Pomicultura Văii Bârgăului subzistă prin iscusinţa, priceperea şi truda pasionaţilor domeniului

Din totdeauna unitatea noastră administrativ-teritorială a fost asociată şi s-a făcut remarcată în peisajul arealului românesc prin calitatea şi proprietăţile roadelor dulci, aromate şi parfumate ale livezilor şi podgoriilor din această parte românească de ţară, horticultura constituindu-se într-un important brand bistriţean. Livada a reprezentat multă vreme şi pentru bârgăoani o sursă de bunăstare, de prosperitate. De aceea, familia şi instituţiile fundamentale ale comunităţilor - şcoala şi biserica -, dascălii şi slujitorii bisericii neamului împreună cu ceilalţi intelectuali au urmărit să asigure formarea tinerilor ca buni gospodari. Acest lucru este explicabil întrucât un bun gospodar însemna o familie prosperă, o gospodărie prosperă, o comunitate prosperă şi implicit o ţară prosperă. Nu întâmplător, la 20 ianuarie 1845, Comenduirea Regimentului II Românesc de Graniţă sub jurisdicţia căruia s-au aflat între 1783 - 1851 şi comunităţile de pe Valea Bârgăului, a emis un ordin care stipula că: " e interzis oricărui tânăr să se însoare până nu va dovedi prin testimoniu şcolar că a cercetat şi terminat şcoala şi că are în grădină un număr de 5-10 pomi altoiţi de mâna sa". Părintele Pop Augustin (26.11.1901-08.03.1985), care a păstorit comunitatea ortodoxă română de la Mijlocenii Bârgăului între 19.09.1926 - 01.11.1973, într-o lucrare olografă referitoare la viaţa şi activitatea sa consemnează: " În primii ani ai activităţii mele am învăţat copiii din clasele IV - VII ale soţiei să altoiască pădureţi. Apoi am format o echipă cu aceşti şcolari cu care am plecat prin grădinile oamenilor şi am altoit pădureţii aflaţi acolo. În orele libere i-am învăţat apicultură. Aceşti şcolari au devenit unii dintre cei mai buni pomicultori şi apicultori, bucurându-se de ostenelele mele de atunci". Învăţăceii săi exersau pretutindeni: în grădina casei, în grădinile celor apropiaţi, pe hotar, pe păşune oriunde se aflau. Câţiva şi-au înfiinţat chiar pepiniere pomicole devenind producători de material săditor astfel că de cunoştinţele şi deprinderile dobândite au beneficiat numeroşi alţi localnici. La fel au procedat unii dintre consătenii de la Suseni. Ioniţă Dan, unul dintre ei, în ultimii ani, şi-a extins aria preocupărilor astfel că în prezent a devenit şi producător de brazi argintii, tuia şi alt material dendrologic destinat amenajărilor peisagistice. La începutul anilor '60, când se punea problema încheierii procesului de colectivizare a agriculturii, (ce avea să fie sărbătorit cu mult fast pe 27 aprilie 1962 – n.n.), gospodari de frunte ai comunităţilor bârgăoane precum: Maftei Urs, Toader Andreica, Andrei Pui de la Joseni, Nicolae Bălăncan, Trifan Sbârcea, Viorel Lenţa de la Mijloceni, Gavril Fonogea, Nicolae Tămăşoi, Alexandru Hangan, Constantin Parasca, Nicolae Relea, de la Rusu Bârgăului s-au sfătuit în legătură cu calea corectă de urmat, în eventualitatea în care năpasta va ajunge şi în Bârgău. Oamenii erau îngrijoraţi dat fiind situaţia concretă de pe Valea Bârgăului, care dispunea de suprafeţe limitate şi cu o fertilitate scăzută, alcătuite din parcele izolate, situate la mare distanţă unele de altele, fără perspective de a desfăşura o activitate agricolă susţenabilă din care să poată trăi. În final, au decis că, indiferent ce le va oferi viitorul, să treacă la înfiinţarea de livezi de pomi fructiferi pe toate terenurile pretabile. Iniţiativa a avut asentimentul localnicilor dispuşi să-şi înnobileze cu pomi fructiferi propriile terenuri, mai ales că li s-au dat asigurări că le va fi respectat dreptul lor de proprietate şi că nu vor fi obligaţi să muncească în comun. În demersul lor au beneficiat de sprijinul Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă Bistriţa, care a acordat asistenţă tehnică de specialitate, le-a pus la dispoziţie materialul săditor pomicol necesar, i-a sprijinit chiar şi la pichetarea terenului şi le-a asigurat îndrumări permanente. De altfel, Dr. docent Ioan Modoran ( 06.11.1915 – 17.09.2004), fostul director al staţiunii, prin înfiinţarea unei livezi personale, la care a trudit mai bine de patru decenii, s-a împământenit aici. Bârgăoanii au avut din totdeauna şi au în acest domeniu modele. Aşa se explică poate şi faptul că în Bârgău nu există gospodărie, care să nu aibă în curte sau grădină măcar câţiva pomi, demers care e susţinut chiar şi de păsările cerului. Eforturile depuse şi eficienţa deciziei adoptate şi-au dovedit utilitatea în anii ce au urmat. Înainte de 1989, comuna dispunea de aproape 500 hectare de livezi, iar cum fructele aveau preţ şi căutare aduceau venituri importante localnicilor, iar acest lucru se reflecta şi în înfăţişarea edilitar-gospodărească. Într-o perioadă o casă nouă sau refăcută şi modernizată indica faptul că aparţine unor proprietari de livezi. La Suseni, în satul natal, funcţiona aproape non-stop un mare depozit, de unde fructele