Primarul Traian Ogâgău: Încep lucrările la proiectul european Aqua Primus, care va da strălucirea de altă dată stațiunii Sângeorz Băi

Primarul oraşului Sângeor-Băi, Traian Ogâgău, anunţă semnarea ordinului de începere a lucrărilor din cadrul proiectului finanţat prin fonduri europene „S.O.S (Satul, Orașul, Stațiunea) Aqua Primus”. "Dragii mei sângeorzeni. Am semnat ordinul de începere a lucrărilor pe proiectul AQUA PRIMUS, proiect ce va schimba fața stațiunii. Firma câștigătoare a licitației este MIS GRUP.
Cu Dumnezeu înainte!", a transmis primarul oraşului, Traian Ogâgău.

Proiectul „S.O.S (Satul, Orașul, Stațiunea) Aqua Primus” are o valoare de 5 milioane de euro, cu termenul de finalizare de 22 luni şi este finanţat pe Axa 7 – Turism, Prioritatea 7.1- Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, din cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 şi vizează mai multe obiective, printre care “Primus. Captarea, transportul și amenajarea în scop turistic”, “Apele minerale”, “Trasee turistice de legătură cu satul tradițional si amenajare Cascada Cheilor”, “Spațiul cultural”, “Amenajare spaţii verzi şi zone pentru turiști în vederea punerii în valoare a Stațiunii – Oraș Sângeorz – Băi.”

Investiția în strategia de dezvoltare turistică a orașului – stațiune Sângeorz - Băi şi transformarea acesteia şi a zonelor limitrofe într-un spațiu modern, atractiv care să funcționeze fără întrerupere ziua și noaptea și în toate anotimpurile pentru satisfacerea celor mai pretențioase dorințe ale vizitatorilor, va aduce numeroase avantaje la nivel local, regional și național, este justificarea acestui proiect. Practic, vorbim de creșterea gradului de atractivitate a zonei prin dezvoltarea principalelor puncte de interes local; creșterea numărului de turiști români și străini în zonă, având în vedere potențialul balnear şi agroturistic al stațiunii; crearea de noi locuri de muncă şi implicit scăderea ratei șomajului în zonă; creșterea competitivității la nivel local, regional si național, potențial antreprenorial şi de investiție; creșterea cifrelor de afaceri la unitățile de cazare si alimentație publică şi prin organizarea de concursuri şi festivități sezoniere; dezvoltarea unei atitudini durabile: protecția mediului şi ocrotirea monumentelor naturii, educație ecologică a turiștilor, educație culturală si agroturistică a localnicilor; creșterea veniturilor fermelor agroturistice. Prin urmare, implementarea acestui proiect va avea rezultate favorabile atât pentru investitori cât si pentru grupurile țintă vizate, remarcă administraţia locală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5