Prima parcare de pe str. Lupeni va fi gata în zece zile. Direcția Patrimoniu începe atribuirea locurilor de parcare de pe C.R. Vivu și Năsăudului

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că au fost finalizate parcările rezidențiale de pe străzile C.R.Vivu și Năsăudului, iar în perioada următoare Direcția Patrimoniu va începe procedura de atribuire a acestor locuri. “Parcările vor fi atribuite celor care au avut contracte înainte în locurile respective, li se va da gratuit pe perioada cât au mai avut-o contractată, după care vor intra în procedură”, a explicat edilul orașului.

Pe strada Lupeni, în aproximativ 10 zile, va fi finalizată prima parcare, iar până la sfârșitul lunii iunie va fi terminată și parcarea mică, astfel încât ea să devină funcțională. “Cu data de 1 iulie, când va fi deschisă Linia verde și nu sunt vor mai fi posibile parcările la marginea drumului, va fi deschisă. De asemenea, am făcut pași importanți pentru parcarea de pe de pe str. Bistricioarei. Primăria municipiului Bistrița a achiziționat o cotă parte din teren, care ne dă posibilitatea de ieșire către str. General Grigore Bălan. În etapa următoare, acea casă, unde stau asistați sociali, lipită de muzeu, va fi demolată. Li s-au oferit alte locuințe celor care care au rezidență acolo. Va fi făcută acea parcare, eu cred că vor ieși vreo 100 de locuri de parcare. Deci până la sfârșitul anului, cu siguranță vom avea și acea parcare”, a declarant primarul Gabriel Lazany.

În ceea ce privește parcarea de la Finanțe, Primăria Bistrița a făcut modificările solicitate de către Ministerul Finanțelor, a transmis documentația și așteaptă Hotărârea de guvern prin care acel imobil să fie transferat în domeniul public al municipiului Bistrița pentru a demara lucrările de amenajare.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5