Primarul Damian Iustian Muntean: Investiţiile în sănătate, sport şi educaţie, priorităţi la Teaca. Dispensarul medical şi unitatea medico-socială, terenurile de sport din Teaca şi incinta grădiniței din Viile Tecii, recepționate

Primăria Teaca a organizat recepția la finalizarea lucrărilor pentru o serie de investiții în infrastructura de sănătate, sport și educație, cu finanțare de la Guvernul Românieiși de la bugetul local, cu o valoare totală de 8.932.919, 42 lei (1.8 milioane euro).

Este vorba despre dispensarul uman din Teaca, terenul de tenis și baschet, terenul de minifotbal și handbal din Teaca și amenajare curții exterioare de la grădinița din Viile Tecii. Alături de primarul Damian Iustian Muntean, echipa din Primăria Teaca și directorul Unității Medico-Sociale Teaca - Emiliana-Cristina Darabonț, au fost președintele Consiliului Județean – Emil Radu Moldovan, deputatul Bogdan Ivan, reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții, dar și ai antreprenorului.

         „În comuna Teaca, pentru toţi cei de bună credinţă, s-au întâmplat nişte lucruri importante în timpul mandatului domnului primar şi sunt convins că se vor mai întâmpla. Mulţumim domnului primar Iustian Muntean pentru invitaţie. E o zi fericită şi pentru mine, şi pentru locuitorii comunei, fiind prezenţi la o recepţie a mai multor investiţii făcute de Consililui Local şi Primăria Teaca, cu finanţare mixtă, ca să spunem aşa.

         Lucrarea de extindere, modernizare şi dotare a Dispensarului din comuna Teaca, o lucrare finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi cofinanţată de Primăria comunei Teaca, e o investiţie de aproximativ 1,5 milioane de euro şi eu cred că ar trebui să fie făcută în fiecare comunitate, pentru că aici avem, în momentul de faţă, un dispensar care are toate facilităţile necesare ca medicină primară, de ambulatoriu, pentru pretransfer la un spital de specialitate, atât din punctul de vedere al construcţiei civile, cât şi al dotărilor cu echipamente”, a declarat preşedintele Radu Moldovan.

Preşedintele Consiliului Judeţean a menţionat că pe lângă investiţiile în sănătate, primarul Damian Iustian Muntean, a avut în vedere ceea ce e foarte important pentru o comunitate, investiţii în educaţie şi în sport. „Inaugurăm şi două terenuri de sport, făcute cu contribuţia integrală a bugetului Primăriei Teaca care a fost sprijinit şi de către Consiliul Judeţean atunci când Consiliul Judeţean aloca sumele pentru echilibrarea bugetelor locale. Vorbim de două terenuri, aşa cum v-am spus, unul de tenis şi baschet. (…) Mă bucur foarte mult că tot din bugetul Consiliului Local s-a făcut o amenajare exterioară cu toate dotările necesare unei curţi la Grădiniţa din Viile Tecii, de asemenea, o investiţie de aproximativ 5 miliarde lei, 100.000 euro. Vorbim de investiţii de peste 2 milioane euro făcute în comuna Teaca, aşa cum v-am spus, în sănătate, educaţie şi sport. Aş vrea să-i felicit şi cu acest prilej pe constructori, văd o companie care a făcut lucrări de foarte bună calitate şi pentru Consiliul Judeţean şi mă refer la reabilitarea şi modernizarea Complexului Muzeal şi la o bijuterie arhitectonică care va fi Castelul de la Posmuş. E un fapt îmbucurător că avem, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, companii care fac lucrări de foarte bună calitate şi în construcţii civile, şi în infrastructură”, a adăugat preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan.

De altfel, preşedintele Moldovan a făcut referire şi la faptul că Teaca este partener în proiectul Academiei de juniori a Gloriei, câteva sportive jucând în echipele de handbal pentru junioare.

În context, preşedintele Consiliului Judeţean s-a referit şi la infrastructura rutieră, care traversează comuna Teaca, şi în care investesc autorităţile judeţene.

„Să nu uităm de drumul judeţean care este cea mai mare realizare Ocniţa – Teaca, pe 15 iulie începem lucrările la aducţiunea de apă şi extindere canalizare pe Teaca, 9 km, o să avem 34 de km de alimentare cu apă.  Pe Drumul Judeţean Şieu – Posmuş – Pintic – Teaca - Ocniţa – Dealul Măriilor,  este promisiunea constructorului, că până la finele anului va fi un prim strat de asfalt. În primăvară, stratul de uzură şi până în vară finalizarea completă. Se finalizează şi drumul Viile Tecii – Budurleni, unde mai este doar stratul de uzură”, a completat Radu Moldovan.

         „Cred că e a treia oară în ultimele două săptămâni când ne întâlnim la Teaca, împreună cu domnul primar şi cu frumoasa comunitate de aici. Vreau să vă felicit pentru că aţi investit în cei trei piloni foarte importanţi pentru orice comunitate: sănătate, educaţie şi, mai nou, şi sport pentru a încerca să reducem numărul oamenilor care ajung în zona de sănătate, atunci când reuşim să facem sport. Vă felicit, domnule primar, felicit întreaga echipă, Consiliul Local, pe domnul preşedinte Radu Moldovan şi sper ca ceea ce am reuşit - din punctul meu de vedere, destul de tardiv, dar bine că s-a întâmplat - legile de aprobare a ordonanţelor de Guvern prin care  se actualizează preţurile la toate contractele finanţate din fonduri europene şi guvernamentale la nivelul preţurilor actuale la materialele de construcţii – sunt utile. Sper, de asemenea, că este util pentru administraţia publică locală acel proiect de lege al cărui iniţiator sunt, prin care am reuşit să dublăm plafoanele la achiziţiile directe, să simplificăm toate procedurile de achiziţii publice pentru că, dacă nu vom reuşi să facem acest lucru, riscăm ca şi din PNRR şi din noul exerciţiu financiar să avem o absorbţie scăzută a fondurilor europene şi în continuare primării şi consiliile judeţene să fie blocate în proceduri foarte stufoase de achiziţii publice. Sper că suntem pregătiţi pentru ceea ce urmează”, a transmis deputatul Bogdan Ivan.

