Prof. Mirela Rus: Lacrima ce se dăruiește

Să vorbim despre femeie... nu este nici ziua de 8 Martie, nicio altă sărbătoare dedicată în mod special ei... orice zi poate fi închinată frumuseții și menirii femeii pe acest pământ. Toată lumin și frumusețea femeii trebuie citită și înțeleasă din ochii ei, deoarece ochii sunt poarta spre inima sa, locul unde se naște și se așează dragostea.

Dumnezeu a  creat femeia ca fiind ființa specială să ducă pe umeri toată greutatea lumii. De asemenea, a dăruit-o cu o putere lăuntrică astfel încât să poată da viață și mai apoi să îndure poverile, tristețile, chiar respingerile ce pot veni de la cei cărora le-a dat viață. I-a mai dat femeii greul, fără ca aceasta să se plângă de povară, de multe ori, și a înzestrat-o cu tărie să poată merge înainte atunci când ceilalți renunță, atunci când ceilalți o lasă singură pe cale. Dumnezeu i-a mai dat toată afecțiunea din lume să își iubească copiii, familia, chiar și când este rănită. Însă i-a dat femeii și lacrima, iar ea o folosește mereu când doare, când este fericită, când simte că trebuie să se reverse pelinul unor zile...

Care este menirea, vocația femeii?

Am putea defini vocația femeii ca fiind capacitatea de a duce cu sine pe alții la fântâna întâlnirii personale cu Hristos, și aici am putea să evocăm episodul femeii samarinence, devenită Sfânta Photini (cuvântul „fotini” provine de la „photos”, „lumină”), cea luminată. Ea este întocmai cu Apostolii, referindu-ne aici la paradigma misionară a întâlnirii de la fântână. Dialogul dintre femeie și Iisus Hristos este unul dinamic, ea dă replică Mântuitorului, iar Lui Îi place îndrăzneala și dezinvoltura ei. Impresionant este felul în care îi spune cum și cui se vor închina: „...vine ceasul, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și adevăr, că și Tatăl astfel de închinători Își dorește...” Femeia a venit să scoată apă, însă aici, la fântâna lui Iacob, a primit apa cea vie. Hristos îi spune femeii: „Dă-mi să beau”, când e pe cale să dea celor însetați de Dumnezeu băutura duhovnicească. „Veniți de vedeți pe omul care mi-a spus toate câte am făcut!” (Ioan 4, 29). Dintr-o femeie supusă păcatului și patimilor, a avut loc o transformare radicală în sufletul ei, a devenit misionară. Sfânta Photini este primul apostol al celor de alt neam  Este dovada vie că oricât de păcătos ar fi omul, Hristos îl poate mântui.

Un alt exemplu mai mult decât grăitor în acest sens este Sfânta Maria Egipteanca. Păcatul, necurățenia Mariei Egipteanca nu o opresc din a sta la picioarele lui Hristos, cerând iertare în felul său umil. Începe pentru ea drumul prin pustie, dar și prin pustia de până atunci a inimii ei. Lacrimile ei fac din pământul arid pe care-l udă, câmp cu florile pocăinței. Cade, dar se înalță prin nevoință, prin rugăciune....timp de 47 de ani. Ucide iadul din ea și se luptă cu atâta forță și înverșunare cum doar femeile sunt în stare. Așadar, dintr-un vas al stricăciunii, Dumnezeu face un potir al vieții, al fecioriei, prin nesfârșita Sa milostivire. Cât de puternică trebuie să fi fost legătura și experiența ei cu Dumnezeu pentru a rezista unei schimbări radicale!

Apoi, primele martore ale Învierii lui Hristos au fost mironosițele. Ele au primit și au urmat cuvintele: „Bucurați-vă, nu vă temeți!”

Cele trei carisme ale femeii creștine sunt: MATERNITATEA: Dacă bărbatul este înzestrat cu misiunea și darul preoției, femeia are darul cel mai de preț, de a aduce viața pe lume. Mama este văzută „ca prim catehet” (Sf. Ioan Gură de Aur); MÂNTUIREA: putem vorbi în acest sens   despre Prorocița Ana, despre Sf. Tecla, despre Sf. Photini; SLUJIREA,  exemple grăitoare fiind Maria și Marta, ce reprezintă contemplarea și asistența socială.

Un exemplu edificator în ceea ce privește slujirea este și cel al Sfântei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, care a intrat de tânără pe cale avieții monahale, la doar 15 ani, în obștea Mănăstirii Pasărea, unde a fost tunsă în Monahism după trei ani, primind numele Teodora. În 2003, monahia Teodora s-a retras pe Muntele Giumalău, unde a dus o viață pustnicească, în nevoință și singurătate aspră. A trecut la cele veșnice în 6 iunie 2014. A fost canonizată de Sfântul sinod al BOR în 2025. Este prăznuită pe 5 iunie.

Creștinismul oferă șansa extraordinară ca femeia să fie egală cu Biserica, deoarece modelul oricărei femei este Maica Domnului. Domnul Hristos se adresează femeilor mironosițe: „Bucurați-vă!”. Astfel ele primesc primele vestea Învierii, dovadă a faptului că Hristos prețuiește femeia creștină. Fecioara Maria este văzută „Mireasă a Logosului Divin”.

                Cea care oferă exemplul desăvârșit al iubirii, al jertfei, este Maica Domnului, această sărbătoare, a Bunei Vestiri, fiindu-i închinată. În această zi s-a dat vestea, prin Arhanghelul Gavriil, a Întrupării Fiului lui Dumnezeu în Sfânta Fecioară, Cel ce S-a făcut Om pentru a noastră mântuire.

                Pentru femeia creștină, milostenia, etica în fapte, cumpătarea, răbdarea nesfârșită, dragostea față de semeni, înțelepciunea însumează ființa însăși a acesteia, un modus vivendi la care orice creștin ar trebui să se raporteze. Maica Domnului, modelul suprem al existenței creștine, este întruchiparea darului divin, căci prin Sfânta Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, femeia este înzestrată cu acest rol copleșitor și mântuitor, de a întrupa și de aduce viața pe pământ. Dragostea femeii creștine este mai puternică decât moartea. Mitropolitul Bartolomeu Anania spunea că iubirea unui om trece dincolo de granițele morții, și aici regăsim iubirea femeii, a mamei în mod special.

            Prin Sfânta Fecioară a renăscut neamul omenesc, prin cuvântul: „Fie!”. Prin primirea veștii și apoi zămislirea Pruncului Sfânt, este dovedită cea mai înaltă misiune și vocație a femeii, aceea de purtătoare de viață. Alături de chipul Sfintei Fecioare, chipurile mamelor noastre sfinte sunt icoane în care se descoperă Dumnezeu.

CHIPUL MAMEI

(CHIPUL FEMEII)

             MIRELA RUS

Chipul tău, oglinda cerului

Sufletul tău, soarele însuși cu-a lui sfințenie.

Ochii, ah, ochii tăi, licăriri de speranță și neînvins.

Șoapte culese de pe buzele tale,

Balsam pentru rănile ce dor.

Brațele tale cuprind  universul întreg

Iar trupul tău, izvor de viață coborât din înalt.

În mângâierea ta, Dumnezeu e omniprezent.

Ce taină, ce dar ascunde zâmbetul tău

De-ncolțește în inimă pe dată iubirea?