Reabilitarea Şcolii Gimnaziale nr. 1 Bistriţa, inclusiv cu sală de sport, estimată la 18 milioane lei

Consilierii municipali vor dezbate, în şedinţa extraordinară de astăzi, proiectul privind “Reabilitarea şi modernizarea Şcolii Gimnaziale nr. 1, Municipiul Bistriţa”, care va beneficia de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Potrivit documentaţiei, valoarea totală a acestui proiect este de 18.104.187,15 lei,adică valoarea totală eligibilă. Contribuţia proprie în proiect a mnicipiului Bistriţa, în valoare de 362.083,75 lei, reprezintă contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

         Municipiul Bistriţa a depus în data de 4 ianuaria 2018, proiectul “Reabilitare şi modernizare Şcoala Gimnazială nr. 1”, în vederea solicitării finanţării prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020. Proiectul a fost selectat spre finanţare, la fel ca şi cele de reabilitare a Şcolilor Gimnaziale nr.4 şi „Lucian Blaga”.

         Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a informat Primăria municipiului Bistriţa asupra faptului că proiectul a parcurs etapa de evaluare tehnică şi financiară, urmând să fie încadrat în etapa precontractuală.

         Investiţia presupune reabilitarea/modernizarea, echiparea şi dotarea imobilului Corp B; reabilitarea/modernizarea, echiparea şi dotarea imobilului Corp C; crearea, echiparea şi dotarea imobilului Corp D - Sala de sport; reabilitarea centralei termice şi refacerea racordurilor şi branşamentelor pentru asigurarea funcţionalităţii investiţiei şi amenajarea curţii şi spaţiilor verzi cuprinse în proiect.

         Proiectul doreşte să contribuie la sporirea capacităţii şi calităţii infrastructurii educaţionale obligatorii, prin creşterea capacităţii Şcolii Gimnaziale nr. 1 din Bistrita de la maxim 1200 de locuri ăn prezent la maxim 1300 de locuri în urma realizării investiţiei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5