Puterea rugăciunii. Mărturia emoţionantă a unei credincioase din judeţ: Ridică-te! Io am zis: m-aș ridica, părinte, da' nu pot

Cunosc concepția Bisericii în linii mari despre visuri... nu despre asta e vorba.
În satul pe care îl păstoresc, în ultima vreme au fost destule probleme cu acest virus , sau ce-o fi, care ne dă atâtea bătăi de cap. Nu contează ce e sau nu e. Eu m-am rugat pe cât am putut. Am o sonorizare bună drept pentru care orice slujbă se aude în tot satul. Rugăciunea mea de seară pentru cei bolnavi, de asemenea, se auzea în tot satul,în fine, nici măcar nu e vorba despre asta. Mă rugam și mai cu seamă, voiam să știe și să simtă ca nimeni nu e singur ,oricât de bolnav ar fi și neputincios.
Aseară, târziu primesc un telefon. O bunicuță din sat care a fost internată o vreme în spital. Acum e bine , e acasă. Ea îmi spune în felul următor: " Părinte , cât am fost în spital mă mângâiam cu gândul că știam că dvs vă rugați pentru mine și îmi spuneam că trebuie să mă fac sănătoasă că Dumnezeu mă iubește, iar dvs vă rugați pentru mine. Într-o noapte v-am visat. Erați parcă aici lângă perete, cu un toiag în mână și cu cartea de rugăciuni în cealaltă și aveați pe dvs "leveleandra" aia bună ce o luați la sărbători și vă rugați pentru mine și dintr-o dată ați zis: ridică-te! Io am zis: m-aș ridica, părinte, da' nu pot și imediat m-am trezit din vis".
Acum tanti e bine, e sănătoasă, slavă Domnului.
Visurile ca visurile , dar puterea rugăciunii... !
Pr. Călin Pop, Visuia

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5