SINDICATELE ÎNCOTRO?

După cutremurul politic din dec.89 când pentru puţin timp, din fericire, sindicatele, împinse de Petre Roman, au pus mâna pe putere făcând(dez)ordine în politica de cadre din unităţile economice şi din instituţii, punând portarii în funcţii de directori şi invers, azi s-au mai potolit, din cauză de pierdere a obiectului muncii.Adevărul e că nici liderii şi nici sindicaliştii, atâţia câţi au mai rămas, nu ştiu nici azi, după 20 de ani de “luptă sindicală ” dacă ţara aceasta este una capitalistă sau un hibrid, un amestec ciudat de capitalism cu un “socialism cu faţă umană”, precum China .

De fapt, de-a lungul istoriei moderne, capitaliştii s-au ivit înaintea capitalismului.Adevăratele vlăstare ale economiei industriale au fost muncitorii, aceşti „copii preferaţi” ai economiei moderne şi principalii beneficiari ai avantajelor ei.Veniturile, statutul social şi puterea politică, pe care le-au dobândit fără să aiba o calificare şi o pregătire intelectuală superioară inaintaşilor lor şi muncind mult mai puţin şi în condiţii mult mai bune decât aceştia, le-au permis şă acceadă în lumea “clasei de mijloc”.

Sindicatul s-a dezvoltat odată cu muncitorul industrial, practic fiind instituţia specifică a acestuia din urmă, intrând în declin odată cu clasa celui care i-a permis avântul.Cât va mai supravieţui în noile condiţii istorice?În prezent sindicatul, privit ca fiind “instituţia cea mai reuşită a lumii moderne”este dezorganizat, pe cale să se destrame, aparent fără vreo şansă de a-şi reveni.Îşi pierde în mare viteză din membri, iar puterea şi mai repede, cauzele fiind multiple, dar cerd este faptul că în prezent sindicatele oferă tot mai puţine avantaje.Practic, şi la noi, ca şi în alte ţări mult mai avansate, toate obiectivele lor au fost comfirmate prin legi:reducerea numărului de ore de muncă, plata orelor suplimentare, a concediilor de odihnă, asigurarea pensiei şi alte măsuri de protecţie socială. Astfel, se poate spune că nu prea mai au ce să ceară.Un alt motiv il constituie degradarea constantă a liderilor sindicali care au căzut în rutină, mulţi dintre ei sărind în barca puterii.La feli, sindicatele au scăzut mult în ochi populaţiei.În loc să fie acele”protectoare ale celor slabi”în faţa “puterii manageriale”şi a aroganţei conducerii”chiar ele sunt tot mai percepute ca “arogante” si “făcând abuz de putere”.Singurul factor care a fost intr-adevar decisiv pentru declinul instituţiei sindicale este cel al schimbării centrului de greutate al populaţiei active de la muncitorii puţin calificaţi la angajaţii cu studii.

Astăzi asistam la o miscare sindicala ceva mai vie, cu o intensificare spre primăvară, cele mai vocale dintre sindicate fiind cele ale bugetarilor, categoria cea mai afectată de criza economică şi de efectele apropiate ale aplicări Legii unitare de salarizare născută moartă ca şi cea a pensiilor.Sindicatele muncitoreşti sunt mai puţin vocale, liderii acestora fiind în derivă, nereuşind să producă o schimbare care să ducă chiar la reconceperea funcţiei lor, prin care să devină ca niste organe ale societăţii, ale înteprinderilor care oferă locuri de muncă, a căror preocupare să fie potenţialul şi realizările resurselor umane şi optimizarea acestora.Nu se poate gândi o relaţie doar de pe poziţii adverse, ci una de participare, alături de echipa de manageri la realizarea productivităţii, la obţinerea calităţii, la menţinerea competivităţii, care duc la asigurarea şi menţinerea locurilor de muncă şi a veniturilor salariaţilor pe aceste criterii obligatorii de eficienţă.

Apropo de productivitatea muncii, în America sociologii au ca preocupare şi stimularea unor factori de creştere a acestui indicator de eficienţă economică, în special în industrie, unde aceştia descoperă situaţii interesante în comportamentul muncitorilor.Astfel la o mină de cărbuni din Alaska un asemenea sociolog a descoperit că un miner identifica mina în care lucra cu mama sa iar pe patron cu tatăl său, motiv pentru care acesta mânuia scula de spart căramide cu milă, fiind în schimb agresiv faţă de patron în revendicarea drepturilor sale, sociologul sperând că prin schimbarea rolurilor, adică dacă minerul va privi pe patron ca pe o mamă iar mina ca pe un tată, acesta va sparge cărbunele cu mai multă sârguinţă, ba chiar cu un fel de îndârjire, transformându-se într-un salariat conştiincios şi eficient.

Revenind la subiectul nostru, se poate aprecia că supravieţuirea sindicatelor, reconcepute, indiferent dacă reprezintă muncitori, funcţionari sau intelectuali, este legată organic astăzi de acceptarea considerentelor trecerii la o economie globală, cu toate neajunsurile ei, şi la societatea bazată pe cunoaştere, singura şansă pe care o mai au.Vor accepta această realitate sau vor dispărea.