Sunt fericit c-am rămas…….fără slujbă !

Sub auspiciile din titlul articolului au debutat discuţiile cu Ioniţă Dan, fostul consătean de la Suseni. Deşi iniţial afirmaţiile interlocutorului m-au cam descumpănit întrucât mi-am pus întrebarea oare ce fericire poate genera o situaţie în care eşti lipsit de resursele de venit indispensabile unei vieţi fireşti, n-am cerut detalii. Am continuat discuţiile cu speranţa că explicaţiile vor veni pe parcurs, mai ales că obişnuiesc din când în când să uzez şi eu de un limbaj similar, fără noimă sau în dodii, cum îl socoteşte câteodată nevasta. Astfel atunci când sunt întrebat de câte un foarte bun amic: ce mai faci ? Îi răspund cel mai adesea: ”Oficial îmi mere bine !“, fără a mă considera obligat la alte precizări. Întradevăr, Ioniţă avea să-mi explice ulterior cum stau lucrurile. După absolvirea Liceului ”Radu Petrescu“ de la Prund şi a Şcolii Populare de Artă Bistriţa – Secţia Pictură câţiva ani a asigurat designul confecţiilor şcolare realizate la fosta S.C. Hicart S.A., cea mai veche fabrică de hârtie din ţară, înfiinţată la 1768, care înainte de 1989 era cotată a fi cea mai bună şi mai eficientă unitate de profil din România, adusă de aşa-zisa ”reformă“ de la noi la stadiul de ruină, iar după închiderea acesteia la o succesoare privată, respectiv la S.C. Paper Dragon S.R.L., ce a funcţionat la câţiva paşi de casa sa, până în anul 1994, când şi aceasta a intrat în insolvenţă şi lichidare. Rămas fără slujbă, de voie şi mai mult de nevoie a fost obligat să se reprofileze pentru că vrem nu vrem nu putem trăi fără muncă. L-au ajutat mult experienţa şi cunoştinţele de o deosebită utilitate practică deprinse de la tatăl său Ionaş Dan, care a fost un excelent gospodar şi producător agricol, un horticultor şi apicultor pasionat, ce s-a remarcat prin rezultatele de excepţie pe care le-a obţinut, printre cele mai meritorii fiind înfiinţarea cu material săditor produs în pepinera proprie a patru hectare de livadă, (două hectare pentru el şi alte două hectare pentru fratele său Niculiţă). Activitatea alături de vrednicul său antecesor i-a permis să deprindă şi îndrăgească tainele meseriei de horticultor, începând cu tehnologia de producere a materialului săditor horticol, de cultură a pomilor şi arbuştilor fructiferi, de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor, de recoltare şi valorificare a producţiei de fructe, capitol la care cei de la Suseni au ocupat înainte de 1990 un loc de frunte. Fire iscoditoare, deosebit de sensibilă şi receptivă a optat să continue activitatea părintelui său, cu accent însă pe ceea ce poate înnobila şi înfrumuseţa viaţa semenilor. A devenit astfel un producător, un artist al frumosului. Ne-a explicat şi motivele reorientării sale profesionale. ”La stat şi/sau la privat mă simţeam încorsetat de tot felul de interdicţii şi privaţiuni prevăzute de legislaţie, de regulamente, de cerinţele, toanele, capriciile sau ifosele şefilor, iar dorinţa mea cea mai ardentă era să dispun de libertatea de creaţie şi gândire, să fiu stăpânul eului meu, să am flexibilitatea necesară ca să pot să mă dedic unor activităţi, ce-mi permit să pot să valorific în orice moment şi să pun în operă ideile care mă animă. Faptul că am rămas fără slujbă m-a ajutat să-mi vad visul împlinit. Aşa se face că în grădina casei mele au început să apară multe specii forestiere: duglas, chiparos, larice, tei, paltin, salcâm, frasin etc. Concomitent m-am specializat pe producţia de material săditor necesar amenajărilor peisagistice cu un ciclu de producţie de patru ani: tuia, chiparos, buxus, trandafiri, alţi arbori şi arbuşti ornamentali. În acest scop mi-am amenajat şi utilizez un număr de patru solarii sau răsadniţe reci cum le zic eu precum şi alte spaţii protejate şi am elaborat tehnologii în care predomină multe elemente cu caracter de noutate, ce s-au dovedit a fi deosebit de eficiente“. De altfel, odată pătruns în lumea creaţiilor sale ai impresia că te afli într-o renumită unitate de cercetare, nu într-o gospodărie individuală. Toate activităţile le prestează personal ori cu ajutorul membrilor de familie respectiv cu: soţia, cu fiica Beatrice, masterand la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca – Tehnologii industriale şi Maria, studentă la istoria artei în acelaşi centru universitar. Ne-a explicat că urmare a ponderii scăzute a cheltuielilor de manoperă îşi poate permite să practice preţuri de livrare de două sau chiar trei ori mai scăzute decât cele ale unităţilor specializate. În prezent necazul său cel mai mare este că deşi încearcă să-şi chivernisească cât se poate de bine şi judicios timpul de muncă, acesta îi mai face feste, în sensul că nu-i ajunge niciodată. E adevărat că este implicat într-un volum de muncă impresionant: pictează în ulei, sculptează în lemn, la data vizitei noastre executa la cererea autorităţilor locale materialele scenice pentru un viitor spectacol, lucrează la numeroase studii şi proiecte pentru viitoare lucrări artistice de amploare cum este cea referitoare la Regele Brazilor, iar de la o vreme colaborează şi la refacerea picturii unei biserici ortodoxe din judeţ, ori în aceste condiţii e subînţeleasă suprasolicitarea la care este supus şi mai ales supărarea sa. Cert e că, prin ceea ce a realizat Ioniţă Dan dovedeşte că este un conjudeţean de mare valoare de la care cu siguranţă fiecare avem foarte multe de învăţat. E şi motivul pentru care îl felicităm şi îi adresăm urări de succese viitoare cât mai mari, importante şi răsunătoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5