Centenar Patriarhia Română (1925-2025). Bustul primului Patriarh Elie Miron Cristea, la Năsăud

Ilie Miron Cristea provenea din țăranii români ai Topliței, „un popor frumos și zdravăn” cum spunea Mihai Eminescu în 1866, când participa la adunarea ASTREI de la Alba Iulia. S-a născut la 18 iulie 1868, în Toplița română, pe Mureșul Superior, în familia țăranilor Cristea, originari din zona Reghinului. Străbunicul său, Vasile Cristea și-a întemeiat în Toplița Română o gospodărie trainică. Urmașul lui Vasile Cristea, era George Cristea, căsătorit cu Domnița Coman din Galații Bistriței, județul BN. George Cristea a avut 8 copii (5 fete și 3 băieți), cel mare, Ilie s-a călugărit cu numele Miron și a ajuns prin vrednicie, întâiul Patriarh al Țării. Părinții lui Elie Miron Cristea își petrec eternitatea în cripta Mănăstirii „Sf. Prooroc Ilie” din Toplița.

După botez, copilul a crescut viguros și sănătos, călit în iernile geroase ale munților. La 6 ani (1874) era înscris la școala confesională română din Toplița, unde dovedește dragoste de învățătură și o puternică inteligență nativă. De aceea părinții i-au căutat o școală serioasă și cu dascăli renumiți. Avea 9 ani când tatăl, George Cristea îl urcă-n căruță și pornesc spre Bistrița, zona de unde era mamă-sa. Familia credea că „dacă cu limba ungurească nu poți ieși din Ungaria, cu nemțeasca te poți duce în lumea întreagă”. Așa se face că-n clasa a III-a este înscris la Gimnaziul evanghelic luteran din Bistrița și obligat să învețe o limbă pe care n-o mai auzise. Apoi își roagă tatăl să-l mute la Liceul românesc din Năsăud, unde elevii trăiau țărănește iar profesorii erau eminenți. Aici învăța latina 5 ore săptămânal, greaca trei ore, limba română o învăța după poetica metrică a lui Timotei Cipariu. Era activ și în Societatea de lectură „Virtus Romana Rediviva” (VRR), condusă de prof. C-tin Moisil, cel care în 1881 devenea președintele Despărțământului ASTRA Năsăud. Prin 1876 societatea VRR era marcată de viitorul poet George Coșbuc, ca în anii 1886-1887, să fie condusă de elevul Miron Cristea. La Casina Română din Năsăud urmărea piese de teatru din repertoriul lui Vasile Alecsandri (Soldații români, Prostul la însurătoare, Bărbatul gelos), Mihail Pascali (Iancu Jianu), E. Carada (Carte n-a învățat și umblă la însurat). La Gimnaziul năsăudean studia intens literatura română, istoria națională și folclorul. Patriotismul era la loc de cinste, fiecare casă năsăudeană păstra tricolorul românesc iar la serbări se cânta Deșteaptă-te, române, Pe-al nostru steag e scris unire.. În anii petrecuți la Năsăud (1883-1887) s-a numărat mereu printre premianți, obținând în clasa a VII-a premiul I, și 4 taleri de argint, în clasa a VIII-a – premiul I cu 6 florini. La bacalaureat s-a detașat de toți ceilalți candidați, obținând calificativul „maturo-eximio modo”. A debutat în revista școlii „Musa Someșană” cu lucrarea Virtutea (1886) iar în 1887, publică în revista „Familia”, nr 33, schița „Prosit” (Sănătate, Noroc, când cineva strănută!). Tot aici la Năsăud văzuseră cu ochii lui de gimnazist cum s-a terminat edificarea Bisericii din centrul orașului (1882-1884) și apucaseră să vadă și începutul noii construcții a Gimnaziului Grăniceresc (1887 și finalizată în 1888), admirând încă de pe atunci vrednicia grănicerească a Țării Năsăudului.

