Primarul Florin Simionca: Pe lângă investiţiile aflate în derulare, avem 3 priorităţi majore – reţeaua de gaze naturale, un drum comunal între Jelna şi Ghinda şi un cămin cultural la Jelna

Administraţia publică locală din Budacu de Jos are în diferite stadii de implementare o serie de proiecte ce îşi propun să dezvolte comuna, care vizează infrastructura rutieră, cea de apă şi apă uzată, infrastructura educaţională, cea culturală. Sunt investiţii derulate din fonduri europene, fonduri guvernamentale, de la bugetul local, la care se adaugă şi proiectele pe care le derulează Consiliul Judeţean, cu cele două tronsoane de drum judeţean.

         Miercuri, a avut loc recepţia lucrărilor la grădiniţa din Budacu de Jos, o investiţie de aproximativ 250.000 euro, finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală al Ministerului Dezvoltării, iar o altă grădiniţă este în construcţie la Jelna, printr-un proiect european al Ministerului Educaţiei.

         Construirea de unui dispensar pentru cabinete medicale (270.000 euro), construirea rețelei de canalizare (22,8 km), stație de epurare și extindere rețea de apă (7,8 km) - investiţie de 3 milioane de euro -  modernizarea DC 7 (1,0 km) Jelna-Satu Nou (340.000 EURO sunt alte proiecte care avansează în ritm susţinut în comuna din vecinătatea Bistriţei.

         De asemenea, din fonduri europene, sunt aproape de finalizare şi recepţia lucrărilor, proiecte precum modernizarea infrastructurii rutiere agricole pe o lungime de 8,5k (980.000 EURO) sau modernizarea și dotarea a 2 cămine culturale în Budacu de Jos și Buduș (570.000 EURO). 

         Pe lângă aceste investiţii, echipa administrativă a primarului Florin Sandu Simionca a promovat alte trei proiecte majore pentru comunitate. Astfel, a fost finalizat şi depus proiectul de alimentare cu gaze naturale a comunei Budacu de Jos. Este vorba de o rețea de distribuție de 39 km, valoarea estimată a investiţiei fiind de 38 milioane lei (8 milioane euro).

„De asemenea, avem depus la Compania Naţională de Investiţii un proiect de construire a unui cămin cultural în localitatea Jelna, cu o valoare de 6 milioane lei (1,3 milioane euro). Aşteptăm veşti de la CNI, proiectul a trecut de Comisia Tehnico-Economică. De asemenea, avem un proiect amplu de modernizare străzi, etapa a 2-a, în comuna Budacu de Jos. Per total, sunt incluse 27 tronsoane de străzi (7,4 km) și 12 drumuri laterale, cu o valoare de 7 milioane lei (1,5 milioane EURO). Avem în plan deschiderea circulaţiei din Jelna spre Ghinda. Am intabulat un drum şi vrem să depunem documentaţia la CNI. Căutăm, de asemenea, şi alte soportunităţi de finanţare, şi exerciţiul financiar viitor”, ne-a declarat primarul Florin Sandu Simionca.

 

„Împreună dezvoltăm comuna Budacu de Jos! Dezvoltarea se face prin proiecte transformate-n fapte! Cu sprijinul președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud -Emil Radu Moldovan -  am atras investiții care au dus comuna Budacu de Jos pe drumul cel bun. Acest lucru este vizibil și nu ne vom opri aici! Comunitățile cresc prin forța implicării și determinării noastre. Continuăm munca!”, este mesajul transmis comunităţii de primarul Florin Sandu Simionca.

 

Iată proiectele care dezvoltă comuna Budacu de Jos!

I.CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD

1.Modernizare DJ 173 C Buduș-Șieu (8.41 km)-7 milioane lei (1.5 milioane EURO)-În execuție

2.Modernizare DJ 173 C Bistrița-Budacu de Jos (3,6 km)-7 milioane lei (1,5 milioane EURO)-În execuție

TOTAL CJBN: 2 proiecte în valoare de 14 milioane lei (3 milioane EURO)

 

II.GUVERNUL ROMÂNIEI

1.Alimentare cu apă a localităților Simionești-Monariu (8,53 km)-1,54 milioane lei (330.000 EURO)-Finalizat

2.Alimentare cu energie electrică la grup de locuințe-comuna Budacu de Jos, localitatea Jelna spre Bistrița-741.000 lei (157.000 EURO)-Finalizat

3.Alimentare cu apă a localităților Budacu de Jos-Buduș (6,56 km)-2,17 milioane lei (460.000 EURO)-Finalizat

4.Modernizare străzi în comuna Budacu de Jos (5,61 km)-4,78 milioane lei (1 milion de EURO)– Finalizat

