Prof. Mărioara Buzilă: Liceul de Muzică Bistriţa este ca un copil de-al meu

            Rep.: - În acest an marcăm 100 de ani de la naşterea Mitropolitului Bartolomeu Anania care spunea, într-una dintre Pastoralele lui, adunate într-o carte la Editura Polirom, că poporul român are cele mai frumoase obiceiuri şi cele mai frumoase cântece populare, adevărate bijuterii. Vă propun să mergem pe drumul cercetării şi să aflăm ce înseamnă folclorul muzical în marea lume a culturii şi mai ales ce înseamnă să cercetezi acest folclor muzical. „Folclor muzical de pe valea superioară a Şieului şi valorificarea lui în şcoala generală”, o carte semnată de prof. Mărioara Buzilă. V-aţi aplecat asupra cercetării folclorului muzical. De ce?

            Prof. Mărioara Buzilă: - Au fost mai mulţi factori. Eu am crescut la ţară, sub Munţii Calimani, în satul Sebiş şi am fost antrenată de mică în echipa locală de dansuri şi ca solistă. Cred că de când mă ştiu am îndrăgit folclorul, am cântat şi am dansat. După terminarea liceului, am urmat cursurile Academiei de Muzică şi am aflat mai multe, m-am perfecţionat şi am aflat mai multe despre cum se poate păstra folclorul, dar şi mai multe taine ale acestei comori a neamului nostru. Sigur, profesorii au fost cei care mi-au dat imboldul, care m-au descoperit şi m-au pus să cercetez pentru că sunt dintr-o zonă încă virgină din acest punct de vedere. Datorită acestor profesori mi-am făcut şi lucrarea de absolvire, lucrarea de diplomă, şi lucrarea de gradul I, care este cartea de faţă.

            Rep.: - Munca dumneavoastră s-a concretizat într-o carte, carte apărută în urma multor ani de cercetare. Dacă ar fi să ne întoarcem în urmă, ceea ce aţi descoperit dumneavoastră în vatra satului, ceea ce aţi descoperit pe Valea Şieului, cu siguranţă, astăzi multe dintre acele cântece nu se mai păstrează, le găsim doar în cartea dumneavoastră, ca şi unele din aceste tradiţii care sunt pe cale de dispariţie.

            Prof. Mărioara Buzilă: - Sigur, lumea evoluează, tehnica modernă a cuprins şi lumea satului. Apariţia radioului, la vremea respectivă, a fost un lucru extraordinar. Acum este mult mai uşor să vizionăm ceva gata făcut decât să ne străduim să producem. Atunci oamenii erau nevoiţi să muncească, iar munca o însoţeau cu cântecul. Îmi amintesc de şezători unde erau adevărate ateliere de creaţie. Pe lângă muncă, era poezie, cântec şi joc. Munca însoţea cultura şi eram puşi în situaţia de a crea din ce în ce mai multe lucruri frumoase. Eu le-am trăit, pentru că sunt mică în stat, dar de mult în sat.

            Rep.: - Ceea ce este important, dincolo de faptul că le-aţi trăit, este această lucrare unică în judeţul nostru, lucrare care îmbină latura specialistului cu cea a omului care a trăit acolo, dar mai ales faptul că toate aceste ritualuri sunt aşezate pe note, este o carte didactică, o carte ştiinţifică, ceea ce nu s-a mai editat. Şi eu am fost în cercetare, dar cântecele mele au rămas aşa, sub formă de poezii, pentru că nu au fost puse pe note.

            Prof. Mărioara Buzilă: - Nu este uşor, dar trebuie să-ţi placă. Se vede că mie mi-a plăcut, pentru că atunci cânt am făcut culegerile nu aveam dotările tehnice de acum. Aveam un magnetofon mare la şcoală. Pe urmă mi-am cumpărat şi eu unul şi am merg cu magnetofonul şi am înregistrat cântecele, după care le-am trecut toate pe note, toate pe rând, aşa cum se cuvine, încadrate pe măsuri şi în tonalităţi, exact aşa cum trebuie. Am avut noroc cu un mare profesor – Traian Mârza – mare folclorist, care m-a coordonat şi a structurat foarte bine lucrarea şi linia de cercetare. Şi atunci mi-a fost mai uşor, nu a fost un talmeş-balmeş. Având în vedere obiceiurile, ele se structurează pe două linii: obiceiurile legate de viaţa omului, de la naştere până la moarte, şi obiceiurile de peste an. Trebuie să le încadrăm în acest fel şi am luat fiecare obicei în parte, l-am studiat pentru ca afirmaţiile mele să fie însoţite de muzică. Clasificarea genurilor folclorice iarăşi sunt multe, începând de la folclorul copiilor şi până la cel de înmormântare, absolut toate se regăsesc aici.