Tot la Năsăud, Elie Miron Cristea și-a demonstrat pasiunea sa pentru folclorul românesc din Transilvania. Era în aprilie 1887, pe când era președinte la Societatea VRR din Gimnaziu și, în sala festivă a hotelului Rahova, susținea conferința: Nașterea și dezvoltarea jocurilor, în genere, precum și lățirea jocurilor naționale românești (Era cea dintâi apariție în public a lui Miron Cristea). În ultima clasă fiind (a VIII-a) la Năsăud, scrie un studiu întitulat Maria Tereza, ca regină a Ungariei (1740-1780). Finalizându-și studiile liceale la Năsăud, se înscrie în 1887 la Seminarul Teologic mitropolitan de la Sibiu unde devine președintele Societății de lectură „Andrei Șaguna”, căruia îi omagia personalitatea, spunând: „Să rugăm, deci, spiritul lui (Andrei Șaguna – n.n.) că precum în momentul de față ne-a adunat și unit pentru serbarea amintirii sale, tot așa să ne întrunească în toate întreprinderile noastre și să ne umple de iubire spre mai ușoara lor împlinire, căci scris este <când veți sta toți pentru unul și unul pentru toți, atunci și porțile infernului se vor sfărâma înaintea voastră> și atunci vom putea exclama cu poetul: „Viitor de aur țara noastră are/ Și prevăd prin secoli a ei înălțare” („Telegraful român”, nr 136-139/1889). Miron Cristea era încântat de opera lui Andrei Șaguna, căci acesta a creat ASTRA, ca o Asociațiune în care toți românii se puteau uni, indiferent de religie, stare socială sau profesională, pentru a-și împlini visul lor milenar - Unirea, finalizată democratic în anul 1918. Tânărul Cristea își manifesta respectul pentru Andrei Șaguna în articole scrise în Telegraful român, Tribuna, Țara noastră, Foaia Poporului, prețuindu-l pentru faptele sale, căci Andrei Șaguna a fost președinte la Adunarea de la Blaj/1848, a întemeiat ASTRA/1861, a fost mitropolit al românilor ortodocși din Ungaria și Transilvania/1864, a fost membru de onoare al Academiei  Române/1867 etc, etc.

În 1890 absolvă Institutul Teologic și obține un post de învățător la Orăștie, dar și de director al școlii în care lucra, revigorând întreaga activitate spirituală a comunității. În vara lui 1891, la Toplița, lucra la coasă și strânsul fânului.. Îl intriga regimul dualist austro-ungar (1867-1918) cu cele două legi: Legea pentru unirea Transilvaniei cu Ungaria și Legea pentru naționalități, în care se promova absurdul: „..în Ungaria există numai o națiune ungară unitară și indivizibilă”!. Românii majoritari au protestat prin Pronunciamentul din 3/15 mai 1868, prin Memorandumul din 1892-1894, dar fără să fie înțeleși.. De aceea Elie Miron Cristea se va alătura aripii tinere a PNR, alături de Iuliu Maniu, Oct. Goga, Oct. Tăslăoanu, Al. Vaida Voevod, Al. Mocioni, I.I. Russu Șirianu…/ membrii și în conducerea ASTREI…

Miron Cristea își continuă studiile la Budapesta încă 4 ani (1891-1894), timp în care publică articole prin care-i apără pe români și limba lor. Va activa în societatea „Petru Maior”, iar ca secretar își manifesta dezamăgirea în raportul din 1891/1892 că, din 80 de studenți români, doar 39 erau membri ai Societății!!! La Budapesta și-a luat doctoratul cu tema Viața și opera lui Mihai Eminescu, s-a format și ca un bun patriot român (nu ura pe nimeni, dar promova drepturile românilor). Nu concepea ca românii mult mai numeroși să fie înghițiți de rasa maghiară, mult mai mică. Era unul dintre membrii marcanți ai Asociațiunii ASTRA, ai României June (Viena, 1864), era președintele Comitetului Studențesc de susținere a memorandiștilor, unde Iuliu Maniu era vicepreședinte…

