ŞTEFAN CICIO-POP, UN TITAN ÎN LUPTELE NAŢIONAL-POLITICE ALE ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA (1865+1934)

În 2008, la Editura Gutenberg Univers, din Arad, a apărut lucrarea ,,Dr. Ştefan Cicio-Pop.Un titan în luptele naţional politice ale românilor din Transilvania şi părţile româneşti din Ungaria 1865-1934”, autor Laurenţiu Oanea, format B.5, 225 pagini, însoţită de un album cu 10 pagini, acelaşi format, nenumerotate (24 ilustraţii).

Laurenţiu Oanea s-a născut în anul 1888, în localitatea Sângeorz-Băi din ţinutul năsăudean. Între anii 1899-1907 a urmat studiile la Liceul grăniceresc ,,George Coşbuc” din Năsăud, ale cărui porţi s-au deschis în 4 octombrie 1863, după care între 1907-1911 s-a înscris şi urmat pregătirea la Universităţile din Cluj, Budapesta, Graz şi Viena. După finalizarea studiilor, a practicat avocatura în Târgu Mureş, iar din 1919 a cerut să intre în Baroul de Avocatură al judeţului Ilfov. A locuit în Bucureşti până în 1970, când a trecut la cele veşnice, în vârstă de 82 de ani.

Dr. Laurenţiu Oanea ,,a fost notar (secretar) al Adunării Naţionale de Unire de la Alba Iulia”,după cum consemnează el pe una din coalele manuscrisului acestui volum. După Marea Unire, Laurenţiu Oanea a fost deputat de Năsăud între 1919-1920, 1926-1927 şi senator în anul 1931. Ca unul care a cunoscut foarte multe detalii despre activitatea şi rolul major, jucat de Dr. Ştefan Cicio-Pop în 1918-1920, cu care a lucrat nemijlocit la Resortul Armată, Siguranţă, Justiţie al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, apoi ca ministru de stat fără portofoliu în guvernul de la Bucureşti, după 1960, Laurenţiu Oanea s-a gândit că este bine să adune şi să scrie o carte despre marele luptător, născut la Şigău, în apropiere de Bobâlna Dejului, deşi era convins că el nu o va vedea tipărită, afirmând că ,,am presimţirea sigură că, după trecerea unei perioade de timp, fie copiii sau nepoţii mei, fie instituţiile de cultură, unde voi depune câte un exemplar al lucrării...”, totuşi cineva o va tipări. Un exemplar l-a depus la Arad. De ce la Arad? Pentru că aici s-au pus bazele înfiinţării organismului suprem de pregătire şi conducere a Marii Uniri a Banatului, Crişanei, Maramureşului, Transilvaniei şi părţilor ungurene cu Ţara Mamă, respectiv Consiliului Naţional Român Central (C.N.R.C.). Aici, la Arad, avea şi ceva urmaşi şi rude apropiate, mulţi prieteni. A mai depus-o şi la alte instituţii arhivistice. Un exemplar din manuscris a ajuns în 1972 la Complexul Muzeal Arad (fostul Muzeu Judeţean Arad), unul la profesorul univ. Dr. Vasile Popeangă ş.a.m.d. Lucrarea lui Laurenţiu Oanea este de un realism şi o veridicitate zguduitoare privind luptele politice, duse de deputaţii români în strâmbul şi nedreptul Parlament de la Budapesta între 1867-1918, în care românii nu au beneficiat de niciun post de ministru, secretar de stat sau vicepremier, chiar dacă ei reprezentau două treimi din populaţia Ardealului. Din cele peste 3 milioane de români nu aveau drept de vot în Ardeal decât vreo 10.000. Motivele: aoendările şi rearondările circumscripţiilor electorale s-au făcut în vreo patru rânduri pentru ca să intre cât mai puţini deputaţi români ardeleni în parlamentul budapestan, pe când deputaţii unguri erau de 3-4 ori mai mulţi. Asta da democraţie! Votul era stabilit pe baza censului (averii). În Transilvania, censul stabilit era dublu faţă de Ungaria, 4, respectiv 8 florini. Femeile nu aveau drept de vot. Bărbaţii aveau drept de vot de la vârsta de 24 de ani împliniţi, cu condiţia ca să aibă şi studii – pregătire intelectuală. Faptele pe teren erau deprimante, ,,în Transilvania sunt multe comune cu poporaţiune de 2000 şi 3000 de locuitori (majoritatea români s.n.), în care, din cauza censului prea urcat, nu se află niciun alegător, deoarece moşiile urbariale, care au devenit proprietatea foştilor iobagi cu puţină excepţiune, plătesc dare direct între 4 şi 7 florini v.a. şi numai prea puţine 8 florini ori mai mult” – aşa cum se consemnează negru pe alb în Memorandumul românilor din Transilvania şi Ungaria către împăratul Francisc Iosif I, întocmit la 26 martie 1892, la Sibiu. Nu vom intra în detalii, dar datorită acestor criterii aberante, impuse de Budapesta, românii nu şi-au putut trimite în parlament decât câte 6-8 deputaţi între unele perioade 12-16 deputaţi, respectiv 24 deputaţi între 1869-1872 şi 27 deputaţi pentru ciclul parlamentar 1872-1875, extrem de puţin, pe când ungurii din Transilvania erau reprezentaţi de circa 70-80 de deputaţi şi chiar mai mult, profitând de censul ridicat şi de studii, deşi populaţia ungurească şi secuiască cumulate la un loc era de 3,5 ori mai mică.

