Secretul unui Festival reuşit, al Usturoiului, desigur: să crezi în tine şi să faci alegeri bune

Am citit undeva că Deciziile sunt importante când vrei să o rupi cu trecutul, Alegerile sunt esenţiale când vrei să îţi creezi viitorul.

Claudia Andron şi Felicia Szucs, jurnaliste şi ele, la un moment dat au luat o decizie şi mai apoi au făcut o alegere. Au ales să meargă mai departe de meseria de reporter, să îşi facă un business, să scrie proiecte, au făcut o alegere.

Festivalul Usturoiului ce tocmai s-a încheiat e munca lor şi a celor ce au crezut în ele. Mărturisesc că am admirat şi admir oamenii care la un moment dat se desprind şi fac o alegere curajoasă. Nu mă încearcă invidii sau frustrări. Dimpotrivă…

Sâmbătă, 7 septembrie, am ales şi eu să fiu alături, pe persoană fizică, să zic aşa. Nu m-am dus setată: vreau să fac aia, să fac poza aia, să fiu atentă la oficialul cutare, dar cine mai vine, cine mai pleacă…am ales să mă bucur că sunt acolo. Am înţeles că sunt şi pe Facebookul altora…asta dacă tot nu am contul meu de Facebook.

Mă uitam la colegii mei, e adevărat, nu ţin să fiu colegă cu toţi, aici vorbesc de cei care cred în meseria asta, cei care au muncit pe bune, cu chef, cu inima.

Cei la care fac referire mi-au marcat începutul în meseria asta. De la unii am învăţat lucruri importante, de la alţii am primit sfaturi, câte un brânci…dar toate mi-au prins bine.
Aşa e şi cu Felicia şi Claudia. Pe Felicia o ştiu ceva mai bine, pe Claudia mai puţin. Nu suntem prietene, nu ne împărtăşim preocupările, îngrijorările. Nu vorbim despre asta. Fiecare are treaba ei.

Dar asta nu mă împiedică să respect munca fiecăreia. Am învăţat că e mai important să îmi consum energia pe ceea ce fac eu, decât să mi-o risipesc pe munca altora.
A fost o zi plină cu multe amintiri. Claudia alergând, Felicia şi părul ei creţ, flăcăii ei, Paul cântând cel mai pătimaş Andrii Popa, Iulia Bartha cu şorţ şi pâinea ei cu slănină, Raluca şi Marius, tinerii politicieni şi ale lor ceaune, disputa politică a ceaunelor, Bogdan, Alexandra, echipa jandarmilor – cea mai caldă şi primitoare gazdă, lelea Teodora Purja şi simplitatea ei, plăcinta cu brânză, firescul domnului Gavril Ţărmure, oficiali şi soţiile lor, Bogdan tată, Dorin, Gabriela, Romana, Adi, Ana, Alina, doi fraţi celebri, rapsodul Nicolae Piţiş şi vocea dumnezeiască a Mariei Cassandra Hausi, cel mai frumos compliment primit de la Nicolae Piţiş: Doamne, înaltă eşti!, cererea în căsătorie a lui Robert Kovacs, Ionela când a spus DA, cântecele lui Vasile Bancea şi Sorin Borzoş, inelul pierdut, brăţara din cupru primită cadou…Au fost multe întâlniri. Multe stări.

Totul s-a încheiat în noapte. Într-o maşină plină. Alături de Tina, Mădălina, Claudiu şi Cornel şi muzici de radio. Şi gânduri bune pentru cei/cele care au ales să facă un festival reuşit: Festivalul Usturoiului, ediţia I. Şi un mulţumesc pentru că aţi făcut asta!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5