La 1 iulie 1895 primește postul de secretar arhidiecezan al Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului, la Sibiu, post în care rămâne 7 ani, până în iunie 1902, când este tuns călugăr, cu numele de Miron (recunoștință pentru mitropolitul Miron Românul, binefăcătorul său). Înainte de 1902 îi fuseseră refuzată căsătoria cu o fată din Câmpeni-Bihor, determinându-l să abandoneze plăcerile vieții pentru totdeauna. În 1903 este hirotonit ieromonah iar în 1908 – protosinghel. Încă din 1897 era președinte al Reuniunii române de muzică, apoi, director al Despărțământului ASTRA din Sibiu, protestând în Telegraful Român împotriva maghiarizării românilor. Încuraja învățătorii satelor în opera lor de emancipare, căci Școala face omul om Și altoiul pomul pom. Din 1898 devine director al ziarului „Telegraful Român”, organ de presă al Mitropoliei Ortodoxe  a Ardealului, înființat în 1853 de Andrei Șaguna și Aaron Florian, a susținut parastasul la un sfert de veac de la moartea lui Șaguna, parastas transformat într-o manifestare grandioasă, patriotică a românilor ardeleni..;

Miron Cristea era mândru că Andrei Șaguna a creat ASTRA, pentru ca toți românii, de religii diferite, de profesii diferite, de la săraci la bogați, de la tineri la bătrâni, atât bărbați cât și femei să aibă un panteon al solidarității, prin care, acționând împreună, uniți, puteau avea reușite în emanciparea lor economică, socială, culturală... De aceea Elie Miron Cristea vedea în ASTRA cea mai importantă organizație culturală a românilor ardeleni, care cultiva sentimente patriotice. ASTRA era pentru Miron Cristea un reazem al naționalității lor… Era prezent la toate întrunirile luminate ale astriștilor români. Era membru al ASTREI din 1896, iar activitatea sa în ASTRA n-a încetat niciodată. Dorea ca preoții și dascălii să fie primii răspânditori ai culturii române. „Să dăm de la noi ceea ce este bun și să preluăm de la popor ceea ce este vrednic de păstrat pentru viitor”. Susținea Școala de Fete a ASTREI, de la Sibiu, susținea idea unui teatru românesc. A fost secretar al Secțiunii de Istorie a ASTREI, lansând un Apel (1904), atât din partea ASTREI cât și al Mitropoliei pentru învățători și preoți de a colecta tezaurul românesc (unelte, vase, podoabe etc); de a conserva Casa lui Avram Iancu; de a pregăti Expoziția Muzeului ASTRA din 1905; Participa din partea ASTREI la Expoziția națională din 1906 la București, unde a primit Ordinul „Coroana României”;  a fost ales director al Despărțământului ASTRA Sibiu (1905), dar și al Reuniunii române de muzică; La Despărțământul ASTRA Sibiu avea 159 de membri cu care ținea prelegeri, înființa biblioteci ASTRA, unde a predat 58 de cărți din colecția personală; În 1907 avea 237 de membri în 40 de comune..; În prelegerile ASTREI îi convingea pe tineri de importanța școlii, a meseriilor, susținându-i cu burse și ajutoare pe tinerii săraci iar după absolvire le căuta posturi sau locuri de muncă; A fost prezent în Blajul gr-catolic, la jubileul de 50 de ani ai ASTREI (1911), unde cerea învățătorilor și preoților să susțină ASTRA: „Despărțământul care funcționează să fie sprijinit de toți; unde-i amorțit în indiferentism să fie înviat și pus în activitate; unde nu-i nimic să se inițieze lucrările pentru o organizare și muncă nouă.”

În 1909 este ales episcop la Caransebeș, fiind preocupat de așezămintele bisericești și culturale, de mănăstiri, fundații culturale, de pacea și disciplina preoților, de iubirea de neam și de biserică, de legea și limba românească…

În 1914 începea războiul și lumea transilvană asista neputincioasă la trimiterea dascălilor și a preoțílor ardeleni pe front sau la aruncarea lor în pușcării ca „trădători de patrie”, „spioni în slujba României”, alți 200 preoți erau deportați, mulți refugiați în România, alții uciși de unguri și secui… În 1916 România evita să intre în război, avea rezerve față de viitorul războiului, își urmărea interesele, căuta avantaje și dezavantaje între Tripla Alianță și Tripla Înțelegere... De aceea, românii ardeleni care n-aveau încredere în Ferdinand-ul României, puteau avea încredere, în monarhul Vienei, cu care erau mai obișnuiți… Dar, prin pastorale Miron Cristea îi îndemna pe români la rezistență, la răbdare și speranță, mai ales că în anul 1918, Al. Vaida Voevod prezenta în Parlamentul de la Budapesta Declarația de independență a românilor sau Consiliul Național Român Central de la Arad transmitea manifeste pentru crearea consiliilor și gărzilor locale române în toată Transilvania în vederea preluării puterii de la administrația maghiară. Miron Cristea promova și principiile președintelui american Woodrow Wilson privind dreptul popoarelor la autodeterminare…

