PSIHOLOGIA VIEŢII

În 2 aprilie este Ziua internaţională de conştientizare a autismului.

Autismul este o tulburare a creierului care interferează adesea cu abilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur.

Semnele autismului se dezvoltă aproape întotdeauna înaintea împlinirii vârstei de 3 ani, deşi această afecţiune este uneori diagnosticată abia mai târziu.

În mod tipic, părinţii devin îngrijoraţi atunci când observă că fiul/fiica lor nu începe să vorbească sau nu răspunde, nu interacţionează ca şi ceilalţi copii de aceeaşi vârstă.

De regulă, copiii cu autism nu au o dezvoltare normală a vorbirii şi pot să "pară" surzi, deşi testele de audiometrie sunt normale.

Autismul afectează modul în care copilul percepe şi procesează informaţia senzorială.

Severitatea autismului variază. Unii au nevoie de un însoţitor în aproape toate domeniile vieţii lor cotidiene, în timp ce alţii pot fi capabili să funcţioneze la un nivel foarte ridicat şi pot chiar să meargă la o şcoală obişnuită.

Deşi această afecţiune durează toată viaţa şi determină diferite grade de izolare socială, tratamentul poate aduce o ameliorare semnificativă în viaţa persoanelor cu autism.

Diagnosticarea din timp şi tratamentul adecvat au dus la creşterea numărului de persoane cu autism, care sunt capabile să trăiască independent, atunci când ajung la vârsta adultă.

Copiii autişti prezintă stereotipii motorii, verbale, contact vizual mai scăzut şi evitant, joc stereotip şi comportamente de autostimulare (ex. plimbarea păpuşii în faţa ochilor - concentrarea atenţiei asupra unui detaliu timp îndelungat).

Alte dificultăţi se găsesc în identificarea emoţiilor pe feţele oamenilor sau în situaţii tipice. Când e vorba despre asociere emoţie-credinţă-dorinţă, nu reuşesc să înţeleagă diferenţa dintre dorinţă şi fapt împlinit, nu au o viziune de perspectivă asupra gândurilor altora, întâmpină dificultăţi în înţelegerea expresiilor verbale şi a glumelor.

Intervenţii recomandate:

-Intervenţie psihologică specifică autismului cu accent pe dezvoltarea jocului de rol, emoţii, indici sociali, credinţe proprii şi ale altora;

-Generalizarea abilităţilor ludice şi de comunicare prin organizarea unor jocuri (unu la unu) cu un alt copil;

-Managementul anxietăţii şi dezvoltarea de competenţe sociale – să salute, să ceară ajutor, să mulţumească, spaţiu personal, conduită în locaţii diferite, ascultare- convorbire în dialog;

-Dezvoltarea motricităţii fine şi a coordonării motorii pentru o mai bună autonomie personală;

-Structurarea programului acasă pentru a reduce stereotipiile din acest mediu şi a le înlocui cu alte activităţi cu funcţie de stimulare senzorială mai adecvate social.