Săptămâna Patimilor şi pentru comercianţi, cu controale şi amenzi

A devenit deja o tradiţie ca perioada premergătoare sărbătorilor să fie dedicată acţiunilor de supraveghere şi control a modului de producere, depozitare, transport şi comercializare a produselor specifice sărbătorilor pascale, pentru eliminarea factorilor de risc asupra sănătăţii populaţiei. Normal, se suplimentează şi bugetul de stat prin amenzile aplicate.

         Din 22 martie încoace, inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud au efecuat 221 controale la nivelul judeţului, aplicând 23 de sancţiuni în cuantum total de 23.600 lei, a precizat directorul executiv Sorin Oros Mănarcă, în cadrul Colegiului Prefectural.

         Potrivit acestuia, printre deficienţele constatate se numără nerespectarea condiţiilor de igienă, ambalare, etichetare necorespunzătoare, încălcarea normelor sanitar-veterinare de manipulare a produselor, de depozitare a acestora etc.

         Şi comisarii de la Protecţia Consumatorilor au derulat controale în această perioadă. În ceea ce priveşte produsele pascale, comisarii CJPC BN au verificat 16 operatori economici, la fiecare dintre aceştia găsindu-se nereguli. Potrivit comisarului Dina Suciu, au fost aplicate 13 amenzi în valoare de 34.000 lei şi 6 avertismente, fiind identificate la vânzare produse expirate, produse etichetate incomplet. Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au sancţionat şi o unitate de panificaţie ale cărei spaţii de producţie sunt neconforme, cu igrasie, cu aparatura murdară, toate astea pe raza municipiului Bistriţa.

         În controalele Protecţiei Consumatorilor au fost vizate şi magazinele care oferă promoţii, de multe ori fiind vorba despre „promoţii înşelătoare”. Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor va asigura şi permanenţa pe perioada Sărbătorilor de Paşti, bistriţenii fiind invitaţi să sesizeze telefonic cazurile grave, iar în funcţie de situaţie, comisarii se vor deplasa la faţa locului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5