O CARTE DESPRE PRIMUL PATRIARH AL ROMÂNIEI, Dr. Miron Cristea

O nouă ediţie, a II-a a lucrării ,,Patriarhul României, Dr. Miron Cristea Înalt Regent” a văzut lumina tiparului la Editura Napoca Star, format A.5, 544 pagini, autor Ion Rusu Abrudeanu, născut la 2/24 decembrie 1870 în comuna Abrud-Sat (azi cartier al oraşului Abrud), judeţul Alba, trecut la cele veşnice la 31 august 1934, fiind înmormântat în Bucureşti, la Cimitirul Bellu.

Iniţiativa retipăririi acestui amplu volum, aflat din prima ediţie ca o pasăre tot mai rară, dar de o valoare istorică şi religioasă inestimabilă, aparţine inginerului Ioan Felea, născut la Abrud-Sat.

Această a doua ediţie, adnotată ediţie nouă -2009, este prefaţată de dr. prof. univ. dr. Ion Chirilă, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca şi prof. univ. dr. Mircea Popa de la Universitatea ,,1 Decembrie Alba Iulia.” Lucrarea este o retipărire integrală a primei ediţii, apărute în 1929, Bucureşti, Cartea Românească.

Cât priveşte autorul, Ion Rusu Abrudeanu, el este un brav român, un moţ, un mare apărător şi luptător al Neamului Românesc pentru izbăvirea sa şi ieşirea românilor ardeleni de sub gheara tristului imperiu austro-ungar, care i-a batjocorit pe români 51 de ani (1867-1918) prin acel regim de tip dualist (Viena în concubinaj cu Budapesta), un regim odios, de tristă amintire, care a urmărit ungurizarea forţată, în masă a românilor ardeleni, deznaţionalizarea lor ca naţiune în Transilvania, transformarea lor într-o ,,fabrică de unguri”, desfiinţarea limbii române şi trecerea Ardealului, alipirea lui la Ungaria, prin şantaj, forţă şi aroganţă, la aşa-zisul regat al Sfântului Ştefan, o himeră a iredentiştilor şi revizioniştilor unguri, în condiţiile în care şi atunci două treimi din populaţie o reprezentau românii.

Marii bărbaţi români de atunci (1867-1918): Avram Iancu, Axente Sever, Florian Micaş, George Bariţiu, Ion Raţiu, George Pop de Băseşti, Ştefan Cicio-Pop, Vasile Lucaciu, Vasile Suciu, Dimitrie Comşa, Teodor Mihali, Gherasim Domide, Rubin Patiţia, Daniil P.Barcianu, Valeriu Branişte, Alexandru Vaida-Voievod, Iuliu Maniu, Mihai Popovici, Tiberiu Brediceanu şi mulţi, mulţi alţii au reuşit să rupă lanţurile şi cătuşele robiei, puse de conţi şi grofi veniţi pe aici de pe alte tărâmuri, doar cu scop de îmbogăţire şi asuprire, de umilire în masă a românilor, dar şi a unei părţi dintre unguri, saşi şi secui, care până la 1849 apar în documente: ,,iobagiones”, jeleri sau zilieri, care trăiau în mizerie, sărăcie şi incultură.

Câteva cuvinte despre autor merită a fi ştiute. Ioan Rusu Abrudeanu, moţul de la Abrud, a refuzat după 1890 să se înroleze în armata austro-ungară, a fost împotriva autorităţilor vremii, care prin aniversarea Mileniului (1896) vroiau să-şi aroge drepturi istorice, necuvenite, de proclamare ca ,,stăpâni” peste Ardeal, deşi ei s-au înstăpânit prin cuceriri şi forţă, nerecunoscându-i pe români ca cei mai vechi locuitori ai Ardealului, cu cel mai mare rol în dezvoltarea economico-socială, ce plăteau cele mai multe şi mai mari dări, taxe şi impozite la fisc. După anul 1896, Ion Rusu Abrudeanu a trecut clandestin graniţa în România regelui Carol I, care despărţea fraţii de fraţi, impusă pe Carpaţi, devenind un jurnalist şi publicist foarte fervent la ,,Timpul”, apoi la ,,Conservatorul”, ,,Adevărul” şi ,,Dimineaţa”, în care a prezentat bucureştenilor şi românilor din Vechiul Regat situaţia dramatică a românilor din Ardeal şi lupta lor pentru unirea cu Ţara Mamă-România. A fost un mare prieten al familiei Brătienilor, fiind în relaţii deosebite de colaborare cu Ion I.C.Brătianu.

Între 1914-1916 a susţinut cu fermitate în presa din Bucureşti intrarea României în război de partea Antantei pentru eliberarea românilor ardeleni şi unirea lor cu Ţara Mamă, drept pentru care, în anul 1917, autorităţile germane de ocupaţie l-au declarat ,,persona non grata”, iar generalul Mackensen a cerut expulzarea lui din ţară. A scris lucrări de mare însemnătate istorică pentru istoria românilor: ,,Habsburgii, ungurii şi românii” (1915); ,,Pacostea rusească” (1920); ,,Românii şi războiul mondial” (1921); ,,Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit” (1928); ,,Primul Patriarh al Românilor – Dr. Miron Cristea” (1929); ,,Aurul românesc, istoria lui din vechime până azi” (1933); ,,Tragedia aurului” (1934)... tragedie care şi azi continuă la Roşia Montană.

După Marea Unire din 1918, Ion Rusu Abrudeanu se înscrie ca membru în Partidul Naţional Liberal. În 1920 este ales deputat, iar în 1931-1932 este senator de Alba. A locuit până la sfârşitul vieţii în Bucureşti, care l-a ocrotit şi gratulat, pe str. Salcâmului, nr.11.