Parlamentarul bistriţean a menţionat că o şansă foarte importantă pentru dezvoltarea judeţului nostru constă în dezvoltarea satului. „Avem ultimii zece ani în care s-au făcut investiţii masive în apă şi canalizare, în asfalt, în infrastructură de educaţie, în infrastructură sanitară, în sport, la nivelul judeţului nostru şi cred că asta este şansa prin care putem noi să ne dezvoltăm: să creştem satele, să creştem comunităţile locale, nicidecum subcapitalizându-le, pentru ca tot mai mulţi oameni să rămână aici, având condiţii ca la oraş la ei în comună. Să ai un teren de sport poate mai frumos decât era în Bistriţa acum zece ani orice teren privat sau public, să ai un dispensar public de foarte bună calitate, cum poate nu găseşti în multe oraşe, cu condiţii foarte bune atunci când mergi la medic, reprezintă cu adevărat o oportunitate şi sunt convins că foarte mulţi tineri o să vină în continuare să dezvolte satul  din judeţul Bistriţa-Năsăud. Vă mulţumesc şi sper din suflet să continuăm această foarte bună tradiţie de muncă, muncă şi rezultate împreună cu domnul preşedinte Radu Moldovan, cu domnul primar, cu doamna consilier şi cu întreaga noastră echipă”, a transmis deputatul Bogdan Ivan.

Primarul Damian Iustian Muntean a mulţumit, în discursul său,  Guvernului României pentru programele pe care le-a promovat şi fondurile care au fost alocate comunităţii.

„Este o investiţie extraordinară pentru noi şi pentru toţi din jurul acestei comune. Sunt 55 de locuri pentru persoane vârstnice care vor fi ocupate impediat după recepţie, urmând să mai facem angajări şi să demarăm deschiderea acestui centru. Mulţumesc domnului preşedinte pentru sprijinul acordat, domnului deputat, constructorului, dirigintelui de şantier, colegilor din Primărie.

Nu ne oprim aici, am investit pe mai mulţi piloni. Imediat vom recepta un centru de recreere pentru persoane vârstnice care a beneficiat de 90% finanţare prin Grupul de Acţiune Locală.  Astăzi am scos la licitaţie o amenajare din centrul Tecii, unde vom amplasa un monument de recunoştinţă pentru eroii neamului. Avem două terenuri de sport bugetate din  fondurile locale , unul la Ocniţa, altul la Archiud. Lucrăm la foc continuu cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al ADI apă-canal, la lucrările cuprinse în Master Planul de apă şi canalizare. De asemenea, se lucrează la extinderea reţelei de distribuţie a gazului de la Ocniţa, un proiect de 500.000 lei. De asemenea, sperăm să putem avea o şcoală nouă la Viile Tecii prin Compania Naţională de Investiţii”, a punctat primarul Damian Iustian Muntean câteva dintre proiectele aflate în derulare la Teaca.

Consilierul judeţean Emiliana-Cristina Dorobonţ a menţionat, la recepţia lucrărilor de consolidare, modernizare, extindere și dotare dispensar în localitatea Teaca, că este "o clădire multidisciplinară". Astfel, la subsol va funcţiona o farmacie cu circuit închis, bucătărie, spaţii se depozitare, spălătorie etc.; la parter, va fi centrul de permanenţă, spaţiu pentru medici specialişti, cabinet stomatologic şi cabinet şcolar; la etaj şi mansară va funcţiona Unitatea medico-socială, la care a fost mărită capacitatea de la 14 la 55 de paturi, cu salooane de 2-3 paturi, baie proprie, TV, internet, sală de socializare, kinetoterapie etc. 

Prezentare: 

1.Consolidare, modernizare, extindere și dotare dispensar în localitatea Teaca

Valoare proiectului - 7.496.868 Lei (1.514.518,78 Euro)          

Sursa de finanțare: Guvernul României prin PNDL

Constructor:  - SC Lucicor SRL 

Dotări dispensar: Mobilier, Echipamente medicale (EKG cu 12 canale, Monitor pacient), Diverse aparate și echipamente medicale ( Elevator pacient, Masa instrumentar, Tensiometru digital, Cântar pacienți, Glucometru, Lampă bactericidă cu dublă sterilizare etc.) 

2.Construire teren de tenis și baschet în localitatea Teaca

Valoare proiectului - 393.369,03 lei (74.468,49 Euro) 

Sursa de finanțare: Buget Local

Constructor:  SC Predestin Prod SRL

3.Construire teren minifotbal și handbal în localitatea Teaca

Valoare proiectului - 527.105,09 lei (106.485,87 Euro)  

Sursa de finanțare: Buget Local

Constructor: - SC Predestin SRL

4.Amenajare curte exterioară la grădinița din localitatea Viile Tecii 

Valoare proiectului - 515.577,3 lei (104.157,03 Euro)    

Sursa de finanțare: Buget Local

Constructor: - SC Predestin SRL

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5