PSD BN: Colegii social-democraţi din Bistriţa-Năsăud îi cer lui Victor Ponta să rămână în fruntea Guvernului. Nu credem că, în ziua depunerii unei moţiuni de cenzură, chemarea premierului la DNA este doar o întâmplare
Colegii social-democraţi din judeţul Bistriţa-Năsăud îi cer lui Victor Ponta să rămână în fruntea Guvernului, atâta timp cât are susţinerea Parlamentului.
Considerăm ca separaţia puterilor în stat este fundamentul democraţiei. Nu înţelegem coincidenţe forţate şi nu credem că, în ziua depunerii unei moţiuni de cenzură, chemarea premierului Victor Ponta la DNA este doar o întâmplare. Considerăm că într-un stat de drept legislativul stabileşte cine ocupa funcţia de prim-ministru, iar în lupta politică, imixtiunea unei părţi a justiţiei este profund dăunatoare.
Credem că premierul Victor Ponta trebuie să-şi continue mandatul atâta timp cât are susţinerea Parlamentului, calitatea acestuia de suspect într-un dosar şi apariţia acestor acuze tocmai în ziua depunerii unei moţiuni de cenzură fiind elemente pe care le considerăm parte a unei bătălii politice netransparente, care de această dată a mers prea departe. Bătăliile politice se duc în Parlament, schimbarea majorităţii este decizia politică a partidelor, a parlamentarilor şi nu efectul unei anchete, care a primit din partea premierului toate clarificările de rigoare, dovezile prezentate de acesta fiind extrem de clare.
Suntem alături de premierul Victor Ponta. Credem că măsurile pe care acesta le-a luat de când este în fruntea Executivului au îndreptat nedreptăţile ultimei guvernări. Performanţa economică din ultimii doi ani şi jumătate fiind un element mult mai important decât zbaterile unei opoziţii incapabile să convingă.
Citiţi şi:
- PNL strânge semnături pentru demiterea premierului
- Momentele importante din dezbaterea moţiunii de cenzură
- Stelian Dolha: PNL va depune o moţiune de cenzură, dacă Guvernul nu scade CAS cu 5%
- PNL strânge semnături pentru demiterea premierului. Stelian Dolha: Propunerea îmi aparţine. La sfârşitul săptămânii demarăm acţiunea
- Moţiunea de cenzură, prilej de speculaţii de culise
Adaugă comentariu nou