Ruperea USL, influenţată de familiile politice europene

Dorin Popescu, vicepreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, consideră că ruptura din sânul Uniunii Social Liberale s-a produs şi pe fondul alegerilor pentru Parlamentul European.

          “Poziţionarea Partidului Naţional Liberal într-o posibilă nouă alianţă care ar fi Partidul Popular European (PPE) zic eu că ar fi benefică. Ţin minte, eram în Parlament în perioada 2000-2004 şi era un grup de iniţiativă pentru ca PNL să meargă la PPE, care, într-adevăr, este o forţă. S-a opus vehement Călin Popescu Tăriceanu, pentru că avea o funcţie la Internaţionala Liberală, era vicepreşedinte.

          E păcat că nu am făcut mişcarea respectivă, pentru că alta era soarta României. Vedeţi, toate necazurile care au venit în România, în ultimii ani, sunt cauzate de prezenţa masivă a democrat-liberalilor în PPE. De aici a fost şi forţa masivă a lui Băsescu, care a fost susţinut de PPE pentru că a dat eurodeputaţi în Parlamentul European”, a argumentat Popescu.

          Acesta a adăugat că în Parlamentul European, diferenţa dintre socialişti şi populari este “de vreo 20 voturi”, astfel că un număr mai mare de mandate înseamnă şi o susţinere  mai mare.

          “Ţinând cont de faptul că, la ora actuală, Partidul Democrat Liberal nu va mai câştiga, pentru că s-au împărţit în Mişcarea Populară, iar PDL va avea foarte puţini europarlamentari, dacă PNL are un scor bun şi obţine mulţi europarlamentari, prezenţa în PPE va fi foarte benefică pentru noi, ca partid. Mă gândesc că şi aici a fost unul dintre motivele rupturii, candidatura pe liste separate. Dacă era o candidatură pe liste comune, nu mai apărea disensiunea din USL. Discutăm scenarii…”, a explicat vicepreşedintele liberal.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5