SEVER URSA confirmă tradiţia apostolatului sătesc.

Despre dascălul de altădată aflăm multe lucruri frumoase citind Domnul Trandafir, sau viaţa lui Ion Creangă, sau romanele vremii despre Apostolii de odinioară. Sfârşim întotdeauna prin a admira figura unor astfel de dascăli, implicaţi profund în viaţa obştii lor. Din mâna lor ieşeau generaţii întregi de oameni emancipaţi, obişnuiţi cu munca, folositori ţării.

Profesorul Sever Ursa din Maieru a trăit pe viu soarta dascălului de la sat din mâna căruia au ieşit generaţii întregi de tineri emancipaţi şi utili ţării. Întotdeauna o listă a performanţelor sale ar rămâne incompletă, pentru că este aproape imposibil a reţine multiplele sale fapte, în cronicele sau anuarele care consemnează în mod obişnuit astfel de reuşite.

De la prezidiul recentului parteneriat internaţional desfăşurat la Maieru, profesorul Ursa făcea demonstraţia locului şi rolului pe care l-a jucat ieri sau îl are astăzi dascălul de ţară, marcând rând pe rând fapte şi oameni de altădată şi de astăzi. Îşi venera dascălii pe care i-a apucat în viaţă şi le cunoştea măiestria profesiunii lor, le etala personalitatea ca pe un model ce poate fi urmat şi astăzi. Mulţi dintre oaspeţii manifestărilor nu l-ar fi cunoscut pe marele dascăl măierean Ioan Barna, dacă nu l-ar fi descoperit în pledoaria distinsului profesor Sever Ursa, care-l prezenta ca pe argintul viu al satului său, om al cetăţii sale – învăţător implicat în toate acţiunile educative, economice, astriste, culturale, folclorice ale satului Maieru. Şi nu era singurul dascăl de acest fel. Cu astfel de oameni „satul Maieru a ieşit deasupra năcazului” – conchidea Sever Ursa.

Etalarea trecutului îi prilejuia apoi, distinsului dascăl Sever Ursa să nuanţeze faţa nouă a şcolii măierene, imagine pe care i-o crează zecile de dascăli care o slujesc, mulţi dintre ei fiindu-i altădată elevi. Se mândreşte cu toţi dascălii de astăzi, majoritatea dintre ei fiind membri ai Astrei, societate culturală cu vechi rădăcini la Maieru, revigorată, după căderea comunismului de însuşi profesorul Sever Ursa, la care au aderat cu convingere oamenii şcolii, preoţii şi medicii satului, ceilalţi consăteni ai D-niei sale. Îi elogiază pe primarii comunei, foştii săi elevi, care astăzi săvârşesc obiective greu de imaginat altădată; împarte cu dărnicie şi emoţie aprecieri din cele mai frumoase la adresa măierenilor săi, inclusiv a celor care ajută şcoala, ajută biserica, ajută Astra.

Este bucuros că a rămas să lucreze la sat, deşi a fost solicitat de-atâtea ori să slujească învăţământul superior. Pentru el „satul este oaza de viaţă”, iar dinamica satului o asigură copiii, tineretul, de aceea aduce elogii celor care au organizat cele două ediţii ale Parteneriatului internaţional „Şcoala românească şi şcoala europeană”, pentru că aceştia integrează cu eleganţă performanţele şcolarilor măiereni sau ale şcolilor româneşti, într-un cadru potrivit al şcolii europene. Pledoaria D-niei sale promovează cu dibăcie trecerea de la trecutul eminescian („Fără trecut nu există cultură”) la prezentul viu şi dinamic, cu reale perspective de schimbare în viitor.

L-a impresionat mulţimea adunată la Maieru, calitatea excepţională a oaspeţilor – de la reprezentanţii IŞJ şi ai CCD, la oaspeţii de peste Prut sau cei din Franţa, la delegaţii din ţară sau din judeţ, la delegaţii astrişti din Valea Someşului, de aceea nu greşea când remarca „Astăzi toate drumurile duc la Maieru, acolo unde noi trăim, râdem sau plângem odată cu satul”.

În cadrul simpozionului organizat cu acest prilej a preferat secţiunea „Societatea actuală şi cultura”, prilej strălucit pentru D-nia sa de a dezvolta ideea apostolatului de ieri şi de astăzi. Pentru cei prezenţi a fost o revelaţie să-i admiri ideile: şcoala şi biserica au menţinut în istoria noastră multiseculară, naţiunea şi încă o menţin; apostolii satului românesc au fost şi încă rămân dascălii şi preoţii la care se mai adaugă noii specialişti şi masmedia cu influenţele ei mai mult sau mai puţin benefice; prin cultura lor, românii au fost dintotdeauna europeni, problema mai grea a fost schimbarea mentalităţilor; prelungirea vieţii satului, în forma lui idilică poate reuşi cu acţiuni de forma celor organizate de dascălii măiereni, dar mai ales prin festivaluri şi concursuri folclorice care să motiveze păstrarea portului popular, ocrotirea obiceiurilor şi tradiţiilor săteşti etc.; beneficiul societăţilor culturale la sat, de felul Astrei şi a periodicelor săteşti, precum „Cuibul visurilor”…

Intelectualii satului observă cu fineţe pasiunea şi acribia ştiinţifică ce-l stăpânesc pe distinsul profesor atunci când se documentează în pregătirea fişelor pentru cele două dicţionare pe care şi le asumă Astra şi colaboratorii ei. Măierenii performanţi de ieri şi de astăzi nu pot lipsi din paginile acestor dicţionare, iar meritul major îi aparţine d-lui Ursa şi astriştilor de astăzi ai Maierului.