Tradiţii şi obiceiuri de Bobotează

La riturile creştine de sfinţire a apei, de botezare a credincioşilor, de scufundare a crucii în apă, poporul a adăugat numeroase practici de purificare: stropirea, spălatul sau scufundarea rituală în apa râurilor sau lacurilor, strigături şi zgomote, aprinderea focurilor, afumarea vitelor şi a anexelor gospodăreşti. În satele din nordul ţării se păstrează încă o tradiţie veche numită „Iordănitul femeilor“. Femeile se adună în grupuri mari la cineva acasă, unde aduc diverse alimente (ouă, făină, carne) şi băutură. După ce iau masa, spunând că se „iordănesc“, ele cântă, joacă şi chiuie toată noaptea. Dimineaţa ies pe stradă, unde iau pe sus bărbaţii care le apar întâmplător în drum, ducându-i cu forţa la râu şi ameninţându-i că-i aruncă în apă dacă nu „se răscumpără“.
Pentru ziua de Bobotează, femeile prepară piftie şi grâu fiert, alimente care, se crede, au un puternic caracter ritualic, aducând în case belşug şi noroc. Tot gospodinele au mare grijă să adune toate rufele spălate şi puse la uscat prin curte, pentru ca nu cumva dracii care fug în pustiu când preotul sfinţeşte apa să se ascundă prin rufele uitate afară. Vânătorii au şi ei credinţele lor pentru această zi. Cel care înmoaie primul ţeava puştii în apa abia sfinţită va ochi fără greşeală şi va avea mult noroc la vânat întregul an. Tot în ziua de Bobotează se credea că pruncii care s-au născut morţi sau au murit fără a fi botezaţi îşi pot primi botezul prin turnare de agheasmă pe mormântul lor, până în amurgul Bobotezei, luată în această zi de la şapte biserici. În noaptea de Bobotează se spune că se deschide cerul şi orice dorinţă i se va îndeplini celui care a asistat la această minune.
• După liturghie, în unele zone ale ţării, mai ales la sate, preotul împreună cu enoriaşii fac o procesiune spre un lac, râu sau vreun izvor, pentru slujba Sfinţirii Apelor. Când începe slujba, vânătorii şi pădurarii satului împuşcă peste ape ca să alunge duhurile necurate. Dacă este destul de frig, se pregăteşte o cruce de gheaţă pentru a marca locul slujbei, iar la sfârşit preotul aruncă în apă o cruce de lemn pe care feciorii satului se reped să o scoată, chiar dacă este ger de crapă pietrele. Se zice că atunci când preotul aruncă în apă crucea, dracii ies din apă şi o iau la fugă pe câmp.