Sanitas ameninţă cu pichetarea Ministerului Sănătăţii

Angajaţii din Sănătate ameninţă că vor picheta sediul Ministerului Sănătăţii (MS), în data de 14 iulie, nemulţumiţi că nu sunt asigurate drepturile salariale în sistem până la sfârşitul anului. Potrivit liderului de sindicat Sanitas Bistriţa-Năsăud, Viorel Viţelaru, hotărârea a fost luată după ce sanitarii au aflat că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii la întâlnirea cu sindicaliştii Federaţiei Sanitas în urmă cu câteva zile, au spus că nu vor putea acorda sporurile salariale în acest an, în condiţiile în care abia sunt bani pentru salarii.

„Vom avea din nou întâlnire cu reprezentanţii MS la Consiliul Naţional. Atunci vom afla cu exactitate ce avem de făcut în continuare. Cererile şi doleanţele noastre nu au fost respectate, până în prezent, la întâlnirile pe care le-am avut cu autorităţile de la nivel central. Nu ştiu dacă revendicările cerute îşi vor găsi rezolvare. Dacă nici de această dată nu se vor găsi soluţii cu privire la doleanţele noastre şi nu vor fi respectate aşa cum au fost promise, la data de 14 iulie voi pleca la Bucureşti şi alături de colegii din toată ţara vom picheta sediul Ministerului Sănătăţii. Vom merge cu 2-3 maşni, dar toate acestea în funcţie de ce ni se va comunica la nivel naţional”, a precizat Viorel Viţelaru, liderul Sanitas, Bistriţa-Năsăud.

La ultima întâlnire între cele două părţi, la masa discuţiilor au fost puse revendicările referitoare la majorarea bugetului alocat Sănătăţii pentru anul viitor, rectificarea bugetului de stat în vederea asigurării resurselor pentru cheltuielile sanitare şi materiale şi majorarea salariilor personalului din sistemul sanitar cu 70%. Refuzul oficialilor de a se implica în rezolvarea crizei a adus conducerea organizaţiei sindicale de a ameninţa cu deschiderea conflictului colectiv de muncă la nivel naţional.

În acelaşi timp, sindicaliştii susţin că în perioada imediat următoare, dacă rezultatele nu vor fi favorabile, organizaţiile judeţene vor înregistra conflictele de muncă şi vor întocmi liste cu semnăturile membrilor din unităţi sanitare şi categoric se va declanşa greva generală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5