabile, documente de valoare inestimabilă. Între 1981-’94 , de la hirotonie întru slujire, în 13 ani, cu sătenii a schimbat totul la Gledin: de la casa parohială la anexe, grajduri, garaje, trotuare, introduce apa şi canalizarea (văduvelor şi săracilor cu gratuitate), ca să le încununeze pe toate cu falnica zidire a unei Biserici cu adevărat monumentale, ce va vorbi vremii viitoare despre credinţa de granit a preotului şi a trăitorilor de aici, demni continuatori ai unor tradiţii glorioase de credinţă ortodoxă şi patriotism. Totul în atmosfera de permanent conflict cu autorităţile atee, obtuze ale vremii. Dar cu mare biruinţă la sfârşit, căci „Finis coronat opus” precum spuneau romanii (Sfârşitul este operei cunună). Ca un alt Pahomie, dornic să răspândească în tinerime cuvântul divin, introduce grabnic religia în şcoala post ’89, face o capelă la Scoala din Gledin şi pregăteşte lumea rurală pentru noua vreme, a libertăţii.

Părintele protopop Simion Creţa aduna pe atunci la Bistriţa personalităţi puternice, gata să intre ca secerători spirituali în holdele umane coapte. Vin preoţii Ionel Pintican, Simion Brătfălean, Ioan Suciu, iar în 1994 părintele Nicolae Feier. Un suflu de viaţă duhovnicească nouă se simţea peste tot. Venise însă vremea ca o astfel de personalitate să aibă un ogor sufletesc mai mare decât o parohie cum era Gledinul. Astfel îl vom afla în parohia „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”, unde slujeşte la altar până azi. Degrabă îl vom afla şi inspector şcolar, unde organizează învăţământul religios la scara judeţului într-un timp de mari dificultăţi privind resursele umane pentru obiectul religie. Retrăgându-se în 2001, primeşte „Diploma de aleasă cinstire” din partea ÎPS Mitropolitul Bartolomeu pentru excepţionala activitate - „Iubitului nostru fiu sufletesc, preot profesor Nicolae Feier…” E posibil ca şi îngerul lui Dumnezeu, care scrie cu pană de aur toate ale oamenilor să fi notat la fel… E redactor de televiziune, publicist şi autor de carte. În câteva cuvinte concentrăm o activitate asiduă şi excepţională. „Se face toate pentru toţi”- cum se spunea despre un mare Sfânt din primul mileniu creştin. La altarul Bisericii, în casele oamenilor, în spitale şi penitenciare pătrunde cuvântul ziditor de suflet al atletului lui HRISTOS. Presa şi instituţiile civile îl onorează cu distincţii. Între ele, Premiul Internaţional de televiziune al „Union Internationale des Federations des Groupes Floclorique” („To Mr. Priest prof. Nicolae Feier, Bistriţa, Romania, for promoting and sustaining of the national and international cultural values…”)

Am lăsat la urmă un segment absolut impresionant, manifestat energic în ultimii zece ani şi anume activitatea publicistică şi editorială. E mereu prezent la simpozioanele „Medicii şi Biserica”(sub mecenatul conf. dr. Mircea Gelu Buta) precum şi la alte manifestări, unde este socotit un participant de onoare. Scoate din negura uitării în 2004 pe un mare român în cartea „Cuviosul Ierarh Pahomie de la Gledin -Obârşia, viaţa şi nevoinţele…” despre care ÎPS Bartolomeu afirma:

„Cartea Părintelui Nicolae Feier se alcătuieşte într-un preţios document pe temeiul căruia, în sfârşit, voi înainta Sfântului Sinod propunerea pentru canonizarea Sfântului Pahomie de la Gledin, încă o nestemată din cununa neveştejită a sfinţilor români…” Canonizarea va fi aprobată de Sfântul Sinod al BOR în 14/15 noiembrie 2006 şi pronunţată sărbătoresc la 14 aprilie 2007 în prezenţa Preşedintelui Ţării, a 37 episcopi români şi oaspeţi străini între care primatul Ucrainei, Vladimir al Kievului. Judeţul şi Transilvania noastră, Ortodoxia erau în rară şi emoţionantă sărbătoare la acest „Bethleem al Neamului Românesc”- cum se exprima ÎPS Mitropolit Bartolomeu. Redă memoriei comune amintirea luptelor străbune pentru menţinerea credinţei ortodoxe în condiţii de limită, glorificând martirii ştiuţi şi neştiuţi (volumul „Sfinţi români”), precum Mitropolitul Iosif Budai, cel aruncat în coase de duşmani cruzi şi intoleranţi la 1682. În cartea „Mitropolitul şi Patriarhul -Crucificarea şi învierea Ortodoxiei ardelene” se opreşte cu deosebire asupra celor două coloane de lumină ale ţinuturilor noastre : Mitropolitul Iosif Budai şi Patriarhul Miron Cristea.

Au urmat demersurile pentru canonizarea sfinţilor năsăudeni Atanasie Todoran de la Bichigiu şi tovarăşilor săi Vasile Dumitru Apopii, Manii Grigore şi Vasile Oichii, martirizaţi de semeni ce se socoteau a fi şi ei ai lui HRISTOS -altă biruinţă majoră întru dreptate şi adevăr. Cu o vastă cultură acumulată perseverent, se afundă în vremuri de istorie şi preistorie, vădind rădăcinile creştine ale neamului, nobleţea dacilor, getodacilor, a neamului bessilor (în ultimul volum editat, „Bessi”, 2010). În contextul nou european al neamului se străduieşte să ne menţină sentimentul demnităţii naţionale, a preţuirii valorilor proprii cu care trebuie să ne prezentăm în faţa naţiunilor continentului. Cum am putea să trecem fără a aminti maiestuosul ansamblu Panteonul bistriţenilor din faţa Protopopiatului Ortodox, dăltuire nemurită în marmură şi iubire pentru marile personalităţi ale nordului transilvan? Un alt prilej de mare sărbătoare pentru municipiu şi nu numai. Iar totul explicitat într-o carte cu titlu omonim, paralelă involuntară cu modelul imperial roman -Traian, ce detalia Columna într-un volumen,” De belo dacica”.

În bună tradiţie a Sfinţilor Părinţi din primul mileniu creştin, preotul cărturar Nicolae Feier îşi asumă elementele de cultură şi civilizaţie naţională şi universală, transformând apa cunoaşterii mundane în vinul credinţei şi îmbărbătării, precum făceau Sfinţii Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare sau Ioan Damaschinul în primul mileniu creştin. Personalitate culturală şi teologică extrem de complexă, care altora le este un ascendent relaţional, părintele profesor vădeşte o smerenie impresionantă, împletită cu afecţiunea caldă pentru toţi, precum bunul samarinean. Dincolo de persoana fizică, distingem un suflet mare, ce vrea să îmbrăţişeze generos pe toţi, ca pe nişte fraţi întru HRISTOS Domnul, „…blând, cuminte, credincios, destoinic să înveţe pe alţii…cu toată bunacuviinţă”- precum consilia dumnezeiescul Apostol Pavel pe ucenicul iubit Timotei (I.3) în primul secol creştin. Da, mulţi şi minunaţi oameni trăiesc printre noi şi trec pe străzile noastre. Cuvine-se întâi să-i ştim, apoi să-i preţuim, să le urmăm pilda vieţii spre a înflori astfel şi vieţile noastre, ale neamului nostru.