Prietenii adevăraţi la nevoie se cunosc

Înainte de Revoluţia din decembrie 1989, promovările în funcţii politice, dar şi în cele administrative, se făceau în marea lor majoritate numai pe bază de dosarul politic de cadre. Mai exact, să ai calitatea de membru p.c.r., să provii din rândurile clasei muncitoare, să nu fi avut condamnări etc. Cum a fost şi cazul cuplului de politruci Pintea - Mohan, doi agronomi mediocri, primul ajuns în funcţia de secretar al comitetului judeţean p.c.r. cu probleme de agricultură, iar al doilea, din strungar de Mediaş în funcţia de general al Direcţiei agricole judeţene. Pintea Vasile, fost inginer agronom la C.A.P. Uriu, ar fi rămas un ilustru necunoscut dacă nu ar fi aterizat de prin judeţul Cluj la Uriu, unde preşedinte al C.A.P. - ului era nimeni altul decât un membru al Marii Adunări Naţionale, Bartha Andrei. Nici Andraş-bácsi, la rândul său nu ar fi avut calitatea de membru al Marii Adunări Naţionale dacă nu l-ar fi cunoscut pe Crişan Adalbert, primul prim-secretar judeţean de partid de după anul 1968, odată cu apariţia Legii nr. 1 a noii împărţiri administrativ - teritoriale a ţării. Apoi Uriul a mai crescut şi de la profesionalismul unei alte persoane, Paoleto Eduard, şeful fermei de legume până la Revoluţia din decembrie 1989. Un specialist în agricultură, desăvârşit, cu rezultate remarcabile în producţia de legume timpurii, cultivate în sistem protejat de solarii şi tunele. Aşa că motivele au fost uşor de găsit pentru numirea lui Pintea Vasile pe postul de secretar judeţean de partid cu probleme de agricultură. Numai că acesta nu a cam confirmat profesional, intrând într-un total con de umbră, iar pe vremea prim-secretarului judeţean de partid Nicolae Buşui, electromecanicul, Pintea a fost catalogat de către acesta din urmă: "mai prost decât Mateuţ". Aflându-se sub lupa ucigătoare a partidului comunist, lui Pintea nu i-a mai rămas decât salvarea printr-o duritate totală faţă de specialişti şi conducerile unităţilor agricole socialiste din judeţ. Simţind cam de prin anul 1988 că i se apropie sfarstitul se hotărăşte să puncteze şi ceva fapte bune. Cum ar fi să-şi aducă nepoata - agronoama (după soţie) într-un loc călduţ din judeţul Bistriţa - Năsăud. Dar nu la C.A.P. Viţa, C.A.P. Jimbor sau C.A.P. Nepos, nici chiar la C.A.P. Viişoara, la care era preşedinte Făzăcaş Iulian, locaţie de pe unde provenea şi tânăra inginera Lucia Bogătean, ba chiar la Direcţia agricolă a judeţului Bistriţa - Năsăud sau, de ce nu, la S.C.P.P. Bistriţa. Tovarăşul Pintea Vasile a trecut de urgenţă la o primă încercare, hotărând să-şi transfere nepoata de la o obscură cooperativă agricolă situată în Bărăganul ialomiţean, la Direcţia agricolă judeţeana. Aşa că, prin unealta să Mohan Emil, directorul general al Direcţiei agricole judeţene, încearcă să o plaseze în cadrul acestei instituţii, pe postul ocupat de ing. Sofia Berindei, iar pe această din urmă să o "promoveze" la C.A.P. Sântioana, pe postul de inginer-şef, îndeplinind astfel şi o altă dorinţă a Lucreției Moldovan, secretara judeţeana de partid cu probleme organizatorice. Aşa se face ca o prinde pe Sofia Berindei în colimator (Dumnezeu să o ierte!), numai că aceasta refuza categoric să elibereze postul pe care îl ocupa de zeci de ani şi să se ducă la Bârla şi  Sântioana. În cele din urmă accepta totuşi un transfer, însă numai la Întreprinderea judeţeană pentru efectuarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare Bistriţa, unde funcţiona ca director Mircea Tămăşoiu, vechi prieten şi coleg de muncă de la Reteag. După ce s-a discutat acest transfer al Luciei Bogătean la Direcţia agricolă, s-a ajuns la concluzia că este imposibil de realizat că urmare a vechimii în muncă şi specializării domnişoarei Lucia, trecându-se la o altă încercare cu mai mulţi sorţi de izbândă, cea de încadrare la S.C.P.P. Bistriţa, pe postul ocupat de subsemnatul, cel de inginer principal, serviciul Extensie, cu referire la cultura cartofului pe judeţ. O activitate importantă, întrucât cartoful era considerat ca o a doua pâine a ţării ca urmare a faptului că producţiile de grâu şi carne luau drumul exportului în obsesia total nejustificată a lui Ceauşescu de a-şi plăti cât mai urgent datoriile externe ale ţării. Aşa se face ca într-una din zilele săptămânii 23 - 30.11.1988, într-unul din birourile clădirii actuale ale Centrului militar Bistriţa apare ca şi un traznet Mohan şi îmi zice: "Eliberează biroul, aici va lucra tovarăşa Bogătean" cu atât tupeu în glas încât era cât pe ce să zică Lucia di Lammermoor. După care mă ridic de la birou, îmi adun lucruşoarele şi încerc să ies din încăpere, însă nu