PRO-VERBE: De unde tot iei și nu pui, se gată
-
View the full image
Alexandru UIUIU/Revista Zestrea
„De unde tot iei și nu pui, se gată”, spunea țăranul ardelean privind cum se golește bărbânța cu brânză sau lada de cereale în care își păstra grâul și mălaiul pentru pâine și mămăligă. Vorba aceasta, pe cât de simplă, pe atât de profundă, a rămas valabilă în multe domenii ale vieții, iar în cele ce urmează vom încerca să o interpretăm în câteva dintre ele.
Dacă vorbim despre sănătate, ea ne este dăruită aproape întreagă în copilărie. Însă muncile exagerate, excesele, alimentația greșită și neatenția ne consumă, puțin câte puțin, din acest capital prețios. Nu trebuie să ne mirăm că, după o vreme, din bulgărele mare de aur al sănătății nu mai rămâne mare lucru și ajungem la capătul puterilor, dând în boală. Așa este: de unde tot iei și nu pui, se gată.
Vorba este valabilă și în domeniul științei de carte și al înțelepciunii. Școala puțină nu poate da rezultate pentru întreaga viață. Am întâlnit, de pildă, un bătrân despre care cineva spunea: „Acesta a îmbătrânit ca o floare de plastic.” Adică a rămas neschimbat pentru că nu a mai adăugat nimic în lada de zestre a cunoștințelor și a înțelepciunii. Cum a fost în tinerețe, așa a ajuns și la bătrânețe. Numai că vremurile s-au schimbat, iar această stagnare i-a adus multe neajunsuri. Și aici se potrivește aceeași învățătură: de unde nu mai pui, se gată.
Aceeași vorbă se dovedește adevărată și astăzi, când o țară întreagă discută despre deficitul bugetar. Corupția, care a pătruns până în cele mai mici domenii ale vieții noastre, i-a făcut pe oameni să-și piardă încrederea în avuția comună, iar aceasta s-a risipit pe toate căile. Cum să mai ai buget sănătos dacă, vorba românului, „până la Dumnezeu te mănâncă sfinții”, iar până la statul român se găsesc atâția hoți și hrăpăreți care fură din bunul tuturor?
Așadar, și deficitul bugetar poate fi privit prin prisma aceleiași înțelepciuni populare: dacă tot scoți și nu pui nimic înapoi, la un moment dat se termină.
Cred că există o singură cale pentru a păstra în echilibru locurile din care luăm: cinstea, hărnicia și responsabilitatea. Să punem la loc, pe cât putem, ceea ce am luat. În sănătate, prin grijă față de propriul trup. În cunoaștere, prin învățare continuă. Iar despre statul român și despre ce ar trebui pus în lada lui, nu mai spun nimic. Știți și voi.
***
ALEXANDRU UIUIU este scriitor și jurnalist, născut în Feldru BN, absolvent al Facultății de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, având titlul științific de Doctor obținut la U.B.B.. A fost redactor-şef adjunct al cotidianului „Actualitatea BN" în 1998, debutând scriitoricește în 1988 la „Vatra" cu un grupaj de proză scurtă. A colaborat cu eseuri, recenzii, studii, proză la publicațiile „Familia", „Mișcarea Literară”,"Euphorion",Contrapunct", „Luceafărul", „Steaua", „Hyperion", etc. A publicat: „Ridicarea în genunchi” (roman 1999), „Socrate - Poetul” (prozo - poeme, 2000), „Aşteptând-o pe Godette” (teatru, 2003), „Sfîşierea sau a doua venire” (2006), Țara ascunsă (În 2012 volumul I, 2018 volumul II), „Agentul de vînzări” (2019), Fereastra din tavan (teatru, 2023).
























Adaugă comentariu nou