Elevii Grupului Şcolar Economic au editat revista

„Ştrengarii Echo”

Aşa cum putem citi pe coperta revistei editată de elevi ai Grupului Şcolar Economic Năsăud, îndrumaţi de profesorii lor, „Ştrengarii Echo”, este „o revistă mai bună, cu ştiri incitante” iar cei care o răsfoiesc vor avea „o zi mai frumoasă…”.

Apărută într-o grafică de excepţie, avându-l coordonator pe profesorul Valentin Baharnicean, sprijiniţi de direcţiunea liceului şi de cadrele didactice, sponsori pe Dana Vartolomei (care este şi tehnoredactor) şi „Nicomar Amlience” – revista doreşte a-i scoate din anonimat, după cum putem citi, chiar în cuvântul redactorului şef, Ionela Benţa: „Încă de la început….

Revistele şcolare româneşti, scrise şi redactate de elevii din cursul gimnazial şi liceal, au luat naştere în Transilvania, ca un mijloc de conservare şi cultivare a limbii naţionale şi de alimentare a sentimentului patriotic. „Aurora” a fost prima revistă şcolară care a apărut la Blaj în 1834, ca publicaţie a Liceului din puternicul centru de cultură românească din Transilvania. La început, revistele au fost manuscrise şi şapirografiate.

După 1860 au început să fie tipărite, iar după 1870 au pătruns şi în Principate prin introduse obligatoriu în şcoli. Au cunoscut o dezvoltare excepţională în perioada interbelică, ca apoi aproape 20 de ani, să fie interzise, fiind înlocuite cu gazetele de perete. Apariţia lor a fost reluată în 1966, în perioada de liberalizare, cunoscând o puternică efervescenţă între anii 1967-1981, când marea lor difuzare (peste 700 de titluri tipărite în capitală şi în judeţe) a determinat Ministerul Învăţământului să organizeze concursul naţional al revistelor şcolare, urmat anual, de tabăra naţională de vară a redacţiilor laureate.

După revoluţia din 1989 şi mai ales după 1993, această formă a creaţiei literare şcolare cunoaşte un puternic reviriment, fiind recunoscută ca experienţă românească unică în lume – în cei peste 150 de an de existenţă şi de numeroase progrese ale tehnicilor de imprimare. În perspectiva integrării europene, revistele şcolare trebuie să vină în sprijinul formării elevilor şi a cadrelor didactice, în cunoaşterea de către aceştia a preocupărilor colegilor lor din celelalte state, a găsirii metodelor şi mijloacelor de dialog şi comunicare, a limbajului comun, a punţilor de legătură, a cunoaşterii tradiţiilor şi altor preocupări comune statelor din Uniunea Europeană.

Prin urmare, datorită faptului că vrem să ieşim din anonimat, şi nu numai, ne-am îndreptat cu paşi repezi spre înfiinţarea unei reviste şcolare, care se doreşte a fi o publicaţie destinată elevilor acestei şcoli şi va conţine, cu precădere, articole utile domeniului în care vrem să ne pregătim. De aceea, ajutorul venit din partea profesorilor şi susţinerea conducerii ne sunt necesare mai mult ca oricând…

Cu multă speranţă, redactor şef, Ionela Benţa”.

Revista are în „Cuprins” – „Jurnal de liceu”, unde îşi explică scopul apariţiei prin articolele: „Încă de la început”, Ne mândrim cu el! şi Interviu cu domnul director; apoi „Ani de liceu”; „Fără griji, visele sunt gratis!”; „Funny things… with prizes!”; „Recomandări în materie de filme, cărţi şi site-uri”; „Întoarcerea lui Nostradamus… şi Dicţionarul Elevilor. Revista se distribuie cu un DVD despre oraşul Năsăud, o idee inedită, apreciată de beneficiari.

Comentarii

15/05/09 16:26
Vizitator

bravo!!! felicitari!!!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5