Avram Iancu (1824 – 1872) - Intrat în istorie, în legendă, în folclor, în literatură

În anul aniversării bicentenarului nașterii lui Avram Iancu, „oameni de bine”, cunoscători ai istoriei, au alcătuit o antologie de texte semnate de Iosif Vulcan, George Barițiu, Teofil Frâncu, Al. Ciura și Ion Rusu Abrudeanu, texte în care este prezentată uriașa și complexa personalitate a neînfricatului „ Crai al Munților”, AVRAM IANCU. Acesta a avut înțelepciunea, curajul, priceperea și răbdarea de a acționa pentru satisfacerea revendicărilor firești ale românilor transilvăneni.
Activitățile și faptele lui Avram Iancu i-au impresionat pe contemporanii săi, dar și pe urmași, fiind descrise pentru a se cunoaște, pentru a nu se uita, poate bazându-se pe principiul ... „cine-și uită trecutul, riscă să-l retrăiască”.
La 1867, publicistul și scriitorul Iosif Vulcan (1841-1907) publică în revista „Familia”, fondată de el, o „însemnare” denumită „Avram Iancu”, în care îi prezintă familia din care provine, școlile urmate, participarea sa la acțiunile revoluționare din anii 1848-1849, apoi resemnarea sa pentru nereușita lor.
La 1872, George Barițiu (1812-1893), considerat întemeietorul presei românești din Transilvania, istoric și politician cu o bogată activitate, simte și descrie trecerea în veșnicie a lui Avram Iancu, omul născut pentru acțiune, apărut la timp pentru a acționa consecvent pentru obținerea drepturilor și libertăților legitime ale românilor, fapte pentru care a suferit mult și pe nedrept.
La 1888, la câțiva ani de la trecerea în veșnicie a „Crăișorului”, Teofil Frâncu (1844-1903), avocat și publicist, luptător pentru drepturile românilor ardeleni, autor a volumului „Românii din Munții Apuseni – Moții”, ni-l prezintă pe Avram Iancu drept o ființă deosebită încă din anii de școală. După terminarea studiilor, acesta avea o „statură mijlocie, profilul lungăreț, nasul proporționat, părul și barba galbenă, ochii albaștii ca viorelele ”. În timpul revoluției, îmbrăcămintea lui se compunea dintr-un cojoc albastru cu blană de miel pe margini, pălărie simplă cu pene de cocoș pe ea, iarna cușmă de miel, pantaloni strâmți, vârâți în cizme, la brâu porta pistoale iar când călărea, la oblânc îi atârnau două carabine”. A devenit repede „cel mai iubit om al moților” și așa a rămas.
La 1922, Al. Ciura (1876-1936), preot, prozator, publicist și profesor, alcătuiește o „Povestire pe scurt” a vieții lui Avram Iancu, deslușind mobilul acțiunilor acestuia, convingerea că încrederea în împăratul de la Viena a fost deșartă. Sunt prezentate principalele confruntări armate dintre români și unguri, mai ales din zona Munților Apuseni, iscusința și vitejia moților, numeroasele atrocități comise și urmările lor. Evenimentele petrecute între anii 1848-1849 i-au influențat viața lui Avram Iancu, până în 1872 când a trecut în veșnicie.
În 1928, Ion Rusu Abrudeanu (1870-1934), publicist, om politic, deputat și senator român, aruncă o privire asupra revoluției de la 1848-1849 din Ardeal, reliefând rolul lui Avram Iancu ce a luptat împotriva nedreptăților impuse românilor, pentru păstrarea nealterată a neamului, a credinței, a unui ideal de unitate.
Prin faptele sale, prin idealurile sădite în mintea contemporanilor, iar aceștia în cea a urmașilor, Avram Iancu este socotit cel mai de seamă erou al Ardealului, intrând definitiv în istorie, în legendă, în folclor, în literatură.

Prof. Rus Augustin