Sfântul Pahomie, sărbătorit la Gledin
Astăzi, în calendarul creştin ortodox este pomenit Cuviosul Pahomie de la Gledin. Acest sfânt părinte s-a născut la 1 octombrie 1664, în Gledin, ca fiu al preotului Iftimie Pencu şi al preotesei Ana. A primit în Sfânta Taină a Botezului numele Petru – aşa cum aflăm din cartea preotului profesor Nicolae Feier „Panteonul bistriţenilor”, acolo unde se află bustul înaltului ierarh alături de alţi slujitori ai bisericii.
În anul 1697 a primit tunderea monahală în obştea mănăstirii Neamţ, unde a fost mulţi ani stareţ. Este ales episcop la mănăstirea Pecerska, unde şi moare în anul 1724 şi este înmormântat în paraclisul Sfântului Ştefan din această lavră. Marele episcop Pahomie a fost crescut din copilărie în frică de Dumnezeu şi în dragoste pentru Sfânta Biserică, fiind hrănit permanent din sfintele scripturi şi din învăţăturile sfinţilor părinţi. Pentru aceasta, din tinereţe, şi-a ales nevoinţa vieţii călugăreşti.
În data de 14 aprilie 2007, la Gledin, în prezenta a 27 de arhierei, precum şi a şefului statului român, a avut loc proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Pahomie. Iată ce spune Sfântul Sinod al B.O.R. în Tomosul Sinodal privind canonizarea Sfântului ierarh, cuvios Pahomie de la Gledin: „Vrednic de toată lauda şi cuviincios lucru înaintea lui Dumnezeu este a cinsti şi a pomeni prin sfinte slujbe şi cântări bisericeşti pe cei se s-au mistuit cu putere de râvnă duhovnicească pentru dragostea lui Hristos. Pe aceştia Stăpânul vieţii i-a pătruns de razele de foc ale Duhului Sfânt şi prin Fiul i-a aşezat în Casa Tatălui în Ceruri…”.
Spre a cinsti pe Sfântul Pahomie, marţi şi astăzi, miercuri 14 aprilie, la Gledin, au loc rugăciuni cu participarea preoţilor şi a altor credincioşi. Marţi s-au oficiat Vecernia, Litia, apoi taina Sfântului Maslu, iar de la ora 24 privegherea de noapte, cu participarea a peste 30 de slujitori ai altarului. Astăzi, de dimineaţă, începând cu ora 8.00, se oficiază Acatistul Sf. Pahomie iar episcopul vicar Vasile Someşanul, împreună cu decanul Facultăţii de teologie din Cluj-Napoca, Ioan Chirilă, protopopul de Bistriţa, Alexandru Vidican şi alţi 40 de preoţi, au oficiat Sfânta Liturghie. Preotul paroh Ioan Titieni ne-a spus că la trei ani de la canonizarea Sfântului Pahomie, o mare sărbătoare nu numai pentru cei din Gledin, au participat sute de credincioşi de pe Valea Şieului şi de mai departe. Să nădăjduim că 14 aprilie va deveni o sărbătoare pentru întreaga ortodoxie.
Citiţi şi:
- Rugă în satul Sfântului Pahomie
- Pelerinaj, acasă, la Sfântul Pahomie
- Pr. Vasile Beni: Popas duhovnicesc la sărbătoarea Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin
- Mitropolitul Andrei, în mijlocul comunităţii din Gledin, la hramul Sf. Ierarh Pahomie
- Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, sărbătorit în localitatea natală, la 300 de ani de la trecerea la Domnul
Adaugă comentariu nou