Primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian: De Revelion, în Chiraleş, arde gazul
Un vis prea îndepărtat cândva începe să devină realitate în satul cu nume de rugă. Şi cel care face ca visele frumoase să se înfăptuiască este un om de ispravă, edilul şef al comunei Lechinţa, Romeo Florian, un gospodar aşezat în rosturile lui fireşti şi care ştie că, parafrazând, cel ce vrea să fie în fruntea oamenilor trebuie să-i slujească.
Povestea gazului în satul Chiraleş a început imediat după decembrie 1989, dar a rămas doar o poveste până astăzi. În urmă cu vreo 20 de ani, sătenii, printr-un comitet de iniţiativă, au purces la treabă. Au adunat bani, unii şi-au vândut animale, alţii s-au împrumutat de la bănci ca să contribuie la viitoarea, sperau ei, reţea de gaz. Celelalte sate învecinate, Sâniacob şi Ţigău, de exemplu, din comună, aveau gaz, Chiraleşul nu. În jur de 100 de familii au contribuit cu sute de mii de lei şi astfel s-a implementat reţeaua stradală în proporţie de 80%. Uliţele aşezării au fost plantate cu ţevile ce urmau să conducă spre gospodării gazul. Ţevile însă au început să ruginească. Anii au trecut şi ele, ţevile, n-au fost folosite. S-au întreprins demersuri peste tot, inclusiv la premierul de atunci al României, Călin Popescu Tăriceanu. Primăria şi executivul liberal din acea perioadă nu a intervenit, nu a ajutat. Nu avem bani, era justificarea. Şi aşa au trecut mai bine de două decenii până când primarul Romeo Florian a avut curajul să facă, să găsească soluţii ca şi comunitatea din Chiraleş să beneficieze de gazul metan. Să-l ascultăm pe primarul Florian surprins pe şantierul viitoarei reţea din Chiraleş: „Noi am prevăzut în bugetul local sumele necesare pentru introducerea gazului. Lucrările au demarat în forţă. Executantul, o firmă de succes – Dianova – lucrează din plin. Au început săpăturile şi introducerea conductelor din material plastic. Cele de ţeavă de la suprafaţă rămân doar o amintire a neputinţei şi a nepăsării. Mai vreau să precizez că reţeaua va ajunge până la ultima casă. Nicio gospodărie nu va fi neglijată”.
Să-l credem pe primarul Florian, pe care îl întâlnim zi de zi la Chiraleş, urmărind desfăşurarea, conform graficelor, a lucrărilor. Pentru primarul din Lechinţa promisiunile sunt sinonime cu faptele. Să ne amintim că o poveste asemănătoare s-a ţesut şi în jurul Căminului Cultural. Mulţi ani s-au făcut reparaţii de sute de milioane de lei fără niciun rezultat, până când vechea clădire a fost demolată şi aidoma, ca în basmelor românilor, în zece lui s-a înălţat o adevărată perlă arhitectonică, un modern Cămin Cultural. După gaz urmează asfaltarea a trei străzi, astfel că satul Chiraleş va putea fi socotit o aşezare de tip european, iar arhitectul acestor înnoiri se numeşte Romeo Florian, cel care nu face mare zarvă în demersurile pentru colectivitate ci se impune prin performanţă, calitate şi respectul cuvântului dat.
Citiţi şi:
- Primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian: Sunt în mijlocul oamenilor, mă sfătuiesc cu ei. Trebuie să slujeşti comunitatea!
- De ce îl doresc în continuare primar pe Romeo Florian?
- De 13 ani în fruntea Primăriei Lechinţa, Romeo Florian nu oboseşte să se lupte pentru interesele cetăţenilor
- Primarul Romeo Florian: Nu aş fi reuşit să realizez aceste proiecte fără ajutorul lechinţenilor! Vezi priorităţile pentru următorii ani!
- Prefectul Ioan Ţintean – la film în Chiraleş
Adaugă comentariu nou