Presiunea începerea cursurile îi ajută pe mulţi constructori să dea peste cap lucrările din şcoli

Dacă fiecare an şcolar se încheie de obicei cu controverse sau chiar scandaluri legate de examenele de ieşire din ciclu, începuturile de an şcolar ne aduc de fiecare dată imaginea unor şcoli care nu-şi pot primi şcolarii cu bucurie deoarece sunt încă pline de moloz. E aproape un ritual urât ca bacalaureatul să fie afectat de tot felul de nereguli – legate de alcătuirea sau transmiterea subiectelor, copiat cu acordul tacit al supraveghetorilor etc. – dar şi ca deschiderea unor şcolii să fie zădărnicită de praful stârnit de constructorii care nu şi-au încheiat lucrările la termen, fie că e vorba de construcţii noi, fie de renovări. Nu de multe ori profesorii sau părinţii vin să dea cu bidineaua acolo unde meşterii au uitat să-şi încheie lucrările. Şi, peste toate, la un moment dat te trezeşti că noul tavan cade în capul copiilor în timpul orelor.

Lucrări suprafinanţate

Într-un fel, e aproape firesc ca, la început de an ... şcolar, la nivel naţional, să nu fie perfecte toate lucrurile. Televiziunile vor găsi întotdeauna, în vreun colţ al ţării, aspecte deloc demne de stimă pentru managerii din educaţie. Nu se va afla ministru care să rezolve dintr-un foc toate disfuncţiile administrative. Întotdeauna vom da peste un director delăsător, un primar care va avea de prunduit – pentru a câta oară? – drumurile comunei, o echipă de meseriaşi neserioşi... Directorul va avea nevoie de un patron care să-i sponsorizeze la un moment dat cine ştie ce activitate. La alt nivel, situaţia poate fi regăsită în cazul vreunui inspector de sector sau al inspectorului şcolar general. Unde mai pui că multe lucrări sunt angajate peste capul lor. Când aştepţi facilităţi dincolo de proiectul de construcţie sau de renovare, ajungi la mâna patronului iar acesta ştie să-şi facă jocul. Nu degeaba vom putea întâlni lucrări care au fost supravalorizate şi, deci, suprafinanţate.

Unele echipe de constructori sunt încropite din ce se nimereşte

În ţară se construieşte mult, nu doar în sectorul şcolar. Dacă materialele de construcţie pot fi găsite cu uşurinţă, nu acelaşi lucru se întâmplă cu meseriaşii din domeniu. Unele echipe de constructori sunt încropite din ce se nimereşte. Nu mai poţi spera ca toţi pereţii ridicaţi de astfel de zidari să şi stea în picioare. N-au nici pricepere, nici eficienţă. Lucrările tărăgănează. Dacă sunt bune, echipele sunt solicitate în mai multe locuri. Uneori angajează lucrări la negru. Muncitorii încep lucrările la o şcoală şi apoi, mulţumiţi că au front de lucru asigurat, trec la înălţarea unei vile sau la finisarea unui apartament particular, prin muncă la negru. O parte din materialele de la şcoală ajung la vila sau la apartamentul cuiva, care mai dă şi o ţuică şi o bucată de pâine cu slănină. Statul – şi, prin el, şcoala –poate să mai aştepte şi să contabilizeze toate pierderile.

Derularea foarte greoaie a finanţării

În ceea ce priveşte aspectul contabil, mai precis financiar, au şi patronatele din construcţii dificultăţile lor generate de abordarea defectuoasă a problemelor. Şi în domeniul construcţiilor de/din şcoli, există doi actori foarte interesaţi – patronul din construcţii şi directorul de şcoală. Fiecare are o aşteptare clară: şeful echipei de constructori – să aibă de lucru, directorul – să-şi vadă şcoala gata. Ambii se lovesc de derularea foarte greoaie, deci defectuoasă, a finanţării. O finanţare care uneori este influenţată şi derutată de jocurile politice. Directorul nu are banii când îi doreşte, meşterii nu-şi pot lua banii, pe munca efectuată şi materialele folosite, într-un ritm firesc, în perioadele scontate. Fiindcă banii nu vin la timp şi nu vin toţi când contează pe ei, patronii sunt interesaţi să angajeze cât mai multe lucrări, pentru care acceptă să-şi ia pentru început banii de ... caimac. Adică adună, de la mai multe lucrări, primele finanţări, cu care îşi asigură anumite venituri (inclusiv pentru materiale şi salarii), după care tărăgănează lucrările în aşteptarea celorlalte ... tranşe de finanţare. Pierd, desigur, şcolile, adică elevii.

Lucrări făcute de mântuială şi rămase aşa

Am văzut, de-a lungul anilor – şi prin intermediul presei -, multe nereguli în pregătirea şcolilor pentru începutul anului şcolar: erori de proiectare, construcţii neterminate, lucrări nefinisate, mobilier lipsă şi multe altele. Participăm la un ritual aproape malefic. Ştim că nu e bine, că trebuie evitate asemenea aspecte, cunoaştem cauzele, putem preconiza soluţii, dar rămânem ... încremeniţi în aşteptări. Disfuncţiile, lucrările improvizate rămân ascunse repede sub spuza uitării. Sub presiunea începerii cursurilor, multe lucrări la construcţiile şcolare rămân făcute de mântuială, chiar dacă sunt plătite în cele din urmă la costurile stabilite de constructor. Vin mai apoi cadrele didactice, părinţii, poate elevii şi mai îndreaptă câte ceva, acolo unde mai este posibil. Dar ce-i făcut prost, aşa rămâne.

Spectacolul clădirilor şcolare cu probleme e vizionat la fiecare început de an şcolar. Se încheie repede şi nimeni nu mai vine asupra scenariului lui până la ... începutul următor. Nimeni nu mai face caz, decât întâmplător, de mersul muncii pe şantierele şcolare. Nimeni nu se întreabă cum se face recepţia lucrărilor, care este atitudinea directorilor de şcoală cu ocazia recepţiilor, ce cuvânt au aceştia în cele din urmă...