Religie
|
Pentru mine (şi, desigur, nu numai), trăitor între dealuri şi văi, în proximitatea munţilor, marea, Delta Dunării, nesfârşitul ţinut dobrogean reprezintă o fascinaţie consrantă. Periodic, măcar o... |
Există posibilitatea ca un cunoscător avizat al istoriei să fie pus pe gânduri de titlul materialului nostru. Acesta ar putea obiecta: perioada „clasică” a cruciadelor, a luptelor duse pentru... |
|
Preoţii din Protopopiatul Beclean s-au întrunit în şedintă de lucru, la sediul Protopopiatului. În cadrul şedinţei au fost abordate probleme pastoral misionare şi administrative. Pe agenda s-a aflat... |
La Mănăstirea Nuşeni a avut loc consfătuirea profesorilor de religie din judeţ, în prezenţa IPS Andrei, arhiepiscopul şi mitropolitul Clujului. În cadrul consfătuirii au susţinut referate profesorul... |
|
Mii de credincioşi au fost prezenţi la hramul Mănăstirii Piatra Fântânele de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, acolo unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei,... |
Localitatea Fântânele, comuna Matei, a trăit, duminică, 9 septembrie 2012, momente de aleasă sărbătoare, de înaltă trăire duhovnicească. În această zi s-a aflat în mijlocul credincioşilor greco-... |
|
În Biserica Ortodoxă se va prăznui mâine Naşterea Maicii Domnului, prima mare sărbătoare a anului bisericesc. Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfânta Maria Mică, este serbată în... |
Corala „Andrei Mureşanu” îmbină în componenţa sa zeci de persoane, care îşi împletesc armonios vocile cu multă dăruire şi dragoste în cântul coral bisericesc sau laic - în cadrul unor manifestări... |
|
Biserica monument istoric din parohia Gersa I, protopopiatul Năsăud a fost resfinţită de mitropolitul Clujului Andrei Andreicuţ, care a slujit alături de părintele consilier pe probleme de protocol... |
Mitropolia Ardealului, prin IPS dr. Laurenţiu Streza, "ascultând cuvintele de laudă ale Sfântului Apostol Pavel, Mărire, cinste şi pace oricui face binele " i-a acordat scriitorului Valentin Marica,... |
|
Părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarh mănăstirilor din Eparhia Clujului şi slujitor al Catedralei Mitropolitane, este absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, lucrarea de... |
Duminică, Biserica Ortodoxă de pe Valea Ţibleşului, din Spermezeu, va îmbrăca haine de aleasă sărbătoare. PS Macarie Drăgoi, episcop al Europei de Nord, va sluji acasă. Prea Sfinţia Sa va fost primit... |
|
Mânăstirea Buna Vestire din Cormaia, pe liniştita şi cocheta Vale a Pleşii, bine asigurată de munţişori ţanţoşi cu mult verde, la 5 km. de staţiunea Sângeorz-Băi, ne întâmpină ca un vechi şi... |
Ce bine este pentru Biserica Ortodoxă când există oameni devotaţi trup şi suflet pentru a face lucruri deosebite pentru „mireasa lui Hristos” şi când vezi că locaşul sfânt este plin de enoriaşi... |
|
Duminica de 26 aug. 2012 va rămâne mult timp în amintirea credincioşilor din Runcu Salvei. Cu mic cu mare, toată suflarea satului, inclusiv vecinii de peste dealuri, in frumoase straie de sărbătoare... |
,,Eu vă aştept pe toţi şi de astă dată la sfânta Mănăstire a Niculii.”
(Episcop Dr.Iuliu Hossu-1936) |
|
Curând am intrat în posesia revistei „RENAŞTEREA”, editată de Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului, chiar în ziua de Sfânta Maria, răsfoind-o am descoperit la pagina 6,... |
Duminică a avut loc resfinţirea bisericii ortodoxe "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Runcu Salvei. Evenimentul a fost urmarea amplelor lucrări de reparaţii care s-au efectuat la acest lăcaş de... |
|
Preotul Ioan Aurel Bolba, s-a născut în comuna Vascău, din zona mirifică a Bihorului, univers încărcat de taine, poezie, cântec, loc unde cultura este o incontestabilă mărturie a
poporului român, a... |
În multe dintre localităţile judeţului Bistriţa-Năsăud, ca în multe alte locuri din Transilvania şi din ţară, se găsesc aceste adevărate monumente de artă populară românească care sunt BISERICILE DE... |
|
Miercuri, 15 august 2012, la Mănăstirea Dobric, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, în prezenţa a peste 5 mii de credincioşi ortodocşi a avut loc marea sărbătoare dedicată Feceioarei din Nazaretul... |
Nicula este unul dintre satele vechi de pe Someş, situat în apropierea Gherlei. După tradiţia populară, numele lui se trage de la un pustnic care se numea Nicolae. Aici exista o adevărată şcoală de... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Este o vorbă care taxează alegerile greșite și care spune că „ai ajuns din lac în puț”. Expresia a...
Comentarii
Ierarhie schimbată la BAC! Paula Mureșan de la CNPR Beclean urcă pe locul 2!
Relu -
Lun, 23:07
Asta da copila, ne face mandrii cai de la Beclean
Poetul și trenul. Lui Olimpiu Nușfelean, în amintirea anilor de navetă cu vonotăul spre Liceul Teoretic din Beclean
Liuta Mureșan -
Lun, 14:03
Felicitari!
Poetul și trenul. Lui Olimpiu Nușfelean, în amintirea anilor de navetă cu vonotăul spre Liceul Teoretic din Beclean
Liuta Mureșan -
Lun, 14:03
Felicitari!
Un arbore s-a prăbușit peste locul de joacă din Parcul Municipal
Dorel din Parc -
Dum, 11:12
Acolo tot asa... mai in urma cu cativa ani... intr-o furtuna , o creanga de la un copac " batran...
Un arbore s-a prăbușit peste locul de joacă din Parcul Municipal
Dorel din Parc -
Dum, 11:11
Acolo tot asa... mai in urma cu cativa ani... intr-o furtuna , o creanga de la un copac " batran...
Aniversări
La popas aniversar, îi transmitem părintelui paroh Alin Ionel Pașca de la Budurleni - Brăteni, gânduri frumoase, însoţite de urări de sănătate,...
La ceas aniversar, adresăm calde urări aniversare doamnei director Codruța-Sorina Bîtă Găzdac de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Năsăud.
La ceas aniversar, transmitem sincere urări doamnei profesor Valeria Săplăcan, directorul Școlii Gimnaziale Braniștea.










































