Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, alături de ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, la Bistriţa
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, alături de ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu și comandantul Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina’’, general de brigadă, Nicolae Tonu, a efectuat astăzi, 25 iunie, o vizită de informare la sediul Brigăzii 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan’’.
Echipa de comandă a brigăzii a prezentat starea actuală a unității, tehnica din dotare, misiunea, obiectivele și stadiul lucrărilor de modernizare aflate în plină desfășurare la sediul unității.
"Am ales să venim în această unitate militară pentru că este o unitate de elită, care se află în procesul NATO de modernizare a Armatei. Este una dintre brigăzile care a încheiat procesul acesta. Urmează să aducem aici şi tehnică nouă, începând de anul viitor vom avea Piranha 5 aici, iar în anii următori şi alte elemente de înzestrare, care sunt din zona modernizării armatelor NATO.
În prezent, Ministerul Apărării Naționale are în derulare programe atât pentru modernizarea echipamentelor de luptă, dar și măsuri concrete și urgente pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale personalului militar și civil. Aceasta este lupta mea și a echipei pe care o conduc la vârful Ministerului.
Cea mai importantă resursă a Armatei României sunt oamenii: militarii și personalul civil. Fără un nivel de încadrare optim al structurilor militare, fără oameni motivați și care să beneficieze de perspective profesionale în pas cu aspirațiile normale ale vremurilor actuale, fără condiții decente atât la locul de muncă, precum și acasă, alături de familii, nu putem vorbi despre o strategie de modernizare realistă și eficientă a armatei noastre.
Avem nevoie de un sistem de salarizare decent pentru personalul nostru militar și civil, iar acesta nu este o promisiune de nivel politic, ci o prioritate majoră a mandatului meu de ministru.
Mulțumindu-le militarilor din Brigada 81 Mecanizată pentru profesionalism, dedicare și modul ireproșabil în care și-au făcut datoria în misiunile externe, din Angola și până în Afganistan, secretarul general adjunct al NATO a transmis:
Am discutat cu secretarul general al NATO despre importanța deciziilor ce se vor adopta în cadrul Summit-ului de la Madrid care va avea loc peste doar câteva zile, mai ales în actualul context complex de securitate, cauzat de invazia Rusiei asupra Ucrainei, dar și despre Conceptul Strategic, document de importanță majoră pentru NATO.
Acest nou document direcționează și trasează sarcini și obiective strategice referitoare la adaptarea pe termen lung a posturii colective de descurajare și apărare și reflectă angajamentul puternic al membrilor NATO de a apăra fiecare centimetru din teritoriul aliat.
Un alt subiect de pe agenda acestei întâlniri a fost reprezentat de importanța regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică și am punctat angajamentul aliat pentru consolidarea relației cu partenerii cu care împărtășim aceleași valori din vecinătatea estică, care sunt cei mai expuși la interferențele Rusiei, cu o atenție deosebită asupra Republicii Moldova. Am susținut, în acest context, nevoia de continuare a demersurilor de acordare a sprijinului practic", a men'ionat ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu.
"A fost o reală bucurie să discut atât cu comandamentul Brigăzii 81 Mecanizată "General Grigore Bălan", cât și cu militarii români prezenți, despre specificul misiunilor și stadiul îndeplinirii obiectivelor stabilite pentru anul în curs, în cadrul vizitei pe care am realizat-o la baza militară din Bistrița alături de ministrul român al Apărării naționale, Vasile Dîncu.
Peste doar câteva zile, liderii Alianței Nord-Atlantice vor adopta la Summitul de la Madrid decizii istorice privind postura NATO de apărare și descurajare pe Flancul Estic. Ne așteptăm la consolidarea prezenței aliate și la transformarea posturii de apărare prin integrarea și coerentizarea deplină a domeniilor operaționale, inclusiv cel cibernetic și cel privind capabilitățile din spațiul extra-terestru, prin pre-poziționare de echipamente și printr-o arhitectură de apărare aeriană și anti-balistică mai sofisticată, precum și prin intensificarea programelor de exerciții și instruire.
Am salutat, în acest sens, demersurile României de modernizare a capabilităților militare și investiții în infrastructură. De asemenea, am salutat dârzenia și profesionalismul militarilor români, ale căror eforturi în teatrele de operații și în poligoanele de pregătire continuă sunt esențiale pentru securitatea țării noastre, dar și a Alianței în ansamblul său", a transmis secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
”România va continua să investească în apărare. Nu este o cheltuială fără sens. Știu că multă lume consideră că de banii aceștia putem face și altceva. Dar uitați-vă la războiul de la granițele noastre. Avem nevoie de o armată mai bine înzestrată. Avem nevoie de militari mai bine motivați. Avem nevoie de tineri care să-și dorească să îmbrățișeze cariera militară cu condiții în licee și în academiile militare de ultimă generație.”
Foto: Raluca Mureșan, Laurențiu Turoi
Citiţi şi:
- Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și ministrul apărării naționale, Vasile Dâncu, vin la Bistrița
- Vasile Dâncu, despre modernizarea Brigăzii 81 Mecanizată: Este cu finanțare NATO. Are toate caracteristicile unei viitoare baze foarte importante pentru apărarea României
- Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a vizitat Garnizoana Bistriţa. Ministrul a conferit Emblema de Onoare a Armatei militarilor răniți în teatrele de operații și urmașilor acestora
- Ministrul Mircea Duşa: Bugetul Armatei va creşte anual până la 2% din PIB, în 2016
- Bistrițeanul Horia- Răzvan Botiș, director de cabinet al ministrului Bogdan Ivan! Este reprezentant al industriei române de apărare la NATO, cu brevete de invenție pentru muniție!
Adaugă comentariu nou