            Rep.: - Deci, avem şi un folclor al copiilor. Nu trebuie un copil de şase ani să cânte de mândruţă...

            Prof. Mărioara Buzilă: - Absolut, la folclorul copiilor există o tematică specifică (care se regăseşte aici, în carte) şi ritmica este pusă, ca de exemplu: „Fugi ploaie călătoare/ Că te ajunge soarele/ Şi-ţi taie picioarele/ Cu un mai, cu un pai,/ Cu securea lui Mihai”, ori „Ieşi soare din închisoare”. Se invocau toate fenomenele naturii. Eu am avut ocazia să fiu şi paparudă. În verile foarte secetoase, când nu ploua, se invocau forţele naturii şi noi, fetele, o ceată de fete sub 14 ani (pentru că după 14 ani le era deja permis să se căsătorească) ne îmbrăcam frumos şi, din capătul satului, de jos până sus, mergeam şi strigam pe stradă „Pararudă-rudă/ Vină şi mă udă/ Cu găleata, lata,/ Să se ude gloata”, iar fiecare gospodar, în special dacă erau feciori, trebuia să iasă şi să ne stropească. Îmi amintesc că uneori chiar ploua. Pe cuvânt.  Dacă am practicat aceste obiceiuri, mi-a fost mai uşor să le pun pe hârtie.

            Rep.: - Iată, după aproape 40 de ani, în anul 1984 a fost susţinută lucrarea, apare cartea. De ce după atâta timp? De ce nu aţi tipărit-o mai repede?

            Prof. Mărioara Buzilă: - Eu am considerat că am obţinut ceea ce mi-am dorit. Am dat concurs. Era un singur loc pentru gradul I didactic pe judeţ. Gradul I se lua foarte greu. Am dat concurs şi am luat locul respectiv. După gradul didactic se obţine altă salarizare, eşti în altă categorie şi ai dreptul să predai la nivel liceal. Doctoratele în muzică au apărut mult mai târziu. Acum toată lumea vrea reînvierea folclorului, inclusiv autorităţile şi-au dat seama că sunt valori pe cale de dispariţie.  Fostul primar al Şieuţului, domnul Dedean, a fost primul care - pentru că şi el încurajează foarte mult mişcarea culturală de acolo- , după ce s-a consultat cu consilierii, mi-a spus că Primăria vrea să mă ajute, să mă sprijine, dacă le dau manuscrisul, să promoveze cartea. Am făcut acest lucru cu cea mai mare plăcere. S-a întâmplat în aceeaşi perioadă în care şi soţul meu a scris monografia Dumitrei, coordonat de domnul academician Dumitru Protase, care recent a împlinit 95 de ani. A fost la noi şi i-a dat foarte mult de lucru. Şi primarul din Dumitra, pentru că eu am fost acolo, timp de 20 de ani, profesoară,  m-a întrebat dacă îi dau lucrarea soţului, pentru că tot vin cei plecaţi, Dumitra a fost comună săsească, şi am vrea să le dăm cartea amintire, să vadă istoricul, din cele mai vechi timpuri. Aşa s-a nimerit că şi acolo s-a aprobat şi urmează să iasă cartea. Eu m-am bucurat, dar văd şi cum se bucură fiii satelor de acolo. Îmi spun că, atunci când citesc cartea, parcă sunt iarăşi acolo, în copilărie. Da, pentru că sunt lucruri trăite, frumoase şi, într-adevăr, se practică mai puţin acum. Acum le puteam vedea doar la spectacole, dar atunci nu era spectacol, era tradiţie, era obicei. Atunci nu ieşeau de la biserică fără să joace, după terminarea slujbei. Atunci era îmbinată cultura cu cultul, cu munca, cu toate.

            Rep.: - Nu ştiu câţi dintre noi am avut bucuria de a trăi acele vremuri însă ele sunt aşezate acum în carte. Sunt convins că nici ceea ce a surprins domnul profesor la Dumitra astăzi nu mai există. Obiceiurile noastre sunt prinse, încet-încet, în cărţi, şi, iată, au şi copiii posibilitatea să parcurgă această carte şi să nu mai spună la concursuri că nu au de unde culege cântece, pentru că se găsesc în carte. Cu siguranţă, le va fi de folos. Avem copii talentaţi, cărora le urăm mult succes la festivaluri, dar să ţină aproape de tradiţiile noastre. Ce bine ar fi dacă fiecare zonă a judeţului ar avea-o pe doamna Mărioara Buzilă care să adune folclorul pe note într-o carte. Nu este târziu nici acum, dar din păcate nu se mai găsesc asemenea date.

