Preşedintele Radu Moldovan: Noua Unitate de Primiri Urgenţe ar putea fi finalizată în primăvara anului viitor!
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan anunţă că activitatea Uniotăţii de Primiri Urgenţe de la SJU Bistriţa s-ar putea muta în casă nouă în primăvara anului 2021.
"Având în vedere cum merg lucrările la Unitatea de Primiri Urgențe, în primăvara anului viitor, sperăm că activitatea se va muta în “casă nouă”. Între timp și heliportul va fi gata și putem spune că Spitalul Județean de Urgență Bistrița poate să ofere îngrijire, tratament, un act medical de înaltă calitate pentru pacienți. Așa cum am mai precizat, UPU va fi una dintre cele mai moderne din țară și ținând cont de situația pandemică, mă bucur nespus de mult că pacienții vor beneficia de cele mai bune condiții de intervenție medicală.
Însă, investițiile în sănătate vor continua! Mulţumim tuturor cadrelor medicale, fără de care toate aceste lucrări și dotări ultramoderne, nu ar avea cu adevărat utilitate.
Continuăm munca!", a transmis preşedintele Moldovan pe pagina sa de facebook.
Proiect “U.P.U.-S.M.U.R.D. - Spitalul Judeţean de Urgență Bistriţa - reabilitare, modernizare, extindere și dotare” este finanțat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, valoarea contractului fiind de 9.276.325,18 lei (aprox. 2 milioane euro). Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea calității și eficienței serviciilor spitalicești de urgență din județul Bistrița-Năsăud prin reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe (UPU-SMURD) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
Prin îndeplinirea acestui obiectiv, va rezulta o suprafață reabilitată/modernizată /extinsă de 1.414 mp.
Constructor este asocierea dintre DEPISTO STAR S.R.L. asociat cu un procent de 96,05% (lucrări construcții, instalații interioare: electrice, sanitare, HVAC, PSI), cu sediul în Gheorghieni, jud. Harghita şi GB INDCO S.R.L asociat cu un procent de 3,95% (instalații de fluide medicale), cu sediul în București.
Durata contractului este de 11 luni, din care 2 luni pentru proiectare şi 9 luni pentru execuţia propriu-zisă.
Proiectul îşi propune reabilitarea spațiilor existente ale UPU-SMURD conform concluziilor expertizei tehnice, în suprafață de aprox. 280 mp; modernizarea UPU SMURD pentru asigurarea serviciilor medicale de urgență în condiții optime și pentru reducerea infecțiilor nosocomiale; extinderea Unității de Primiri Urgențe în vederea asigurării tuturor spațiilor și operațiunilor necesare primirii și soluționării urgențelor medicale; dotarea Unității de Primiri Urgență cu aparatură medicală modernă, de ultimă generație. Se vor achiziționa 85 de dotări specifice activității medicale; scăderea timpului necesar pentru diagnosticare și tratament prin utilizarea de echipamente medicale complexe;
creșterea calității actului medical și reducerea infecțiilor nosocomiale şi facilitarea accesului la serviciile medicale de urgență pentru persoanele cu dizabilități, prin crearea infrastructurii necesare (lift, rampe de acces, etc.).
Citiţi şi:
- Paşi importanţi spre finalizarea celei mai moderne Unităţi de Primiri Urgenţe din ţară
- Preşedintele Radu Moldovan: Lucrările la una dintre cele mai moderne Unități de Primiri Urgențe din România sunt în grafic!
- Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, modernizată şi extinsă cu 2 milioane de euro. Preşedintele Moldovan: Vom avea una una dintre cele mai moderne şi dotate UPU din România
- Cea mai nouă și modernă Unitate de Primiri Urgențe-SMURD Bistrița-Năsăud și-a deschis porțile, în prezența ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi a ministrului Apărării, Vasile Dâncu
- Primele imagini din zona de triaj de la Unitatea de Primiri Urgenţe! Managerul Gabriel Lazany: Mergem înainte!
Adaugă comentariu nou