A scris această carte documentară cu caracter istoric şi religios, dar şi elemente multe de istorie naţională, economico-socială şi politică, beneficiind de o colaborare fructuoasă cu Prea Fericitul Dr. Elie Miron Cristea, cu care a avut mai multe întâlniri, discuţii etc., pentru a se pune de comun acord.

Lucrarea, una extrem de vastă, foarte documentată este structurată pe cinci părţi: prima parte de la naşterea la 18 iulie 1868 a lui Miron Cristea, după mamă din Pinticul Tecii (jud.BN), până în anul 1909 (165 pagini); partea a doua, de la alegerea lui Miron Cristea ca episcop al eparhiei Caransebeşului (1910) până la consfiinţirea Marii Uniri şi alegerea ca Mitropolit – Primat-152 pagini. Partea a treia cuprinde activitatea Dr. Miron Cristea de la alegere ca Mitropolit – Primat (1 ianuarie 1920) până la înălţarea la treapta de Patriarh (1925), 109 pagini. Partea a patra de la înălţarea pe treapta de Patriarh şi relaţiile acestuia cu Ion I.C.Brătianu – 25 pagini. Partea a cincea cuprinde aspecte din activitatea Patriarhului Dr. Miron Cristea ca Înalt Regent, detalii despre Mănăstirea Sf. Ilie din Topliţa, măsurile întreprinse împreună cu Sfântul Sinod al B.O.R. pentru consolidarea şi înflorirea bisericii române ortodoxe şi creşterea prestigiului ei, activitatea de orator al Patriarhului şi un număr de 18 discursuri ca model de oratorie, extrem de interesante şi valoroase în conţinutul informativ, în total 61 de pagini.

La finele volumului sunt trecute lucrările, studiile Patriarhului Dr. Miron Cristea, publicate între 1895 şi 1933 (10 titluri şi tot atâtea volume), precum şi cele 9 decoraţii primite de Patriarh de la regele Ferdinand I al României, regele Alexandru I al Iugoslaviei, regele George al Greciei, patriarhul Damianos al Ierusalimului, din partea preşedintelui Republicii Polonia, preşedintele Republicii Cehoslovacia şi preşedintele Republicii Germania.

Lucrarea este de o valoare documentar-istorică excepţională. Voi puncta doar câteva spre exemplificare. Aflăm că Miron Cristea a frecventat timp de 4 ani Liceul grăniceresc din Năsăud, unde a fost un elev eminent, iar în clasa a VIII-a anul şcolar 1886/87) a fost ales preşedintele Societăţii literare ,,Virtus Romana Rediviva”, menifestând o mare dragoste şi pasiune pentru carte şi literatură. Miron Cristea a debutat în 1887 cu schiţa ,,Prosit!” la revista Familia de sub redacţia lui Iosif Vulcan. În această schiţă ,,Prosit!” autorul se ocupă de strănutatul la diferite popoare şi explică de ce românul când strănută cineva îi zice: ,,Sănătate!”, ,,Noroc!”, ,,Să creşti mare!” sau ,,Prosit!”

Teza de doctorat şi-a susţinut-o la Budapesta, la 18 mai 1895. Aici, a urmat studii aprofundate în literatura germană, maghiară şi română, apoi în psihologie şi pedagogie, precum şi în ştiinţele naturale. Şi-a ales ca subiect la teza de doctorat: ,,Eminescu életé és müvei” (Viaţa şi scrierile lui Eminescu, 1895) pe care în acelaşi an o va traduce din maghiară în română şi o va tipări la Tipografia Todoran, în Gherla. Miron Cristea este primul român care şi-a ales ca teză de doctorat viaţa şi opera lui Mihai Eminescu, reliefând naţionalismul sănătos şi echilibrat a marelui poet naţional pentru coeziunea şi trăinicia naţiunii române. Sunt prezentate multe detalii privind activitatea naţională, lupta dusă de Miron Cristea împotriva unor unguri şovini, demascarea episcopului român ortodox, renegatul Vasile Mangra de la Oradea, sprijinirea luptelor naţionale duse de memorandişti, activitatea sa la ,,Telegraful român” de la Sibiu, susţinerea activităţii ASTREI, lupta desfăşurată împotriva procesului de maghiarizare forţată a românilor, de desfiinţare a şcolilor confesionale româneşti de către contele Apponyi Albert începând îndeosebi cu 1907 ş.a.

Volumul cuprinde date de mare însemnătate istorică privind actul Marii Uniri, activitatea şi drumul celor 4 delegaţii ardelene pentru pregătirea Marii Uniri şi intervenţiile acestora la Guvernul României, la regele Ferdinand I, celelalte personalităţi române, la Iaşi şi Bucureşti.

Parcurgerea volumului ne oferă date inedite privind Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, conferirea statutului de patriarhie, activitatea unor mitropoliţi şi episcopi, a Primului Patriarh pentru dezvoltarea şi consolidarea instituţiilor bisericeşti, a parohiilor şi protopopiatelor rurale, învăţământului teologic şi rolul social al biesericii în sprijinirea şi protecţia familiilor sărace ş.a.

Lucrarea este un îndemn la reflecţie, Patriarhul Dr. Miron Cristea fiind unul dintre cei care la mai multe slujbe şi liturghii afirma: ,,Nu vă vindeţi pământul străinilor că va veni o vreme în care ţara va fi a celui care deţine ca proprietar pământul”. De reţinut! Cartea este de la un capăt la altul un îndemn de cugetare naţională şi de dezvoltare a conştiinţei de neam şi a dragostei faţă de România.