Rugăciunea înălțată către Dumnezeu în ziua de 1 dec 1918 a stors lacrimi de bucurie din ochii celor de față: „Doamne, Dumnezeul nostru, Lungă a fost robia noastră, a românilor din Ungaria și Transilvania… Tu ai văzut strâmtoarea părinților noștri și ai auzit strigarea lor... Tu ai împlinit și cu noi ceea ce ai făgăduit de demult: sfărâma-voi jugul de pe tine și voi rupe legăturile Tale, lărgi-voi hotarele Tale, aduna – vă - voi dintre popoare și vă voi strânge din țările unde sunteți împrăștiați…”, rugăciune după care s-a cântat „Deșteaptă-te, române”, apoi lucrările au continuat, cu succes, finalizându-se în rezoluția Marii Uniri cu Țara Mamă… Printre puținii vorbitori se va afla și Miron Cristea care-și începea cuvântul cu Mărită nație românească…, referindu-se la daci, la romani, la Dacia Felix (Dacia fericirii), la migrația popoarelor și divizarea și robia sub care au ajuns românii, unii sub ruși, alții sub unguri, austrieci, turci, supuși deznaționalizării… Doar familia și biserica le-au mai putut salva legea, limba, datinile…, numeroase fiind și jertfele lor pentru dreptate și libertate. Îmbrățișându-se cu Iuliu Hossu exclama: „… Fericiți voi care ați pecetluit  pe veci Unirea cu Țara Mamă… Pe cum ne vedeți aici îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci, toți frații români!” (Urale, ovații, lacrimi..). Miron Cristea, Vasile Goldiș, Iuliu Hossu, Al Vaida Voevod, Caius Brediceanu duceau la București rezoluția Unirii, fiind primiți călduros de prim ministrul I.I.C. Brăteanu, de regele Ferdinand, de  membrii Academiei, ai Ligii Culturale…

În dec. 1919 este ales, în sala Ateneului din București, mitropolit primat al României iar la 1 ianuarie 1920, la palatal regal a avut loc investitura în noua funcție de mitropolit, prilej de a-și enunța dorințele privind viitorul Bisericii Ortodoxe Române, ca ea: să-și câștige strălucirea, să devină tot mai mângâietoare, să fie ajutor pentru săraci și bolnavi, să promoveze ordinea, dreptatea, iubirea, iertarea, inclusiv pentru potrivnici, să fie izvor de virtuți și idealuri, pildă de jertfire pentru mai bine, apostol dezinteresat în activitățile publice, să fie o maică iubitoare a țării întregi.., iar regele Ferdinand îi dorea din tot sufletul o lungă și rodnică activitate arhiepăstorească... Își ocupa locul de drept și în Parlamentul țării…

Ca mitropolit-primat își începea din 1920, programul de reforme: revizuirea momentelor rituale, înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian, acțiuni comune pentru întărirea monahismului oriental, (scrisori către alte biserici, întruniri ecumenice..), raportul cu sectele religioase, recăsătorirea preoților văduvi… Pentru buna funcționare a Bisericii române prevedea: congrese, consfătuiri, sinoade, pastorale, sesiuni, cuvântări, dezbateri, o nouă lege și un nou statut în organizarea mitropoliilor (după modelul stabilit de Andrei Șaguna).

