Re-mythologizare

Mytul este însăşi originea unui popor, Cuvântul însăşi rostit dintru începuturi, însăşi leagănul sacru “sacred craddle” din care venim ca specie rostitoare întru emoţionalitatea lumii, întru bocetul veacurilor şi trăirea lor metaphysică prin Fiinţa Umană “Human Being”; mythul este însăşi puterea noastră de percepţie şi comunicare, însăşi archetypul dorului străbun, prin care un Zeu al iubirii şi frumosului se terestrizează, îşi dă naştere sieşi, se verbalizează întru dorinţă, întru dramatica humană temporalitate de a fi trecători în lume, de a fi metaphore întru devenire şi părăsire. Mythul este în primul rând Lumbaj “Sprache”, este deci Voce “Human voice”, este deci cuvântul unit întru lacrimă “song-tear alike” ce dau sacralitatea unui loc, unui neam, unei rostiri tainice… prin Myth se nasc tezaure de înălţare spirituală, prin myth se naşte ritualul, de bucurie sau de tristeţe, prin myth ia fiinţă locul sacru “sacred place”, care syntetizează o iluminare de symboluri în curgerea lor nesfârşită prin vremuri, îmbogăţindu-ne şi însufleţindu-ne deopotrivă… mythul este greu explicabila noastră unitate cu noi înşine, cu locurile tuturor copilăriilor noastre “child of childhoods”, este copleşitorul vector al tuturor rătăcirilor noastre întru amăgitorul măririlor dintotdeauna efemere şi rostogolitoare prin inexorabilul timp al Zeului Chronos… mythul este symetria noastră cu Natura mamă, cu mysterul din stelele cerului, convergenţe în bocetizarea şi psalmizarea din “Homo religiosus” sau în symbolul viu din veşmintele lui “Homo folkloricus”… mythul este însăşi puterea de sacrificiu, de a arde în vânturi adverse ale vieţii, de a urca treptele asectice şi aspre, minţindu-i pe ceilalţi, care de atâtea ori uită să tresare la însăşi mysterul vocii umane, în cânt, în jale, în zbucium sau tăcere; mythul este însăşi dramatica Odyssee a vocii umane, străbătând şi restrăbătând văile şi munţii, luncile şi râurile, pădurile orogenice dintre om şi înălţime, dintre ceea ce suntem şi ceea ce am putea deveni; mythul este prelogicul ce renaşte în forma larvară, a cărui aripi cresc pe măsură ce poate zbura, este însuşi pre-raţionalul ce devine lume şi istorie prin intrarea în temporalitate, în suferinţă, în conflictualităţile inerente humanului… VALERIA este o expresie a mythului nostru, este alegoria însăşi între myth şi cultură, între phenomen şi supra-realitate… cel mai dificil este cred să stabilim dacă EA vine din myth sau merge în myth, fiindcă EA s-a născut cu el, trăieşte prin el şi se împlineşte cu el, dându-ne însăşi pathosul înlăcrimat al crucificării şi învierii, jertfindu-se întru dincolo de ceea ce noi am putea analiza raţional; EA re-mythologizează lumea şi universul, îl re-temporalizează, îl re-spaţializează, purificând acel myster de mystere “myster of mysteries” care oferă unicitatea din dimensiunea sacralităţii şi centricitatea originii noastre dintr-un loc, dintr-un sat, dintr-o tindă ancestrală… prin mythul VALERIA întreg arealul Văii Someşului devine un “AXIS MUNDI” prin care ritualul oricărui prezent se reconectează la origini… dacă EA ne poate re-mythologiza, să-i acordăm în lacrima memoriei noastre meritatul loc din zorii începuturilor, de acolo de undeva din “illo tempore”, care născând mythul naşte, de asemenea, imortalitatea…