Săptămâna aceasta, absolvenţii ciclului gimnazial completează opţiunile în fişele de înscriere la liceu

Evaluarea Naţională a elevilor absolvenţi de ciclu gimnazial s-a încheiat săptămâna trecută. Unii au reuşit să obţină o notă de trecere, alţii nu. Cea mai mare problemă a unora dintre candidaţii la acest examen a fost matematica, având în vedere că din cei 3.590 de elevi care au susţinut proba scrisă la mate, 1.268 nu au reuşit să ia o notă de trecere.

La proba scrisă de la limba şi literatura română susţinută de 3.600 de elevi, peste 1.200 de elevi nu au obţinut un punctaj suficient pentru a trece.

La finele săptămânii trecute, profesorii au avut obligaţia de a rezolva 160 de contestaţii făcute de elevii nemulţumiţi de nota obţinută.

Media de admitere la liceu este media aritmetică între media generală la Evaluarea Naţională 2011 şi media generală de absolvire a claselor V-VIII. Înscrierea în clasa a IX-a se face pe baza acestei medii de admitere.

Începând de miercuri, 29 iunie, şi până în 5 iulie 2011, absolvenţii vor completa opţiunile în fişele de înscriere, datele din aceste fişe fiind introduse în baza de date computerizată până în 6 iulie 2011.

În 9 iulie 2011, baza de date e transmisă de la centrele de admitere judeţene la Centrul Naţional de Admitere, pentru ca trei zile mai târziu, în 12 iulie, să aibă loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat.

Carmen Bulz

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5