Acest volum de aur este prefaţat cu un ,,Cuvânt înainte”, semnat de prof. univ. dr. Ioan Munteanu, un ,,Studiu introductiv”, urmat de câteva ,,Repere biografice – Laurenţiu Oanea (1888-1970)”, Anexa nr.1: ,,Aradul, centrul acţiunilor naţional revoluţionare din lunile octombrie şi noiembrie 1918 ” – dactilografiat (xeroxat în volum, semnat de Laurenţiu Oanea, Prefaţa acestuia din 1964 (Bucureşti). În continuare sunt redate cele 5 capitole ale lucrării: capitolul 2 : ,,Epoca memorandistă şi a pactului naţionalităţilor 1893-1905”, capitolul 3: ,,Perioada luptelor parlamentare 1905-1918”; capitolul 4: ,,Anul 1918 al împlinirii visului secular de unire a tuturor românilor”; capitolul 5: ,,Pentru consolidarea patriei. Pentru armonie între fraţi”, completate cu un glosar, 5 anexe şi un album.

Dr. Ştefan Cicio-Pop, ,,Leul de la Bobâlna – Dej” alături de Dr. Vasile Lucaciu, ,,Leul de la Şişeşti” (Maramureş), alături de alţi deputaţi români au trebuit să ducă lupte politice ferme, uneori vehemente în parlamentul budapestan pentru apărarea românilor în faţa aberantului plan de ungurizare a lor, conceput de Telkes Simon (preşedintele Societăţii Centrale de maghiarizare a numelui) în lucrarea ,,Hogy magyarositksut a rezeteknekevet” (Cum să maghiarizăm numele de familie), Budapesta 1898, Antal Huszar în tratatul strict-secret ,,A Magyarorszagi Romanok” (Românii din Regatul ungar), Budapesta, 1907, 953 pagini plus XXIX planşe, tipărit în doar 25 de exemplare, ministrul Trefort (1883), ministrul Albert Apponyi prin legile din 1907 şi alţi ,,corifei”, care au dorit să-i facă ,,unguri” pe slovaci, sârbi, croaţi, ruteni, români, evrei şi alte naţionalităţi, pentru a consolida caracterul de ,,stat unitar” al Ungariei, în condiţiile în care ungurii reprezentau doar 40% din populaţie (nici măcar 50+1%!!!), iar populaţia nemaghiară era de 60% (sârbi, croaţi, ruteni, români, evrei şi alte naţionalităţi).

În volum sunt redate 5 dintre discursurile Dr. Ştefan Cicio-Pop (interpretările) din Parlamentul de la Budapesta, în care îi atacă pe contele Tisza Istvan, baronul Bánffy Dezsö, Sigismund Eitner, Ministru de Interne Ugron, Iuliu Horváth, Arpád Falussy ş.a. pentru nedreptăţile făcute poporului român şi celorlalte naţionalităţi prin ,,nefericitul pact dualist”, comportamentul incorect şi arogant al autorităţilor locale care au impus în administraţie limba maghiară, omagiul său pentru ASTRA cu merite de excepţie pentru apărarea şi ,,însoţirea idealului unităţii culturale”, pe care o numeşte ,,tovarăşa sa de luptă pentru deşteptarea neamului românesc”, respectiv ,,un altar sfânt de cultură”.

Într-un alt discurs susţine aprecierile sale asupra corectitudinii lui Oszskar Jaszi în cartea ,,A nemzeti állam Kialakulása ée nemzeti kérdés”, în care se arată că: ,,În Ungaria trăiesc următoarele naţionalităţi istorice şi cetăţenite: maghiari, români, sârbi, slovaci, croaţi, ruteni şi germani.Toate aceste rase de popoare sunt egale în faţa legii”, după care arată nelegiuirile făcute de contele Tisza , contele Albert Apponyi prin legile supuse spre votare parlamentului, legea grădiniţelor, legile lui Trefort (1883) pe care le consideră ,,legi nesincere”, iar ,,Ardealul e un centru incendiar, unde trăiesc trădători iredentişti” – apreciere ce aparţinea contelui Ştefan Bethlen pe care Ştefan Cicio-Pop o respinge. Ia atitudine împotriva colonizărilor de unguri în Ardeal cu prilejul sărbătoririi MILENIULUI (1896), adică 1000 de ani de la sosirea ungurilor în Panonia, pământ care era locuit atunci de români, slavi şi germani. Ştefan Cicio-Pop a luat o atitudine fermă împotriva tezei false privind ,,supremaţia naturală şi superioritatea naţiunei maghiare”, pe care o consideră artificială şi neadevărată. A condamnat privilegiile pe care le aveau alegătorii din Ungaria în raport cu cei din Transilvania, ce erau cu mult avantajaţi printr-un cens mai mic, 4 florini, în loc de 8. Sunt redate multe nume de deputaţi unguri (conţi şi grofi) care promovau făţiş o politică de distrugere a românilor ca naţiune.

Citirea acestei cărţi scrise cu cuvinte simple te pune pe gânduri. Iată de ce retipărirea ei este o mare împlinire fie măcar şi la 90 de ani de la Marea Unire din 1918. Sângeorzanul Laurenţiu Oanea intră în istorie pentru acest volum, un tezaur sincer şi adevărat.

Dr. VASILE ŞT. TUTULA