Robert Sighiartău (preşedinte PNL BN): Sunt aici să mă asigur că unitatea PNL va fi o adevărată Stea a Nordului
Preşedintele Partidului Naţional Liberal Bistriţa-Năsăud, consilierul judeţean Robert Sighiartău, a mulţumit, în prima conferinţă de presă din această ipostază, colegilor liberali care i-au acordat încredere. Acesta a menţionat că rezultatele obţinute de PNL la alegerilor locale din 5 iunie nu sunt mulţumitoare, însă au determinat reforma partidului.
„În astfel de momente, primul reflex este fuga de responsabilitate. Vă spun că nu este cazul să ne uităm în curţile altora, ca să ne dăm seama unde s-a greşit. Lipsa de organizare a partidului ne-a costat şi a creat confuzie în rândul electoratului. Totodată, a reprezentat şi o încleştare a partidului şi nicidecum o deschidere către electorat. La fel, lipsa de unitate. Când conduci o corabie spre o destinaţie, nu poate echipa sau echipajul să confrunte valurile cu scopuri diferite. Partidul a fost dezbinat, s-a văzut cu ochiul liber acest lucru, dar eu sunt aici să mă asigur că unitatea va fi aici, va fi pentru acest echipaj, pentru această corabie, o adevărată Stea a Nordului”, a precizat, din capul locului, Robert Sighiartău.
Potrivit acestuia, esenţial pentru noua formulă de conducere este redobândirea credibilităţii pentru că greşelile, blufurile au costat PNL, un astfel de exemplu fiind desemnarea candidatului PNL pentru Primăria Bistriţa.
„Sunt aici să mă asigur că în alegerile din toamnă vom avea o listă de oameni credibili, oneşti, integri, care vor recâştiga încrederea electoratului bistriţean în PNL. Asta va însemna muncă, eforturi din partea noastră, dar eu sunt aici pentru a face aceste eforturi”, a adăugat noul lider PNL BN, menţionând că candidaţii pentru funcţiile de deputaţi şi senator vor fi stabiliţi până în data de 5 septembrie.
În ceea ce-l priveşte, acesta a menţionat că este prematur să spună dacă va candida pentru o funcţie de deputat, deşi are pregătirea şi experienţa necesare, şi prin prisma asigurării managementului unei companii.
Robert Sighiartău a anunţat că în perioada imediat următoare va propune un nou Birou Permanent Judeţean, mai suplu, de la 80 de membri până la maximum 40, iar în fiecare organizaţie de la nivelul judeţului vor fi stabiliţi preşedinţi unici, inclusiv la nivelul municipiului Bistriţa. Preşedintele PNL a punctat faptul că nu a făcut parte din „niciun grup de interese al PNL”, astfel că va colabora cu oricine îşi doreşte binele partidului, inclusiv cu prim-vicepreşedintele Ioan Turc.
Citiţi şi:
- Robert Sighiartău: PNL e primul în opţiunea electoratului! Un nou Guvern poate duce România înainte
- Robert Sighiartău (PNL): Voi fi unul dintre susţinătorii modificării legii electorale. Mandate în funcţie de voturile din judeţ
- Robert Sighiartău, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean: Îl chem pe Radu Moldovan în fața bistrițenilor pentru o dezbatere publică
- Deputatul Robert Sighiartău: Autostrada Nordului este un obiectiv important pentru PNL!
- PNL a deschis lista internă pentru parlamentare. Robert Sighiartău şi Ioan Turc îşi vor depune candidatura
Comentarii
Expresia potrivit careia " unitatea PNL va fi o adevărată Stea a Nordului " duce cu gandul la urmatoarele versuri:
"Dar de e stea, sa fie stea polara
Ce-arata drum spre cautatul port
De-i fulger, sa topeasca-n foc si para
tot ce e putred si uscat si mort"
Adaugă comentariu nou