Și premiile literare pot să ne bucure

Poeții, scriitorii în general, atunci când primesc un premiu literar, se bucură. Sînt plăcut surprinși și cald impresionați de onoarea care li se acordă. Puțini refuză o distincție (oficială), dar există și scriitori care se feresc de orice seamănă cu așa ceva. Depinde cum și în ce condiții este făcută o apreciere onorifică. Există aprecieri imunde, pe care e bine să le ocolești, ca și aprecieri faste, ce se constituie în pietre pe drumul înălțării unei personalități. Pentru poeți, un premiu este o notă ce le susține promovarea prin etapele literare, poate un corolar care le confirmă munca de creație. Nu le lărgește neapărat calea spre critica literară, de exemplu, dar poate să confirme totuși un traseu preconizat de o atitudine a criticii de întâmpinare. Un premiu e o afacere a scriitorului și criticii, în cele din urmă, dar nu numai. Un premiu literar este însă o bucurie și pentru cititori. Aduce dezvoltarea exegezei unei opere, eventual tiraje mai mari, dar și încălzirea sentimentelor (de lectură?, ale) cititorilor. Satisfacțiile acestora merg în tangență cu cele ale scriitorului, uneori manifestate în geografii… îndepărtate, dar au și o „independență” de comportament livresc. În intimitatea sa, de lectură, cititorul e încântat să constate că un anumit juriu îi validează aprecierile literare (personale), că un asemenea juriu pune un steguleț al victoriei pe propria cale de lectură. Îmi permit să fiu subiectiv și să recunosc că un asemenea „sentiment de lectură” mi-a fost oferit recent de poeta Ana Blandiana, membră corespondentă a Academiei Române, care a avut onoarea să-i fie acordat Premiul Prințesa de Asturias pentru Litere în Spania. Propunerea a fost făcută de Ricardo Rivero Ortega, fost rector al Universității din Salamanca, și a beneficiat – după cum ne informa un comunicat al Academiei Române – „de o caldă scrisoare de recomandare din partea acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, care a semnalat valoarea operei poetice a Anei Blandiana la nivel mondial, precum și realizările sale în plan civic”. După cum anunța „Fundación Princesa de Asturias“, pentru recenta ediție a Premiului pentru Literatură au fost depuse 38 de candidaturi, cuprinzând 21 de naționalități diferite. În argumentația Juriul se afirma că: „Ana Blandiana este moștenitoarea celor mai strălucite tradiții europene, precum și o creatoare cu desăvârșire unică. Combinând transparența și complexitatea, scrierile ei ridică întrebări fundamentale despre existența ființei umane, atât singure cât și în societate, în fața naturii și a istoriei. Prin poezia sa a demonstrat o capacitate extraordinară de rezistență față de cenzură.“, opera acesteia reflectând „o profundă cunoaștere a spiritului românesc într-o perioadă istorică de opresiune”. Printre personalitățile care au primit acest premiu de-a lungul anilor se numără: Meryl Streep, Susan Sontag, Nelson Mandela, Vaclav Havel, Margaret Atwood, Doris Lessing, Günter Grass, George Steiner, Claudio Magris, Tzvetan Todorov, Martin Scorsese, Leonard Cohen, Stephen Hawking. În 2023 laureatul acestui premiu a fost scriitorul japonez Haruki Murakami. Conform comunicatului ICR, premiile Prințesa de Asturia contribuie la promovarea valorilor științifice, culturale și umaniste ca patrimoniu universal și sunt acordate la opt categorii: artă, litere, științe sociale, comunicare, științe umaniste, cooperare internațională, cercetare științifică și tehnică și sport. Fiecare premiu este în valoare de 50.000 de euro. Scriitoarea Ana Blandiana a primit Premiul Prințesa de Asturia pentru Litere 2024, la 25 octombrie, în cadrul unei ceremonii prezidate de Familia Regală a Spaniei la Teatrul Campoamor din Oviedo, Spania, prilej cu care autoarea a afirmat că acordarea acestei distincții reprezintă o confirmare a felului în care cărțile sale au fost primite în Spania, argumentând, într-o mărturisire, că „Premiul Prințesa de Asturia pe care l-am luat reprezintă pentru mine, dincolo de bucuria și onoarea care mi s-au făcut, o extraordinară confirmare a felului în care cărțile mele au fost primite în Spania și rezultatul nenumăratelor cronici care s-au scris, mai mult decât în alte țări, pentru că, în Spania, poezia este mai mult decât în alte țări în centrul atenției.” (s. n.) În discursul la ceremonia de acordare a Premiilor, poeta recunoștea că, atunci când a luat un premiu, „primul meu gând a fost la Platon si la cununile de lauri pe care le recomanda pentru poeții alungați apoi din cetate. // Al doilea gând a fost pentru țara mea. […] Latinitatea noastră, rămasă în exil la celălalt capăt al continentului, ne-a singularizat și ne-a dat, o dată cu conștiința că suntem altfel decât cei din jur, sentimentul singurătății în istorie. Un sentiment care nu mi-a permis niciodată să mă desprind, să mă înstrăinez, dar care a germinat, ca pe o soluție de supraviețuire, poezia.” (s. n.) Poezia e gândită în cheie filosofică, existențială, legată de conștiința neamului. Discursul – abia semnalat de noi – e de citit și de recitit, dovadă a reflecției profunde a unui poet privind existența în deplină actualitate, într-o actualitate dureroasă. Un discurs elocvent despre cum un poet înțelege să se rostească. Ana Blandiana este o personalitatea complexă, manifestată pregnant în plan literar și civic, deloc retrasă într-un turn de fildeș al creației. „La sfârșitul imperiului roman, care părea să fie chiar sfârșitul lumii (mai spune poeta, n. n.), creștinismul a adus vestea cea bună, evanghelia iubirii aproapelui care, în pofida întregii istorii, a reușit să ne țină în echilibru mai bine de doua mii de ani, până când, în secolul 20, ura (de clasă sau de rasă, între femei si bărbați, între copii si părinți ) a preluat controlul. Poezia modernă este expresia sfâșietoare a acestui dezechilibru existențial.” O poezie care, alături de credința creștină, poate duce la întremare spirituală, în încercarea de a opri – sau măcar a încetini – „rostogolirea noastră spre neant”. Împreunând, în discursul său, misterul poeziei cu cel al regalității, Ana Blandiana conchide: „În această seară cu ecou privilegiat sunt fericită că pot să-mi exprim recunoștința nu numai pentru premiul care mă emoționează și mă tulbură, ci si pentru prilejul pe care mi-l dă de a spune si a face auzite aceste cuvinte.” Lectura poeziei este un privilegiu, pentru cei inițiați în „citirea” acesteia, pentru cei care mijlocesc o asemenea citire. Dar care și câți (mai) sunt aceștia, care să-și facă o chemare și o datorie din a promova poezia. E pur si muove! Cititori de poezie mai există. Și poeți. Și oameni/ instituții care aduc vocea poetului în cetate. Întâlnirea cu asemenea „entități” ne bucură de asemenea.