Preţurile terenurilor la Colibiţa vor exploda în anii care urmează. În prezent, un ar de teren este scos la vânzare cu sume cuprinse între 1.500-3000 de euro

Alin Cordoş

Declararea zonei de acumulare Colibiţa drept staţiune turistică de intere local şi debutul lucrărilor la „Modernizare  DJ 172D: Mureșenii Bârgăului (DN 17) - Lac Colibița - Colibița - Bistrița Bârgăului (DN 17), ar putea avea şi un effect de bumerang asupra preţurilor terenurilor din zonă, şi aşa extrem de piperate.

La o analiză a site-urilor unde sunt anunţate vânzările de teren din zonă, poţi constata faptul că preţurile sunt foarte mari, mai ales a acelor terenuri aflate în imediata apropierea a malului lacului de acumulare. Cu toate acestea, niciunul din vânzători nu explică că nu există facilităţi şi nici că viitorii proprietari nu vor beneficia de canalizare sau apă curentă.

Bani, foarte mulţi bani pe ioni şi ozon

Conform celor apărute pe olx.ro un teren de 3300 de mp  situat în coada lacului, foarte aproape de lac (30 metri) la care se poate ajunge pe drum privat se vinde cu 99 de mii de euro. Un alt teren, de 24 de mii de mp  este situat la o altitudine de aproximativ 900 de metri, în satul Mița, zona Colibița, pe partea dreaptă a râului Bistrița, având o priveliște mirifică asupra Călimanilor și a lacului de acumulare Colibița. Preţul de 360 de mii de euro este pe măsura publicităţii: zona este de un pitoresc aparte și oferă vaste posibilități pentru iubitorii muntelui, iar datorită concentrației mare de ozon și ioni de iod(cote similare cu cele din Alpi) este recomandată pentru tratarea afecțiunilor pulmonare și cardiatice.

Poziționarea proprietății asigură intimitate pentru cei care prețuiesc liniștea (ferit de agitația cotidiană), terenul fiind situat la aproximativ 1km. de drumul principal.
Proprietatea este întăbulată și se vinde întreagă, nu se parcelează. 
Proprietatea dispune de o construcție care are alimentare cu energie electrică (contract de furnizare a energiei electrice).

Cu toate acestea, sunt proprietari de terenuri care cer pe 40 de ari de teren aflat la 900 de metri distanţă de lac, o sumă de 45 de mii de euro, în timp alţi proprietari ce deţin teren pe partea dreaptă a lacului, acolo unde trebuie asfaltat şi drumul, vând 31 ari (3100mp) teren intravilan, intabulat pe persoana fizică, peisaj minunat, drum de acces asfaltat, iar aproximativ 400 m drum pietruit care se continuă pe două laturi ale terenului, posibilitate construcție pensiune sau cabane. In imediata apropiere sunt construite cabane, vile, pensiuni.
Pret 3100 euro/ar, negociabil.

De asemenea, un alt teren de 3818 mp cu un front de 32m la strada si 120m la lac şi, care dispune de apă curentă, electricitate şi drum amenajat este vânfut cu 185 de mii de euro.

Cum vând agenţiile ?

Direkt imobiliare vinde teren intravilan cu o suprafata de 2300 mp, zona Colibita! Terenul situat pe partea stanga sub padure,parcelat in 3 loturi a cate 700 mp fiecare, dispune de curent electric si bazine de apa de izvor coptata . In zona unde se afla si alte cabane construite ! Pretul este de 1500 euro / Ar. Se poate vinde si parcelat. Toate actele la zi.

Stanca Imobil va ofera spre vanzare un teren intravilan cu suprafata de 31 ari(3100mp), suma cerută fiind de 96 de mii de euro. Terenul este  situat in Colibița, pe partea dreaptă a lacului, peste baraj, în apropierea lacului. Terenul este împrejmuit, peisaj minunat, drum de acces asfaltat până în apropiere, iar aproximativ 400 m drum pietruit, care se continuă pe două laturi ale terenului, posibilitate construcție pensiune sau cabane. In imediata apropiere sunt construite cabane, vile, pensiuni.

 

Comentarii

05/01/20 02:51
Tor

Agențiile vând la preturi de zici Ca ești în Austria dar cine cumpăra? Stațiune moarta fără nici o vlaga și fără nici un viitor

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5