            Prof. Mărioara Buzilă: - Şi la copiii mei şi-a pus amprenta faptul că au trăit într-o familie în care, în afară de şcoală şi cultură, îi luam cu mine la munca culturală, pe tractor, în remorcă, şi mergeam. În deplasări îmi luam copiii cu mine.

            Rep.: - Cum este această zonă a Văii Şieului?

            Prof. Mărioara Buzilă: - Este o zonă mirifică. Aşa o văd eu. De acolo izvorăşte Şieul – Munţii Călimani, Poiana Tomii. Am călcat aceste locuri cu piciorul şi am stat mult timp acolo pentru că tatăl meu era pădurar. Am umblat pe toate plantaţiile şi la degajări – degajările însemnând curăţarea plantaţiilor. Tata ne lua şi pe noi.

            Rep.: - Ce aţi învăţat despre pădure. Ce este pădurea pentru noi?

            Prof. Mărioara Buzilă: - Când intrăm într-o pădure trebuie să ne considerăm salvaţi de la orice pericol. Acolo avem hrană, acolo avem linişte, acolo medităm. Acolo găsim orice hrană – alune, castane, hribi, gălbiori – tot ce găsim în pădurile noastre. În pădure nu mori de foame, găseşti de mâncare. Oxigenul iese din plin, avem app limpede şi curată, nepoluată. Este izvorul lumii, a sănătăţii. Dar mai e şi mireasma... Dar nu lipseşte nici cultura. Probabil că este şi o deformare profesională dar, mergând prin codru, nu se poate să nu auzi dialogul dintre păsări. Este extraordinar. Deci, iată, şi în acea lume există o parte culturală şi artistică. Dar în pădure te poţi uita la păsări, la cum sunt îmbrăcate, Ce casă de modă poate imita „haina” păsărilor. Este extraordinară.

            Rep.: - De aceea în cântecele noastre se regăseşte pădurea. Codrul l-a însoţit întotdeauna pe ţăranul nostru..

            Prof. Mărioara Buzilă: - Aşa este. În mod ştiinţific spunem că, România se bucură de toate formele de relief şi de aceea este, cum spunea domnul Mironov, că în această parte unde ne aflăm noi (pentru că am fost cu dânsul în cercetare, prin UNESCO) este una dintre cele mai energetice zone şi cu un aer foarte curat, această parte a Ardealului, până spre Ungaria, tocmai pentru că are munţii, pădurea, dar avem şi ape, avem de toate. Avem şi „marea” de la Colibiţa, avem tot ce vrem.

            Rep.: - Cred că de aceea avem şi tradiţii frumoase pentru că, fiind legaţi de natură, acest fapt ne-a inspirat, ne-a făcut să fim longevivi. Sunt mulţi oameni care au trăit centenarul. Mai greu este cu generaţiile care vin din urmă şi care nu mai ştiu să aibă grijă de natură, de pădure şi există un pericol.

            Prof. Mărioara Buzilă: - Da, pentru că li se dă de-a gata totul. Eu, înainte să învăţ să cânt la pian, am fost învăţată să secer., am învăţat să prăşesc, am învăţat să torc, să cos. Mă descurc în toate. Singurul lucru pe care nu l-am învăţat ca lumea a fost să mulg vaca. Nu ştiu de ce, nu îmi ieşea. Când mă lăsau părinţii cu fraţii mai mici şi cu o vaca în grajd, pentru a le da lapte, fraţii de obicei rămâneau flămânzi pentru că nu prea îmi  reuşeam să o mulg.

            Rep.: - Nici eu nu am reuşit să mulg vaca, nici oile, dar la coasă şi la celelalte munci am fost la toate. Spuneaţi în partea introductivă a cărţii că fiecare dintre noi avem datoria şi mândria să cercetăm şi să facem cunoscute meleagurile natale, să cunoaştem mai ales oamenii şi istoria lor, din străvechi şi zbuciumate vremuri şi până la civilizaţia modernă a zilelor noastre. Fără a cunoaşte aceste lucruri nu ne cunoaştem rădăcinile, până la urmă. Această carte este despre rădăcini, despre identitate, este o carte care poate sta ca un ghid pentru cursurile profesorilor de muzică pentru că se pot ghida foarte bine după el.