5.Modernizare DC 7B, DJ 172 G-Simionești (1,82 km)-1,47 milioane lei (310.000 EURO)-Finalizat

6.Canalizare în localitatea Jelna, comuna Budacu de Jos (12,71 km)-5,7 milioane lei (1,2 milioane EURO)-Finalizat

7.Locuințe sociale pentru comunitățile de rromi -amplasamentul din comuna Budacu de Jos, sat Jelna( ANL)-1,17 milioane lei (250.000 EURO)-Finalizat

8.Locuințe sociale pentru comunitățile de rromi -amplasamentul din comuna Budacu de Jos, sat Budacu de Jos(ANL) -2,2 milioane lei (470.000 EURO)-Finalizat

9.Construire sală de sport în loc. Budacu de Jos(CNI)-2,58 milioane lei (550.000 EURO)-Finalizat

10.Renovare grădiniță cu program normal Monariu-540.000 lei (114.000 EURO)-Finalizat

11.Reabilitare grădiniță cu program normal Budacu de Jos-270.000 lei (57.000 EURO)-Finalizat

12.Lucrări de reparații la grădiniță cu program normal Buduș-230.000 lei (49.000 EURO)-Finalizat

13.Construire rețea de canalizare (22,8 km) stație de epurare și extindere rețea de apă (7,8 km) în Budacu de Jos-14,2 milioane (3 milioane de EURO)-În execuție

14.Construire grădiniță cu program normal în Budacu de Jos-1,2 milioane lei (250.000 EURO)- Finalizat

15.Modernizare DC 7 (1,0 km)-Jelna-Satu Nou-1,6 milioane lei (340.000 EURO)-În execuție ( aproape finalizat)

16.Construire cabinete medicină generală în localitatea Budacu de Jos, județul Bistrița-Năsăud- 1,3 milioane lei(270.000 EURO)- În execuție

VALOARE INVESTIȚII GUVERNUL ROMÂNIEI: 16 proiecte în valoare de 41.7 milioane lei (8,9 milioane EURO)

 

III.FONDURI EUROPENE

1.Lucrări de amenajare a cursurilor de apă necadastrate- 7,26 milioane lei (1,54 milioane EURO)-Finalizat

2.Centru local de informare turistică în comuna Budacu de Jos și proximități; dezvoltare și marketing turistic-1.1 milioane lei (230.000 EURO)-Finalizat

3.Înființare parc în localitatea Jelna, comuna Budacu de Jos-458.000 lei (97.000 EURO)-Finalizat

4.Dotare cămin cultural în localitatea Budacu de Jos și înființarea ansamblului ,, Valea Budacului”-172.000 lei (36.000 EURO)-Finalizat

5.Modernizarea infrastructurii rutiere agricole în comuna Budacu de Jos (10,17 km)-5,1 milioane lei (1,1 milioane EURO)-Finalizat

6.Modernizarea infrastructurii rutiere agricole (8,5km)-4,65 milioane lei (980.000 EURO)-În curs de implementare (aproape finalizat)

7.Modernizarea și dotarea a 2 cămine culturale în Budacu de Jos și Buduș-2,7 milioane lei (570.000 EURO)-În derulare (aproape finalizat)

8.Construire grădiniță cu program normal în localitatea Jelna-1.5 milioane lei (320.000 euro)Ministerul Educației- În derulare- Proiect în parteneriat cu Ministerul Educației și finanțat din fonduri europene prin POR.

VALOAREA INVESTIȚIILOR DIN FONDURI EUROPENE: 8 proiecte în valoare de 22.9 milioane lei (4,8 milioane EURO)

 

 

 IV. POIM 2014/2020 (2023)

UAT Budacu de Jos  – Localitatea Jelna :

  • Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) : 5.401 km

Total investiții UAT Budacu de Jos: (521.000 euro)- 2.5 milioane lei

Total investiții Budacu de Jos: 26 de proiecte în valoare de 16.9 milioane EURO (79.6 milioane lei) 796 miliarde de lei vechi!

 

PROIECTE NOI:

1.Construire cămin cultural în localitatea Jelna – 6 milioane lei-(1,3 milioane EURO)- prin Compania Națională de Investiții(CNI)-PROIECT NOU

2.Modernizare străzi etapa a 2-a în comuna Budacu de Jos 27 tronsoane de străzi (7,4 km) și 12 drumuri laterale -7 milioane lei (1,5 milioane EURO) –PROIECT NOU

3.Alimentare cu gaze naturale comuna Budacu de Jos – rețea de distribuție( 39 km) – 38 milioane lei (8 milioane EURO)- PROIECT NOU

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5