înainte de a auzi şi continuarea: "Te duci inginer şef la C.A.P. Sântioana". Erau de faţă şi Ursa Titus, Ginerica (Pop Ion), Valea Ovidiu şi Vasile Aldrofan, fără ca niciunul dintre ei să mai poată scoate o vorbă. Dintr-un alt birou alăturat, dau un telefon la Institutul de Cercetare pentru Cultura Cartofului Braşov (I.C.P.C.), domnului director Ion Mănoiu, căruia îi relatez pe scurt toate cele întâmplate. Fără să stea prea mult pe gânduri îmi spune că în ziua următoare, la ora zece, să mă prezint în biroul său. Ceea ce se şi întâmpla, unde mă aştepta şi o cerere de transfer de la S.C.P.P. Bistriţa la I.C.P.C. Braşov, pe postul de inspector - aprobator de stat, cu atribuţii de certificare a loturilor semincere de cartofi din categoriile biologice superioare Superelita, Elita şi Înmulţirea I-a din judeţele Mureş, Cluj şi Bistriţa - Năsăud. În noaptea aceleiaşi zile m-am urcat din nou în trenul accelerat care urma drumul de întors de la Bucureşti la Bistriţa, culmea, pe acelaşi loc din vagon 42, ca la ora 9 dimineaţă să mă prezint la S.C.P.P. Bistriţa, în biroul directorului Nicolae Drăgan. După ce acesta îmi citeşte cererea de transfer îmi zice: "Vasile dragă, cum să nu fiu de acord cu aşa ceva, însă ne trebuie aprobarea lui Mohan". În acel moment am înţeles şi ce înseamnă să ţi se facă inima cât un purice, convins fiind că a obţine semnătura generaluilui Gatuzo, nu-i un lucru deloc simplu. Domnul inginer Nicolae Drăgan, pe care l-am cunoscut încă din anul 1968, eu aflându-mă în al doilea an de producţie, era un oltean drept şi înţelept, privindu-mă drept în ochi m-a întrebat: "Nu cunoşti pe cineva care să fie foarte, foarte apropiat cu Mohan?". Într-o fracţiune de secundă mi-am adus aminte de Octavian Harşian, fostul meu coleg de liceu, de la George Coşbuc din Năsăud. Tot atunci mi-am adus aminte, tot de la Octavian, ca pe Mohan l-a servit cu câţiva ani în urmă, aşa că era convins că va obţine semnătura de transfer. Ba mai mult, îmi relatează cu cele mai mici amănunte procedura de urmat. Respectiv organizarea chiar în ziua următoare a unei mese...tovărăşeşti, la care invitatul de onoare era Mohan Emil. În ziua următoare mă deplasez la Dumitra, în locuinţa familiei Octavian şi Luminiţa Harşian, unde mă instalez până în ziua următoare, ca să aflu rezultatul final. Întrucât locuinţa familiei Harşian se afla la mai puţin de 50 de metri faţă de locul unde s-a organizat petrecerea, am aflat din oră în ora cum evoluau lucrurile, dacă Mohan se simte bine, dacă i se va putea smulge semnătura de transferare a mea la Institutul de cercetări de la Braşov. Mai spre dimineaţă aceleiaşi zile, Octavian Harşian trece pentru a cincea oară pârleazul ce despărţea cele două locaţii şi după ce intra în dormitorul casei îmi flutura hârtia cu semnătura generalului. Pe Pintea şi Mohan nu-i poate uita niciunul dintre inginerii care lucrau în agricultură socialistă a judeţului şi participau la aşa-zisa "joia tineretului" de la sediul Direcţiei agricole din acea vreme, ocazie cu care analizau realizările comuniste din săptămâna trecută, respectiv programul săptămânii următoare. Era o adevărată teroare pentru toţi participanţii, exceptând pe specialiştii din cadrul agriculturii de stat care au refuzat un asemenea tratament. S-a ajuns în acei ani 1985 - 1989 să se lucreze sub o teroare completă, încât dacă s-ar fi primit ordin de la comitetul judeţean de partid Bistriţa - Năsăud, mai ales în vremea prim-secretarilor Nicolae Buşui şi Letiţia Ionaş, ca grâul de toamnă să se însămânţeze primăvară şi porumbul toamna, nici măcar un singur specialist nu s-ar fi opus. Despre Lucia Bogătean, transferată în cele din urmă din Bărăganul sudului la S.C.P.P. Bistriţa, pe un post important ce să mai spun? Doar că era o femeie onorabilă, plăcută şi deşteaptă care nu şi-a dorit altceva decât să revină în judeţul sau alături de părinţi şi prieteni, numai modul de a rezolva acest deziderat, al cuplului Pintea - Mohan, întrecea orice închipuire. Până la 22 decembrie 1989, după care totul s-a schimbat, fiecare din eroii acestor rânduri urmându-şi propriul destin. Pintea la Cluj Napoca, ocupându-se de taximetrie, Mohan la Baia Mare, uzând de pila soţiei lui din Maramureş, ţărănistul Ioan Mureşan, ministrul electronist al agriculturii, iar Octavian Harşian calea dură a privatizării, ajungând ca astăzi să deţină o firmă (S.C. AGROSTAR S.R.L.) de dimensiuni apropiate ale fostului I.A.S. Dumitra. Iată încă o confirmare a zicerilor conform cărora "Prietenii adevăraţi la nevoie se cunosc", precum şi ca "Să ne ferească Dumnezeu de o nouă dictatura a comuniştilor şi neomarxistilor".

Vasile Tabără,

Senior editor