În ședința Camerei, când, la 17 aprilie 1925, s-a hotărât ridicarea Mitropoliei Ungro-Vlahiei la rangul de Patriarhie, iar EL era nominalizat ca Patriarh și spunea: „Cât mă privește pe mine personal, mulțumesc prea-milostivului Dumnezeu că din simplu fiu de țăran, pe care l-a botezat un simplu cioban (Ioan Herța din Săliștea Sibiului care i-a urat atunci: „să crească mare, să fie sănătos și să se facă popă”) ce-și pășuna uriașele sale turme pe munții Moldovei, nu tocmai departe de satul meu natal, Toplița Română, m-am ridicat la cea mai înaltă treaptă bisericească la care poate să ajungă un om pământean”. La 4 februarie 1925, mitropolitul primat Miron Cristea a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind felicitat de toate bisericile orientale și toate instituțiile statului român… Investirea a avut loc la 1 nov 1925 la București, în sala tronului la Palatul regal, printr-o sfântă liturghie și un ceremonial adecvat, iar regele Ferdinand I se adresa cu Înalt Prea Sfințite și Prea Fericite Părinte… A urmat deplasarea la Catedrala Patriarhiei pentru un Te-Deum și citirea Decretului regal de întronare. La Camera Deputaților, pe la ora 13 avea loc agapa festivă, cu demnitari și delegați străini, iar la ora 17 la Ateneu – un concert religios cu Societatea „Carmen”. Seara, la Palatal Regal – un dineu de gală. A doua zi – primiri de delegați ai instituțiilor de stat și o primire la sediul Societății femeilor ortodoxe. Din a treia zi – întâlniri cu membri Sf. Sinod și cu delegați externi. A patra zi era primit de Senat și Camera Deputaților. Era un entuziasm deosebit. Presa emitea cele mai calde articole, dar Nae Ionescu și Raoul Crăciun erau de altă părere: Biserica-i o unealtă electorală, un focar de dezbinări între frați… (Epoca, 1926).

Munca patriarhului se reflectă în cele 50 de dosare cu documente din Fondul „Miron Cristea”, aparținând Arhivelor Naționale, dar și din Arhivele de la Caransebeș, Sibiu, Cluj-Napoca, Tg Mureș.. A slujit regalitatea, fiind sfătuitor de taină pentru regale Ferdinand, pentru regina Maria, pentru Carol II; a compus textul imnului regal (muzica D.V. Cucu); a compus guvernul Dictaturii regale (1938-1940); a protejat învățământul teologic; etc.

Criza dinastică prin care Carol II renunța la tron (1927-1930), se rezolva legal, urmând pe tron fiul lui Carol II, minorul Mihai, cu o regență formată din Principele Nicolae, Miron Cristea, G. Buzdugan/ C-tin Sărățeanu. Criza economică era în toi.. Țărăniștii chemați la guvernare, prin Iuliu Maniu, urzesc aducerea lui Carol II în fruntea țării. Miron Cristea demisionează din Regență (7 iun 1930). În 8 iunie se forma un nou guvern țărănist, cu G. Mironescu prim ministru, care anula actele ce-l opreau pe Carol II să preia puterea… Din 10/11 febr 1938 până la 6 III 1939, Miron Cristea a fost șef al Guvernului sau priministrul Dictaturii regale. S-au impus noi prefecți, o nouă Constituție (27 II 1938).. Tabloul politic era jalnic: lupte între partide, dezordine peste tot, inflație de venetici, căpușări prin greci și evrei… Carol II desființează partidele, subordonează guvernul, face o nouă reformă administrativă, creează un partid unic - Frontul Renașterii Naționale, promovând răfuieli cu legionarii.. Speranța era în Patriarh, în inteligența lui care găsea soluții la orice situație dificilă (N Iorga). Patriarhul Miron a realizat pericolul pe care îl reprezenta Mişcarea Legionară pentru societatea românească şi pentru Biserica Ortodoxă. Violenţele la care au ajuns să recurgă legionarii au întristat pe patriarh și în pastorala din 1934, adresată clerului şi credincioşilor, după asasinarea primului-ministru I. G. Duca (29 dec. 1933), patriarhul Miron Cristea îi consideră pe asasini ca „exaltaţi, cu nervii zdruncinaţi..”, care propovăduiau crearea unei societăţi româneşti prin violenţă şi crimă. Luptele politice inutile şi creşterea ameninţării extremismului au dus la instaurarea dictaturii regale, iar regele Carol al II-lea a apelat la ajutorul Bisericii Ortodoxe, singura instituţie solidă într-o societate conflictuală. Numirea lui Miron Cristea în fruntea guvernului, în 10 febr. 1938, a fost primită bine de liderii politici interbelici. Gestul patriarhului era lăudat de Nicolae Iorga: „Am intrat acum sub blânda oblăduire a cârjei…”, şi mulţi sperau ca viaţa politică să cunoască o calmare. Patriarhul era respectat de toţi, iar la adoptarea noii Constituţii, cea a dictaturii regale, patriarhul Miron spunea: „Astăzi s-au mai distrus zarva, certurile, bătăile electorale şi chiar omorurile şi în locul lor se va întrona liniştea, munca, pacea şi unirea, pecetluite de frăţeştile îmbrăţişări ale poporului, ca în timpurile legendare”. Ajutat de ministrul de interne, Armand Călinescu, prim ministrul Miron Cristea a luat măsuri împotriva abuzurilor săvârşite de legionari şi a reuşit să impună un oarecare consens social. Dar scena politică românească este zguduită de eliminarea, din porunca regelui, a 13 legionari întemniţaţi, în frunte cu liderul lor Corneliu Zelea Codreanu în noaptea dintre 29 spre 30 nov. 1938), acțiune gândită să elimine violenţa din viața cotidiană a țării, dar fapta regelui a instaurat mai multă nesiguranţă şi a întunecat guvernarea preabunului patriarh Miron Cristea, îmbolnăvindu-l de-a dreptul…

