Proiectul „FAST – Fii avocat în școala ta” – un proiect care aduce dreptul mai aproape de elevii din județul Bistrița-Năsăud

Cum ar fi ca, pentru o zi, sala de clasă să se transforme într-o sală de judecată, iar elevii să afle direct de la avocați, procurori sau notari ce înseamnă, în realitate, o carieră în domeniul juridic? 

Asta își propune proiectul „FAST – Fii avocat în școala ta”, proiect coordonat la nivelul județului nostru de Baroul Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

Prin această inițiativă, avocați cu experiență din județ merg în liceele din toate localitățile, pentru a le vorbi elevilor din clasele a XI-a și a XII-a despre lumea fascinantă a profesiilor juridice – o lume a responsabilității, a echității și a curajului de a apăra dreptatea. Printre colegiile și liceele implicate se numără Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, Liceul cu Program Sportiv, Liceul Tehnologic Lechința, Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Liceul Economic Năsăud, Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean, Liceul Tehnologic Telciu, Liceul de Arte „Corneliu Baba”, Liceul Tehnologic Feldru, Liceul Tehnologic „Florian Porcius” Rodna, Liceul Teoretic „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului, Liceul Tehnologic Bistrița și Colegiul Național „George Coșbuc”.

Tinerii vor descoperi ce presupune profesia de avocat, notar, executor judecătoresc, judecător sau procuror, cum funcționează instanțele de judecată și care este parcursul unui tânăr aflat la început de drum în cariera juridică. Nu lipsesc nici temele captivante din dreptul penal – explicate pe înțelesul tuturor, cu exemple concrete din realitate – și nici discuțiile aplicate despre diferența dintre contravenție și infracțiune în contextul legislației rutiere, un subiect extrem de actual pentru elevii care se pregătesc să obțină permisul de conducere.

Fiecare întâlnire este gândită ca un dialog deschis, în care elevii pot pune întrebări, pot afla povești reale din sala de judecată și pot înțelege câtă muncă, pasiune și echilibru se află în spatele unei robe. Atmosfera este una prietenoasă, dinamică și plină de energie – dovadă că dreptul poate fi nu doar o profesie, ci și o sursă de inspirație.

Prin proiectul „FAST – Fii avocat în școala ta”, organizatorii își propun să stârnească interesul tinerilor pentru cunoașterea legii, să le ofere repere morale solide și să contribuie la formarea unei generații informate, responsabile și implicate civic.

Educația juridică nu se învață doar din manuale – ci mai ales din întâlniri cu oameni care o trăiesc zi de zi. Iar acest proiect demonstrează că, uneori, o oră de curs poate deveni o lecție de viață.

Inspector școlar,

Prof. dr. Pop Marius-Nicolae

Avocat,

Nistor Alexandra

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5