Proiectele administraţiilor locale din Budeşti şi Lechinţa, blocate în SF-uri

Deşi administraţiile locale din comunele Budeşti şi Lechinţa au iniţiat numeroase proiecte care să vină în sprijinul comunităţilor locale, foarte puţine dintre ele ajung să fie concretizate. Foarte interesant de remarcat este că, pentru susţinerea proiectelor, se aruncă sume importante de bani pe studiile de fezabilitate (SF) necesare derulării iniţiativelor locale. Şi toate acestea se petrec în condiţiile în care cele mai multe dintre proiecte se blochează în acest stadiu.

La Budeşti, oamenii se îmbolnăvesc din cauza apei

Una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă localitatea administrată de Vasile Codrea este legată de calitatea foarte proastă a apei. Ultimele analize realizate la fântânile publice au demonstrat faptul că apa din comuna Budeşti nu este potabilă, motiv pentru care, deseori, locuitorii au suferit de diferite afecţiuni.

,,Avem un proiect depus în acest sens pe H.G. 577, despre care nici nu vreau să îmi amintesc de câţi ani este aprobat, mi-e şi ruşine să mai vorbesc despre aducţiunea de apă în comuna Budeşti. Nu mai ştiu, nu mai înţeleg la ce uşă trebuie să bat sau unde să mă duc pentru a mi se acorda finanţarea. Proiectul este aprobat pe hârtii, dar nici până în ziua de azi nu am alocată finanţarea, pentru a putea demara lucrările. Povestea durează de mai bine de cinci ani, de când a fost aprobat proiectul. Am cheltuit până acum, 90 de miliarde de lei pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic”, a declarat primarul comunei Budeşti, Vasile Codrea.

Cu toate acestea, edilul nu este prea optimist, considerând că finanţările se fac mai degrabă în funcţie de culoarea politică, decât după necesităţi.

Proiecte în expectativă

Primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian, a declarat că administraţia locală a demarat în iulie, anul trecut, un proiect pe Măsura 322, care a necesitat realizarea unor studiu de fezabilitate, însă acesta a rămas în expectativă.

,,Nu ştiu de ce nu s-a făcut deliberarea, merge foarte, foarte greu. Probabil, ştiţi că s-a modificat, de nu ştiu câte ori Ghidul de finanţare, chiar în ultima săptămână, înaintea de depunerea în iulie 2009”, a precizat Romeo Florian. Printre iniţiativele care acum sunt blocate se numără şi proiectul de construire a unei săli de sport.

Social-democraţii Vasile Codrea şi Romeo Florian se plâng că din cauza procedurii greoaie, nu pot să atragă suficiente fonduri europene. Aceştia cer Guvernului Boc reducerea birocraţiei pentru dirijarea banilor înspre comunităţile locale. Edilii precizează că procedurile de alocare a banilor în teritoriu sunt greoaie şi complicate.

De vina este birocraţia impusă de Uniunea Europeană şi practicile discreţionare utilizate de Guvernul României pentru alocarea fondurilor, spun ei.

Deputatul PSD Radu Moldovan, preşedintele organizaţiei judeţene PSD B-N, a făcut un apel pentru simplificarea şi stabilizarea procedurilor de alocare a fondurilor europene la nivel local.

În opinia acestuia, comunităţile locale au mare nevoie de fonduri europene, dar în acest moment regulile care se schimba permanent, precum şi procedurile complicate, sunt o piedică serioasă în calea atragerii banilor europeni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5