Strategie națională de inteligență artificială. Vicepreşedintele Camelia Tabără şi primarul Ioan Turc, la consultarea organizată de Autoritatea pentru Digitalizarea României şi Universitatea Tehnică Cluj-Napoca

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) au organizat marți,  la Cluj-Napoca, o consultare publică privind obiectivele și principalele direcții de acțiune conturate până în prezent pentru prima strategie națională de inteligență artificială (AI), ca parte a proiectului „Cadru Strategic pentru adoptarea și utilizarea de tehnologii inovative în administrația publică”. Scopul consultării a fost consolidarea colaborării dintre mediile public, privat și academic, printr-un efort concertat care să cristalizeze direcțiile și livrabilele necesare pentru dezvoltarea și implementarea soluțiilor AI în societate și în economia românească, se arată în comunicatul ADR.  

Au fost prezenți Dragoș-Cristian Vlad, președintele ADR, Emil Boc -  primarul Municipiului Cluj-Napoca, Camelia Tabără -  vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și Ioan Turc -  primarul Municipiului Bistrița, reprezentanți ai municipiilor Arad, Timișoara și Sibiu, precum și ai Zonei Metropolitane Constanța, alături de experți implicați în elaborarea strategiei naționale de inteligență artificială. 

„Inteligența artificială este o parte esențială a procesului de transformare digitală, iar beneficiile utilizării tehnologiilor AI pentru autoritățile administrației publice locale sunt substanțiale. Dialogul cu participanții și stakeholderii ne permite identificarea oportunităților și provocărilor pe care tehnologiile inovative le prezintă pentru administrație, mediul de afaceri și mediul academic. Inteligența Artificială are capacitatea de a revoluționa activitatea instituțiilor publice”, a declarat Dragoș Vlad, președintele ADR.

În intervenția sa, realizată online, Marcel Boloș, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), a subliniat rolul MCID în adoptarea tehnologiilor emergente pentru livrarea serviciilor publice. 

Daniela Popescu, prorector al UTCN, a precizat că Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Autoritatea pentru Digitalizarea României au reuşit să pună în comun expertiza şi cunoştinţele acumulate la nivelul  organizaţiior din sectorul public, din zona academică și din sectorul privat . Această asociere asigură realizarea în primul rând a unui conținut de calitate, dar în egală măsură va evidenţia preocupările și necesitățile fiecărui actor relevant din societate şi economie cu privire la digitalizare din perspectiva utilizării tehnologiilor inovative”. 

"Am participat la Cluj, la un eveniment interesant, cu tematică provocatoare: implementarea inteligenței artificiale în administrație. Concluzia? Dacă ieri un asemenea subiect părea utopie, azi se fac primii pași iar mâine va fi normalitatea ! Mult succes bistrițeanului Dragoș Vlad la conducerea Autorității pentru Digitalizarea României, o structură importantă în acest demers", a transmis vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Camelia Tabără.

"În cadrul evenimentului, am enunțat preocuparea pentru adoptarea în Bistrița a unui astfel de program prin implementarea conceptului de ghișeu virtual unic și proiectarea unor structuri de interconectare a instituțiilor publice, dar și prin instalarea unor sisteme de monitorizare a orașului (a circulației, a zonelor de risc, a școlilor, a parcărilor și a platformelor de depozitare a deșeurilor) folosind inteligența artificială. În urma unor discuții cu experții, a reieșit faptul că, folosind inteligența artificială, pot fi identificate soluții pentru combaterea consumului de droguri în școli. Toate aceste proiecte vor fi acoperite în mare parte de fonduri europene", a declarat primarul Ioan Turc.

Din partea Autorității pentru Digitalizarea României au participat la dezbatere Alina Pârâială, managerul proiectului „Cadru Strategic pentru adoptarea și utilizarea de tehnologii inovative în administrația publică 2021-2027 – soluții pentru eficientizarea activității”, precum și experții implicați în elaborarea strategiei naționale de inteligență artificială. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a fost reprezentată de pro-rectorii Daniela Popescu și Gabriel Oltean, precum și de echipa de experți care gestionează procesul de elaborare a strategiei naționale de inteligență artificială.

Totodată, au fost prezenți reprezentanți ai mediului de afaceri care au prezentat soluții de inteligență artificială.

Pentru ca acest demers să fie util, la dezbateri au fost invitați reprezentanți ai agențiilor pentru dezvoltare regională Nord-Vest, Vest, Centru și Nord-Est care au prezentat principalele intervenții cuprinse în programele operaționale regionale pentru perioada 2021-2027 care vizează finanțarea de proiecte de transformare digitală. Evenimentul este parte a unui proces mult mai amplu ce se derulează în cadrul proiectului Cadru Strategic pentru adoptarea și utilizarea de tehnologii inovative în administrația publică 2021 – 2027 – soluții pentru eficientizarea activității”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Comentarii

07/04/22 16:09
Toni

Intâmplător sau nu, tot in cursul zilei de marti Camera Deputatilor a adoptat
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată (PL-x nr. 447/2021). Este vorba despre o actiune de digitalizare, care va permite oricărui cetatean român să-și achite inclusiv online taxele și impozitele în orice colț din județ și din țară, fie că locuiește în oraș sau sat. Legea prevede ca atât primăriile, cât și toți furnizorii de servicii publice care încaseaza taxe și plăti sunt obligați să se doteze cu POS-uri, pentru ca oamenii să poată plăti cu cardul. În același fel vor proceda si firmele private cu cifre de afaceri peste 50 000 de euro anual.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5