Didactica Nova

Prof. înv. preșcolar Mihaela Vultur (GPP „Rază de Soare” Bistrița): Rolul terapeutic al activităţilor outdoor

Activităţile de tip outdoor, indiferent cărui grup ţintă se adresează, contribuie la crearea unei stări de relaxare şi destindere, esentiale unei bune sănătăţi emoţionale. Activitatea fizică şi jocurile practicate de copii în aer liber au un impact puternic atât asupra dezvoltării lui emotionale si sociale cât mai ales, asupra comportamentului copilului. Jocul în aer liber ajuta copilul să îsi facă prieteni noi şi să-şi dezvolte viaţa socială constituind un instrument puternic de socializare. În afara sălii de grupă, într-un mediu neîngrădit şi agreabil, copilul învaţă cel mai bine sa coopereze cu alti copii si să înteleagă ce este spiritul de echipa sau rolul şi responsabilităţile fiecăruia în îndeplinirea sarciniilor.

Printre beneficiile activitatilor în aer liber şi având ca rezultat dezvoltarea comunicării si abilitatilor sociale, se remarcă faptul că, prin aceste activităţi, copiii  îsi alcătuiesc un set de reguli de urmat dar învaţă să facă şi compromisuri în jocurile lor, discutând şi comunicându-si direct dorinţele. Totodată, vor învăţa cum să-şi susţină punctul de vedere, cum să fie responsabili, toleranţi şi politicoşi.

Un alt beneficiu al activitatilor în aer liber este legat de faptul  că acestea  reusesc să crească puterea de concentrare a copiilor mai energici pe de o parte, dar şi să stimuleze copiii timizi în a se relaxa, a comunica mai uşor şi chiar a lega prietenii.   Cercetările în domeniu au subliniat efectul benefic al soarelui şi al aerului proaspăt asupra copiilor cu diferite tulburari de atentie sau cu hiperactivitate. Totul se datoreaza faptului ca soarele are rolul de a imbunatati starea de bine, stimuland eliberarea dopaminei.  (Potential Natural Treatment for Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder: Evidence From a National Study-in American Journal of Public Health, 2004). În aceeaşi publicaţie, dr. Stephen Kaplan remarca faptul că activităţile petrecute de copii în mijlocul naturii se dovedesc a fi cel mai puternic remediu antistress. A fi în natură ar putea fi mult mai puțin stimulant pentru copii decât a face diverse activităţi într-un spaţiu închis, unde sunetul şi culorile puternice pot duce la o suprastimulare. Afară, ritmul reacției la stimuli scade ceea ce aduce numai beneficii deoarece poate avea un efect calmant contribuind la reducerea simptomelor specifice ADHD.

În aceste condiţii se poate afirma cu tărie că activităţile de tip outdoor organizate de grădiniţă sau şcoală, presupun prezenţa a trei caracteristici esenţiale unei bune dezvoltări socio-emoţionale: relaxare, învăţare, mişcare.

Relaxarea  presupune efectuarea unor activități care induc o stare de bine stare care include interacţiunea cu ceilalţi pentru a crea o atmosferă ce produce destindere sufletească sau chiar amuzament. Învăţarea, aspect care se se apropie cel mai mult de specificul activităţii noastre didactice, se efectuează mult mai uşor, oarecum firesc, printr-o dirijare subtilă, uneori chiar nesesizată de copil iar mişcarea constituie, în esenţă, instrumentul care asigură realizarea şi buna desfăşurare a întregii activităţi outdoor.

Pe parcursul anului şcolar 2022-2023 preşcolarii de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Rază de Soare”, Bistrița au fost implicaţi în numeroase activităţi outdoor derulate în cadrul proiectului ERASMUS+ ’’ Play and Learn in Nature’’- proiect continuat apoi în anul şcolar 2023-2024 prin proiectul eTwinning cu acelaşi nume - prilej cu care toate beneficiiile acestui tip de activităţi au fost vizibile şi remarcabile mai ales prin participarea activă a unui număr mare de copii şi în special prin implicarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale.

Imaginile de mai jos surprind câteva activităţi desfăşurate de grupa mijlocie B Floricelele Vesele” activităţi organizate în locaţii precum: Parcul Municipal, Pădurea Shullerwald, malul râului Bistriţa, grădina de flori/legume a unei gospodării, locuri de joacă, spaţii verzi şi bineînţeles curtea grădiniţei.

     Concluzionând, se poate afirma că activităţile de tip outdoor contribuie nu doar la dezvoltarea cognitivă şi socio-emoţională a copiilor dar asigură într-un mod cert şi facil starea de bine prin care o activitate didactică îşi poate atinge scopurile proiectate.

Prof. înv. prescolar Mihaela Violeta Vultur

Grădinița cu Program Prelungit „Rază de Soare” Bistrița

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5