SCRISOARE DESCHISA
Numele meu este Lucian Adrian Ungur. Locuiesc in orasul Bistrita si, in calitate de cetatean al orasului, va solicit ajutorul avand in vedere functia pe care o detineti in Parlamentul Romaniei.
Avand in vedere situatia economica a tarii si numarul mare de persoane aflate in executarea pedepselor in penitenciare care sunt sustinute financiar din bugetul de stat, va rog respectuos sa promovati un proiect de lege prin care toti detinutii apti de munca, indiferent de pedeapsa pe care o executa, sa fie obligati sa presteze munca 8 ore pe zi in domeniile in care sunt calificati.
Daca acestia nu au o calificare, sa fie cuprinsi intr-un program de calificare la locul de munca cu prestare de munca necalificata pe perioada calificarii, avand in vedere faptul ca intre 23.000 si 30.000 de detinuti se afla in detentie pe o perioada cuprinsa intre 6 luni si detentia pe viata, iar pentru asigurarea conditiilor de cazare, masa, paza, etc., statul roman cheltuieste suma de 2.486 lei/persoana in fiecare luna. Dupa un calcul simplu, ajungem la concluzia ca statul cheltuieste lunar pentru o persoana care a incalcat legea si a adus prejudicii societatii cat pentru 7 persoane aflate la pensie cu o pensie minima garantata.
La aceasta propunere, va rog sa aveti in vedere si latura social-educativa prin faptul ca persoanele care presteaza munca pe perioada detentiei au sanse mult mai mari de a se reintegra in societate, avand drept consecinta implicit reducerea sanselor de recidiva. Dupa eliberare, majoritatea persoanelor care au fost private de libertate nu reusesc sa se reintegreze in societate sau sa isi gaseasca un loc de munca din diferite motive, comitand alte fapte infractionale.
Astfel, daca persoana incarcerata este in situatia lipsei unei calificari, o poate obtine daca este obligata sa munceasca. Legea va trebui sa prevada o norma minima de munca zilnica sub care detinutul nu va putea sa beneficieze de reducerea de pedeapsa prevazuta mai jos.
Primariile sa fie obligate sa foloseasca cu prioritate detinuti in activitatile care permit acest lucru, iar tarifele platite de cei care folosesc munca detinutilor sa fie mai mici cu 25% decat tarifele minimului pe economie aprobat prin legea muncii.
Banii obtinuti din munca prestata sa fie virati bugetului de stat in proportie de 80%, iar 20 % detinutului, evitand astfel situatia actuala in care penitenciarele folosesc cei mai multi bani in scopul ridicarii gradului de confort al detinutilor prin diferite achizitii care nu sunt de stricta necesitate, ci doar in ideea de a nu pierde banii sau pentru a evita sa ajunga in bugetul de stat.
Totodata va rog sa aveti in vedere si latura economica, in care statul este nevoit sa reduca salariile si pensiile, iar acum din bani publici este sustinuta o adevarata „armata de infractori” care nu vor sa munceasca sau carora nu li s-au creat conditii pentru a munci si a castiga macar atat cat sa se intretina.
Va rog sa aveti in vedere si un eventual amendament adus Codului Penal prin care persoanele cu pedepse de pana la 5 ani (pedeapsa care nu a fost aplicata pentru infractiune cu violenta), sa fie condamnate la executarea pedepsei la locul de munca si conditionata de gasirea de catre condamnat a unui loc de munca in maxim 30 zile de la comunicarea sentintei definitive, sub sanctiunea executarii pedepsei in inchisoare in situatia in care condamnatul nu isi indeplineste conditia impusa de instanta de judecata, cea de gasire a unui loc de munca. Propunerea va trebui sa cuprinda si masuri de incurajare a detinutilor sa munceasca (ex: la fiecare 5 zile muncite scaderea a 3 zile din pedeapsa), cat si masuri de penalizare a detinutilor care refuza sa munceasca (ex: interzicerea primirii de pachete, vizite, obligarea detinutului sa execute intreaga pedeapsa fara posibilitatea eliberarii conditionate, etc.).
Va rog sa aveti in vedere faptul ca acele cateva mii de persoane aflate in detentie ar fi de un real folos in refacerea si extinderea infrastructurii in Romania, domeniu deficitar avand in vedere lipsa banilor si a fortei de munca.
Toate acestea, domnule deputat, vor trebui desigur corelate cu legislatia europeana in domeniul drepturilor omului pentru a evita o incalcare a drepturilor si demnitatii umane.
Va multumesc.
Cu stima,
Lucian Adrian Ungur
Citiţi şi:
- Întâlniri ale deţinuţilor cu personalităţi locale din lumea culturală
- Focar Covid cu 63 persoane la Penitenciarul Bistriţa
- La finele anului, în Penitenciarul Bistrița erau 374 deținuți! Vezi care e infracțiunea predominantă pentru care au fost condamnați!
- Rețeaua Îngerilor ajunge la 87 de copii din Bistrița-Năsăud, care au un părinte în detenție
- Deputatul Cristina Iurişniţi: Bani pentru infractori DA, pentru Educație, BA!
Adaugă comentariu nou