            Prof. Mărioara Buzilă: - Am fost metodist pentru învăţători timp de 13 ani, cât am fost inspector şi educatoare, iar în acest timp am coordonat lucrări de gradul I şi toate cu tematică folclorică, dar în acelaşi timp, dacă s-a putut, şi monografică. Au făcut nişte lucrări deosebite învăţătoarele şi educatoarele pe care le-am coordonat.  Am coordonat şi absolvenţi de liceu tot pe temă folclorică. Îmi amintesc că fosta mea elevă Alina Ceuca (Liceul de Muzică) şi-a luat lucrarea „Găina”, datul găinii. S-a deplasat mama, Genuca Ceuca, cu găina înstruţată şi cu ceteraşul după ea. Această întâmplare, categoric, nu o să-şi iasă din minte niciodată. Asta este prima lecţie pentru a concepe o lucrare, să-i înveţi pe tinerii care urmează după tine să ducă mai departe ceea ce ai învăţat tu.

            Rep.: - Sunteţi cea care aţi iniţiat şi aţi luptat pentru Liceul de Muzică din Bistriţa. Iată, în acest an, s-a pus sub semnul întrebării clasa de muzică de la Liceul de Muzică. La un moment dat s-a pus problema desfiinţării acestei clase. V-a durut? De ce să avem o clasă de muzică în judeţul Bistriţa-Năsăud?

            Prof. Mărioara Buzilă: - Sigur că m-a durut, dar nu am stat deoparte. Nu am putut. Am mai spus şi în alte împrejurări, că această şcoală o consider, alături de copiii mei, tot un copil de-al meu. Aşa m-am străduit. Când am aniversat 20 de ani, un coleg s-a ridicat şi a cerut să mi se dea cuvântul, adică celei care „a născut” această şcoală. Am făcut din dragoste acest lucru, nu interesat. Copiii mei erau deja studenţi. Am făcut această şcoală în urma a ceea ce am găsit în judeţ. Am umblat mult în tot judeţul, în inspecţii, mulţi ani, dar nu am găsit copii afoni. Needucaţi muzical da, dar nu afoni. Au fost foarte mulţi copii care s-ar fi pierdut, s-ar fi pierdut talente, nemaivorbind de Ştefan Pop. Ştefan Pop a venit cu muzică populară la Şcoala de Muzică. El era foarte dotat de la natură. Dacă nu ar fi intrat pe acest făgaş, s-ar fi pierdut. Unde să facă liceul? La Cluj. Şi ca el au fost mai mulţi, nemaivorbind de cei de la muzică populară de care eu sunt foarte încântată. Sunt mândră că merg pe linia cea bună. Anuţa Motofelea mi-a fost elevă, dar şi Oana Matei, cu care am făcut şi canto, dar şi Vlăduţ Sărmaş căruia i-am fost mentor. S-a „lipit” de mine începând cu clasa a IX-a, de când a venit. Am nădejdea că copiii  aceştia vor fi stâlpi care vor duce mai departe şi vor scoate în evidenţă şi acest ţinut frumos al nostru.

            Rep: - Am văzut că nume mari care au fost la acest liceu – Anita Hartig, de exemplu – au reacţionat. Nu trebuie să retezăm aripile talentelor, să lăsăm măcar o clasă de muzică pe judeţ -  cum a fost şi cu arhitectura, care tot aşa se dorea desfiinţată. Avem multe clase de matematică, de chimie. Şi acest copii trebuie promovaţi.

            Prof. Mărioara Buzilă: - Ar fi o încălcare a drepturilor omului, dacă este un om talentat şi nu îi oferi posibilitatea să se afirme. Cine are talent este superior tuturor, în orice domeniu. Dacă Dumnezeu ţi-a dat talent îl dezvolţi, dar trebuie să-l poţi dezvolta. Pentru că 1% e talent, dar 99% e muncă. Iar munca nu o poţi face decât cu specialiştii, cu profesori, organizat.

            Rep.: - De acasă nu poţi cunoaşte tainele muzicii aşa cum trebuie. Liceul de Muzică din Bistriţa este singurul, pe o arie de câţiva km, pentru că şi copiii de la Vatra Dornei, de exemplu, vin înspre noi. Şi pe mine m-a întristat acest lucru, dar până la urmă s-a rezolvat. Dar nu trebuia pus deloc sub semnul întrebării această clasă.

            Prof. Mărioara Buzilă: - M-a durut foarte mult. Oricum, eu voi rămâne în istorie prin faptul că am înfiinţat liceul, iar cel care l-a „omorât” va rămâne în istorie prin acest lucru.