Din martie 1939 starea lui de sănătate se agravează, îl lovește o răceală care-i afectează inima, fiindu-i recomandată de medici, o odihnă activă în Franța, la Cannes. Acolo a fost condus de ierarhi, de nepot, de membrii guvernului. S-a cazat într-o vilă, obosit de drumul lung. Tratamentul Dr-ului Charles Laubry din Paris nu i-a priit, tușea cu sânge, având o primă criză în 6 martie 1939; Era supravegheat tot timpul de medici, inclusiv de nepoata sa, Emilia Antal… Le mulțumea tuturor pentru efort, inclusiv regelui... După împărtășania cu sfintele taine, a intrat într-o somnolență prelungită, cu respirație scurtă, sacadată… Pe la orele 21,45, în prezența medicilor francezi, a nepoatei, a dr Băltăceanu și P.S. Emilian Târgovișteanul și-a dat duhul, aprinzându-i-se lumânarea… Avea 70 ani, 7 luni și 17 zile! Întreaga țară s-a umplut de durere… Au urmat funerarii naționale, cu trageri de clopot în toată țara din două în două ore. În 8 martie avea corpul îmbălsămat, îmbrăcat în odăjdii arhierești și depus într-un sicriu de măslin, în Biserica rusă din Cannes. Joi, 9 martie 1939, la ora 10 se săvârșea Sf. Liturghie cu preoți români și ruși. Fațada bisericii era acoperită cu pânză neagră și drapelul României, inclusiv peste sicriu. Mulțimea îl omagia pe dispărut în prezența ambasadorului român Gh. Tătărescu. Garda militară i-a prezentat onorul celui ce-a primit „Legiunea de Onoare”. Carul mortuar a ajuns la gară, apoi vineri, la Milano, sâmbătă la Jimbolia, unde este întâmpinat de ministru cultelor – Nicolae Zigle și multe alte autorități, credincioși, preoți, soldați, de corul țăranilor din Ghecea. Trenul a oprit la Timișoara, Lugoj, Caransebeș, Tn Severin, Craiova, Piatra Olt, Slatina, Pitești, București, fiind întâmpinat de prim ministrul Armand Călinescu. Din salonul gării este dus la Biserica Patriarhiei… Pe drum erau mii de oameni, 500 țărani din Toplița, toate clopotele Bucureștiului răsunau… Slujba de înmormântare o ținea I P S Nicolae Bălan al Ardealului.. Erau prezenți guvernanți, autorități, armată, 4 care cu coroane, coruri bisericești, 300 călugărițe, 2000 de preoți, vlădici în haine scumpe, mulți arhierei, episcopi, ierarhi străini.. Un car mortuar tras de 6 cai negri îl deplasa, alături fiind N. Iorga, V. Iamandi, A. Călinescu, Al. V. Voevod, G. C. Mironescu, membrii guvernului, ai corpului diplomatic, cavalerii Ordinului „M. Viteazul”, reprezentanți ai cultelor, preoți din țară.. S-au făcut opriri: la Palatal regal, cu onorul gărzii.. ; la Biserica în care a slujit 20 de ani, unde, doar cei apropiați au descoperit sicriul, aranjând mitra, mătăniile, evanghelia, crucea și cârja arhierească. În ziua următoare, la primul sinod fără el, au vorbit Mitropolitul Moldovei Nicodim, Ministrul Cultelor, Nicolae Zigre, episcopul Clujului Nicolae Bălan, accentuând că: provenea dintr-o familie de țărani, că a străbătut toate treptele învățământului, inclusiv cea universitară, urcând până la înalta demnitate de patriarh, că în latura politică a fost senator, prim-ministru, regent al țării, că toată viața lui a fost muncă, acțiune, frământare pentru Neam, pentru Țară, pentru Biserică.. În 12 martie avea loc prohodul de înhumare, pe o vreme mai rea, mohorâtă, devenită dintrodată senină, cu numeroși participanți, reprezentând cultele din țară… Miron Cristea reprezenta unirea sufletească a tuturor românilor împăcați între ei. Nația recunoscătoare îl considera  ca pe unul dintre întemeietorii vieții de stat și nu-l va uita niciodată… Sicriul cu soborul de preoți și norodul au înconjurat biserica cu lumânări aprinse.. În convoi era și regele Carol II. Readus în biserică este coborât în criptă unde așteaptă și azi, învierea de apoi.