bârgăoane uneori ambalate individual ajungeau tot anul la beneficiari din ţară şi din afară. Rezultatele obţinute au fost remarcate şi apreciate de autorităţi. Prin Decretul nr.220/04 IX 1980 locuitorului Alexandru Strungari, de la Joseni i s-a conferit Ordinul Meritul Agricol pentru ocuparea locului I pe ţară în 1979 în producţia de fructe. Livezile i-au scutit pe localnici să ajungă în situaţii umilitoare precum cele ale unor foşti cooperatori, cercetaţi pentru "vina" de a fi dus seara după o zi de muncă câteva fructe la copii. Îmi reamintesc de o întâmplare nostimă din acea perioadă a cărui protagonist a fost un tractorist bârgăoan, ce lucra la strânsul recoltei la o fermă pomicolă din preajma Bistriţei. Acesta era adesea rugat de colegii din secţie să le aducă şi să-i servească cu câte un măr. Exasperat că de fiecare dată cu cele câteva mere pe care le avea în buzunarele saloptei nu reuşea să onoreze decât parţial cererile, într-una din zile s-a înfăţişat cu...... un container ce conţinea 300 kg de mere de cea mai bună calitate, pe care l-a adus de la 10 km cu riscurile de rigoare şi cu nesăbuinţa de care numai el era în stare. Actul său a provocat stupefacţie, teamă şi îngrijorare în rândul colegilor, ce au luat imediat măsuri, care să-i scutească de eventuale neplăceri, iar ulterior au evitat să-i mai ceară fructe. După 1989 s-a înregistrat o involuţie în pomicultura zonei, a judeţului şi a ţării. În 1990 Bistriţa-Năsăud avea 12.403 hectare livezi, iar în prezent suprafaţa s-a diminuat la jumătate. Am ajuns în situaţia să importăm mere. Cauzele sunt multiple. De pe fluxul producţie, desfacere, achiziţii, prelucrare şi industrializare a fructelor au dispărut verigi importante, cu consecinţe defavorabile inerente. A fost desfiinţată fosta Întreprindere de prelucrare a legumelor şi fructelor, fosta Întreprindere de comerţ exterior "Fructexport" şi alte unităţi cu atribuţiuni în domeniu, fără a se pune nimic în loc. Fostul I.L.F. dispunea de spaţii de depozitare de mare capacitate cu temperatură controlată, printre care nouă celule frigorifice cu o capaciate de 60 de tone fiecare, ceea ce permitea realizarea de mutaţii favorabile. Livram fructe în alte unităţi administrativ teritoriale şi primeam în schimb ulei, zahăr, ciocolată, cafea şi alte produse deficitare. În aceste condiţii se dovedesc salutare demersurile şi iniţiativele Dr. ing. Mihai Bilegan, Dr. ing. Platon Ioan Vasile, foştii directori împreună cu Dr. ing. Ioan Zagrai, actualul director al Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa şi colaboratorii, care spre cinstea şi lauda lor, la unison de multă vreme se zbat, caută să ne convingă, ne recomandă, ne cer : "oameni buni nu abandonaţi, nu distrugeţi, ocrotiţi pomicultura, pomii, arborii vieţii !. În acest domeniu contează, primează nu numai considerentele de ordin economic, dar la fel de important e faptul că furnizează elemente pentru arhitectura peisagistică şi nu în ultimul rând pentru protecţia mediului ambiant, în contracararea poluării şi efectului de seră. Preocuparea pentru păstrarea, consolidarea şi dezvoltarea pomiculturii înseamnă până la urmă preocupare pentru ocrotirea vieţii şi sănătăţii noastre, pentru viitorul copiilor noştri. Pomii şi arbuştiin fructiferi, plantele în general sunt implicate în procesul de fixare a dioxidului de carbon din atmosferă, în prezența radiațiilor solare, cu eliminare de oxigen și formare de compuși organici (glucide, lipide, proteine) foarte variați. Fotosinteza este cel mai important proces biochimic de pe pământ, graţie acestuia asigurându-se atât oxigenul, cât şi hrana, în mod direct sau indirect, tuturor animalelor şi implicit, omului. Nu trebuie să aşteptăm soluţii de redresare din afară ori de la decidenţii politici şi administrativi şi nici de la armata lor de consilieri, ci trebuie să valorificăm iniţiativele validate de viaţă, de practica activităţii cotidiene, ce se regăsesc în lada noastră de zestre a cunoştinţelor şi practicilor specifice domeniului. La o petrecere participanţii au apreciat unanim calitatea vinului servit, dar foarte puţini cunoşteau cu exactitate provenienţa. Vinul fusese produs din mere, după o tehnologie specială elaborată de Prof. univ. dr. ing. Modoran Dorel-Laurenţiu (25.06.1945 - 27 februarie 2012). De asemenea, după evenimentele din decembrie 1989, Dr. ing. Mihai Bilegan, directorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa a conceput şi realizat o instalaţie pentru producerea de fructe deshidratate, în special prune bistriţene cu sâmburi de nucă, ce aveau desfacere asigurată atât la intern cât şi în spaţiul comunitar. Instalaţia a fost pusă la dispoziţia societăţii comerciale cu răspundere limitată a salariaţilor, care şi-a încheiat încă din primul an activitatea cu un profit substanţial, valoarea dividendelor acordate depăşind în unele cazuri valoarea drepturilor salariale. E nevoie să redescoperim aceste iniţiative şi să le punem în valoare pentru binele comun.