            Rep.: - Sperăm ca lucrurile să fie bine şi să nu mai punem niciodată sub semnul întrebării talentele noastreă, să nu le retezăm aripile, pentru că avem nevoie de muzică. Cum ar fi viaţa fără muzică şi fără aceşti oameni talentaţi?

            Prof. Mărioara Buzilă: - Ar fi ca un om frumos dezbrăcat tot timpul. Viaţa ar fi cam sălbatică. Muzica vine ca o haină, dar nu doar o haină fizică, ci şi o haină spirituală. Cine a cântat pentru prima dată? „Îngerii din cer veniră,/ Doinice cântări doiniră”. Muzica este o artă divină, până la urmă. Ea este dată de Dumnezeu. O cântă şi păsările, nu numai noi. Noi o mai modelăm, o facem după noi, o vrem să transmitem după starea în care ne aflăm, dar ca muzică, ca sunet, a existat.

            Rep.: - Heruvimii şi serafimii erau cu trâmbiţa după ei, psalmii se cântau cu harpa. După ce aţi văzut cartea tipărită, care a fost prima impresie?

            Prof. Mărioara Buzilă: - Am plâns.

            Rep.: - A fost ca un vis realizat după mulţi ani.

            Prof. Mărioara Buzilă: - A apărut în Ajun de Crăciun. Nu am făcut niciun efort, nu am umblat nicăieri să scot cartea. Toate au venit firesc. Mi-am spus că pe mine mă iubeşte Doamne-Doamne.  Am plâns când am văzut ce cadou am primit. Sunt bucuroasă pentru că foarte multă lume mă caută şi mă întreabă unde găsesc cartea. Sigur, îşi au originile la Sebiş, la fel cum este cineva plecat în Statele Unite şi, după ce în 2006, Flavius a lansat albumul de colinde, şi vorbesc chiar despre un vecin de-al meu, despre un domn inginer, mi-a cerut să fac cumva să ajungă şi la el albumul, pentru că el şi vara ascultă colinde, pentru că ascultându-le se simte ca acasă. Îşi alină dorul de casă. Asta face muzica. Muzica se foloseşte şi în terapie foarte mult, pentru cei agitaţi. Ei ascultă foarte multă muzică de Bach, muzică liniştită, iar pentru cei care sunt apatici – Mozart, Beethoven.

            Rep.: - Se spune că şi unele animale se comportă altfel dacă ascultă muzică.

            Prof. Mărioara Buzilă: - Da, şi ele simt. De-a lungul anilor că animalele, câinii, pisicile, în special, dansează, dau foarte mare atenţie atunci când cânţi la un instrument. Sunt foarte atente.

            Rep.: - Doamna profesoară, dacă cineva îşi doreşte cartea, de unde o poate achiziţiona, pe viitor?

            Prof. Mărioara Buzilă: - Încă nu sunt stabilite detaliile. Să vedem câte exemplare a cerut Şieuţul, câte îmi revin mie. Dar va fi şi o lansare. Aşa mi s-a promis. Şi Centrul Judeţean pentru Cultură, domnul Ţărmure, mă sprijină. Să treacă pandemia.

            Rep.: - Cartea a apărut la Editura Charmides..

            Prof. Mărioara Buzilă: - Îţi mulţumesc foarte mult pentru această idee, pentru această lansare, pentru că tu ai fost „vinovatul”, cel care a făcut publicitate. Cartea a fost o surpriză, iar primul care m-a întâmpinat a fost fostul primar, domnul Moldovan. M-a întrebat dacă am lansat o carte, dânsul având rude acolo, în Sebiş. Mi-a spus că şi el vrea cartea. Dacă cartea este plătită, până acum, de Primăria Şieuţ, ei sunt cei care o împart. Sigur, o să-mi revină şi mie un anumit număr  de cărţi, dar vom vedea. Încă nu ştiu detaliile.

            Rep.: - Un mesaj pentru cititori. Ce le doriţi, în aşteptarea primăverii?

            Prof. Mărioara Buzilă: - În aşteptarea primăverii, le doresc să înflorească ca primăvara, ca şi câmpurile, ca şi copacii. Să fie veseli. Asta le doresc tuturor. Dacă suntem veseli înseamnă că avem şi sănătatea de care avem atâta nevoie. Să ne descreţim frunţile pentru că prea s-a stat cu fruntea încruntată. Într-adevăr, este o nenorocire această pandemie, dar s-o luăm aşa cum e şi să luăm toate măsurile să ne protejăm.

            Rep.: - Să fie alături de noi Cel de Sus. Vă mulţumesc mult.