                Năsăudenii l-au legat definitiv de orașul lor, unde și-a finalizat studiile liceale, dând unei străzi principale numele de „Miron Cristea”, denumindu-și Centrul Catehetic Ortodox pentru tineret cu numele de „Miron Cristea”, punându-l la loc de cinste în Galeria Liceului, cu cei 17 academicieni năsăudeni care au absolvit fostul Gimnaziu Grăniceresc, astăzi – Colegiul Național „George Coșbuc”, sau, la loc de cinste în Galeria celor 21 de academicieni năsăudeni, absolvenți ai Școlilor năsăudene de altădată, galerie găzduită de sediul ASTREI la Casa de Cultură „Liviu Rebreanu”. În 20 dec. 2018, prin susținerea financiară a Ministerului Culturii, unde secretar de stat era conjudețeanul nostru Alexandru Pugna, în curtea primei Biserici ortodoxe din oraș, cu hramul „Sf. C-tin și Elena” astăzi, avându-l ca părinte pe distinsul pr. dr. George Celsie, s-a dezvelit bustul primului patriarh al țării - Preafericitul Elie Miron Cristea, oficiind parastasul oficial însuși SS Mitropolitul Andrei, fiindu-i alături un număr mare de preoți în frunte cu protopopii lor: Ioan Dâmbu/ Năsăud și Alexandru Vidican/ Bistrița. Erau prezenți președintele CJ BN Emil Radu Moldovan, prefectul Ovidiu Frenț, Garda Brigăzii 81 Mecanizată/ col. Ioan Cristurean, care a prezentat onorul, vicepreședintele CJ BN – prof. Vasile Puica, subprefectul Ciprian Ceclan, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, dir. Ioan Pintea, dir. Alexandru Gavrilaș, și un număr mare de năsăudeni, în frunte cu primarul Mircea Romocea, care a oferit distinsului secretar de stat Alexandru Pugna, Diploma Centenar și Distincția de înaltă cinstire și recunoștință a orașului. Evenimentul a stârnit emoții puternice care nu pot fi uitate vreodată…

Patriarhului Miron Cristea/ 1925-1939 i-au succedat patriarhii: Nicodim Munteanu/ 1939-1948; Justinian Marina/ 1948-1977; Iustin Moisescu/ 1977-1986; Teoctist Arăpașu/ 1986-2007; Daniel Ciobotea/ din 2007. „La vremuri noi.., oameni potriviți”.

Prof. Ioan Seni

Năsăud.